PRIVEGHIUL-roman

PAGE 104 400
scurt: ,,Ăsta e urlet de avioane, Gafencule, de avioane şi de tancuri!”
« Probabil nemţii cu joncţiunea lor ! »- îşi dădu cu părerea Gafencu.
Din acest moment Ilie Georgescu nu ştia cât timp mai trecuse până la
dezastru ; a auzit întâi caii nechezind, un vacarm imens, urlete de oameni
sculaţi din somn, o învălmăşală cumplită, fugea fiecare încotro vedea cu
ochii, apoi au venit bombele cu fluierăturile lor şi cu zgomotele lor sinistre
care cădeau peste câmpie şi împroşcau pământul , lăsând în urma lor gropi
uriaşe, în care se zbăteau laolaltă oameni, căruţe, cai şi tunuri. După avioane
au trecut tancurile cu altfel de urlet, ceva mai subţire, mai a tinichea, care-şi
reglau tirul după ce avioanele trimiteau pe pământ nişte guri de foc care
luminau ca-n palmă toată zarea. Nişte ofiţeri dăduseră ordin de retragere,
dar cine mai asculta de retragerea lor ; era o învălmăşală de nedescris, nu
putuseră să schiţeze nici cea mai mică formă de atac, de fapt nu mai
avuseseră timp să pregătească gurile de foc. « Fără pierderi, fără
pierderi ! »- striga comandantul de unitate. Dar cine mai sta să vadă
pierderile că fugiseră toţi ca potârnichile fără să mai ştie unul de altul.
Sleiţi, fără pic de vlagă în ei, spre dimineaţă, grupuri răzleţe, rătăcite,
ajunseseră într-un sat de cazaci. Ilie Georgescu îl găsi pe Gafencu la uşa
unei biserici cu câţiva din plutonul lor, aprinseseră nişte paie şi se încălzeau
la ele. « Ăsta a fost botezul focului, dom’lent !- vorbea Gafencu printre
lacrimi , bucuros că scăpase cu viaţă dar şi supărat că pierduse jumătate din
grupă- ce-o să facem acum, încotr-o s-o mai luăm ? » ,,Câţi ai pierdut ?”
,,Cine mai ştie, că nu i-am numărat !” ,,Du-te şi fă apelul că trebuie să
raportăm la comandament !” Gafencu plecă cu capul în jos, trist şi
descumpănit. Dacă mai trece iar printr-o astfel de experienţă, nici el nu ştie
ce se va mai întâmpla cu viaţa lui. Şi-i veniră sub ochi cei doi îngeraşi ai lui,
frumoşi, bălani, în braţe la maică-sa, în timp ce el cu raniţa în spinare îşi lua
la revedere de la ei. I-a sărutat, le-a sorbit ochişorii lor nevinovaţi, s-a uitat
galeş la nevastă şi i-a spus : ,,Tu, femeie, să ai grijă de ei şi să nu mă uiţi că
te-am iubit nebuneşte şi te vede Dumnezeu dacă deschizi ochii pentru alt
bărbat !” Şi ea cu ochii în lacrimi, cu cei doi puişori în braţe i-a răspuns :
,,Cum o să te uit eu pe tine, dragule, când tu eşti viaţa mea ?” ,,Ce vor fi
făcând ei acum ?”- se întreba el mergând către adăposturile din apropiere…
104