PRIVEGHIUL-roman
PAGE 102 400 un turnător ; îl ştiţi pe ăla cocoşatu de la compania a treia care-l imita pe fiurer, l-a turnat la nemţi, săracu, şi acum cică-l bagă la zdup. Între timp un convoi de maşini nemţeşti care tocmai acum se puseseră în mişcare, căci se primise ordin de înaintare, după cum auzise agentul veterinar, fu întâmpinat cu o rafală de mitralieră, trasă din sat. Imediat convoiul s-a oprit şi nemţii au înconjurat satul, au scotocit fiecare casă şi fiecare ungher dar n-au găsit pe nimeni. Nemţii ceruseră ajutor şi plutonului românesc, dar Ilie Georgescu se făcuse că nu înţelege ce spun. După încheierea acţiunii, nemţii fierbeau de ciudă, o ambulanţă cărase câţiva răniţi şi acum se încolonau de plecare. Ilie Georgescu se uitase pasiv la toată acţiunea şi nu shiţase nici un semn de regret. Ba mai mult, taciturnul se dusese cu marmida să ia apă de la o fântână şi acolo i se păruse că aude glas de om. A privit în apă şi şi-a văzut făptura lui, dar a observat că pe la jumatea fântânii vizdurile erau sparte şi o gaură pleca aiurea. S-a dus imediat şi i-a raportat şi comandantului de pluton, dar Ilie i-a făcut un semn şi i-a spus să tacă. ,,De ce să luăm noi viaţa unui om dacă nu ne-a făcut nimic ?”- i-a şoptit Ilie. Lăngă el venise şi caporalul Gafencu şi-i repeta mereu : « Să vedeţi, dom’ lent, că ăştia o să ne bănuiască pe noi ! » Ilie Georgescu tăcu, apoi , absent, îl întrebă cine. ,,Cum cine?-se supără Gafencu-nemţii!” Apoi încet : ,,Dom’ lent, au început să răspândească afişe printre soldaţi !” ,,Ce fel de afişe ?”- puse Ilie întrebarea. ,,Cum ce fel ? deastea cu daţi-vă cu ruşii că n-aveţi ce pierde…Cred că e vreo celulă comunistă printre noi !”. « Bă, Gafencule, înghite tot ce-ai vorbit, că dăm de dracu ! » ,,Nu cumva Gafencu- ăsta vrea să mă încerce ?- gândi Ilie Georgescu, poate este comunist”, auzise el că acolo la Malaxa muncitorii se organizaseră în celule de partid şi în gărzi muncitoreşti. Se punea la cale întoarcerea armelor împotriva nemţilor… Apoi urmă o muncă încordată, pe o distanţă de câţiva chilometri, săpară amplasamente până prin martie. Câmpia era netedă ca în palmă, ici şi colo mai stăruiau petece de zăpadă care întârziau să se topească. Natura totuşi se trezise din amorţeală şi muguraşii începuseră să-şi scoată colţii la soare. Noaptea munceau şi ziua se retrăgeau într-o lizieră de mesteceni şi se odihneau. Departe de tot se auzeau bubuituri înfundate, probabil frontul, vorbeau ei, dar nimeni nu ştia nimic sigur. Până într-o zi veni un general la ei şi le ordonă să se grăbească pentru că se apropia frontul şi ei trebuia să facă joncţiunea cu brigada a douăzeci şi patra germană. Când se va face această legătură nu ştia nimeni, aşteptau toţi într-o încordare continuă care-i îmbolnăvise. Tocmai când terminaseră lucrul venise un alt ordin de sus să se retragă pe alt aliniament cu vreo şapte chilometri în urmă sub coama unor dealuri. « Nişte ordine idioate, dom’lent, ne dau de colo până colo, parc’am 102
PAGE 103 400 fi Hopa Mitică ! »-îşi dădu cu părerea caporalul Gafencu. Acolo alte măsurători, alte săpături, alte adăposturi… « Trei sferturi din război este hărţuială şi ordine anapoda şi sfertul ăla în care trebuie să te baţi este fugă, dom’lent ! »- mai zise Gafencu, supărat că munciseră ca nişte robi. Venise cu un buchet de ghiocei ieşiţi proaspăt de sub zăpadă şi-i pusese lui Ilie la capul patului. Ilie se plictisise, trecuseră câteva luni în amorţeală şi venise o primăvară al naibii de frumoasă, natura parcă se gătise ca o fată mare, toată valea aceea înverzise, vreo şapte nuanţe de verde, de la verdele prăzuliu până la verdele –brotac şi cântau nişte păsărele ca pe timpuri în pădurea Bucovului când se plimba cu Adina. Într-o noapte ieşi din adăpost, îl luă pe Gafencu şi se aşezară pe un dâmb, o moviliţă de pământ, şi se apucară la vorbă : « Măi, Gafencule, în fond eu am avut încredere în tine de cum te-am văzut, ai nişte ochi limpezi în care se poate citi ca într-o carte ce fel de om eşti… Şi totuşi tu nu mi-ai spus nimic despre tine ! » « Ce vă interesează dom’ lent ? Că sunt din Bucureşti, ştiţi ! Că am nevastă şi doi copii iar ştiţi ! Că lucrez la Malaxa, la fel! Tată n-am, m-a lăsat flăcăiandru, Dumnezeu să-l ierte, şi s-a dus în lumea drepţilor ! Mama, sărmana, stă cu ăia micii acasă că nevastă-mea lucrează la Apaca să aducă şi ea un ban că n-avem cu ce trăi. Uite, dom’lent,-şi scoase o fotografie din buzunarul de la veston- asta e nevastă-mea, în primăvara asta trebuia să facem şi noi nunta!” Ilie privi fotografia, era o codană de fată, o copilă cu două codiţe, n-ai fi zis în ruptul capului că are doi copii, şi frumoasă foc. « Are nouăşpe ani neâmpliniţi, acu la Rusalii îi împlineşte, nu mai ştiu nimic de ei de şase luni de zile ! »- zise el trist. « Nu ştiu, Gafencule, tu ai pentru ce trăi, ai o femeie pe care o iubeşti, ai copii, eşti un om împlinit, eu n-am avut noroc de aşa ceva ! » « De ce dom’lent ? » « Am iubit şi eu pe cineva care m-a părăsit şi-am luat şi eu mai mult din ambiţie o şchiapă şi-o urâtă cu care trebuie să-mi petrec toată viaţa!” ,,Asta e rău, dom’ lent!” « Am venit în război să mă purific, pot să vină ruşii peste mine să-mi toarne bombele şi-n cap, tot una mi-e ! » ,,Nu vă descurajaţi, dom’lent că viaţa e frumoasă, totuşi!” ,, O fi pentru cine o merită.“- încheie Ilie a lehamite. Gafencu privi peste câmpia întunecată şi tăcută cu gândul la starea sufletească prin care trecea Ilie . El era fericit, nevasta lui îl aştepta cu nerăbdare, şi-o amintea dulce şi caldă şi-o visa în fiecare noapte. Departe peste câmpie câteva reflectoare sparseră zarea în două, reamintindu-le că sunt totuşi în război. Apoi plecară fiecare cu gândurile lui spre adăposturi, Ilie cât mai repede să uite de starea lui, Gafencu cât mai încet, trăind visul proaspăt al dragostei. . « Dom’lent, dumneavoastră auziţi ceva ? »- sări Gafencu ca speriat din faţa adăpostului. Ilie ascultă câteva clipe şi-i răspunse 103
- Page 51 and 52: PAGE 51 400 -Am pierdut o vacă!- i
- Page 53 and 54: PAGE 53 400 Te pui cu rusul, zicea
- Page 55 and 56: PAGE 55 400 imaginar, urmat de o dr
- Page 57 and 58: PAGE 57 400 -La care întrebare ? -
- Page 59 and 60: PAGE 59 400 face parte dintre acei
- Page 61 and 62: PAGE 61 400 -Ia, dă-l în coa’ s
- Page 63 and 64: PAGE 63 400 -V-aduc, îi zâmbi Ioa
- Page 65 and 66: PAGE 65 400 umeri, parcă el ar fi
- Page 67 and 68: PAGE 67 400 muncitoare la apaca, o
- Page 69 and 70: PAGE 69 400 15 u Adina faptele se p
- Page 71 and 72: PAGE 71 400 După alte trei săptă
- Page 73 and 74: PAGE 73 400 chiar de Patrarh, ,,câ
- Page 75 and 76: PAGE 75 400 16 amăăă, pregăteş
- Page 77 and 78: PAGE 77 400 -…că mai bineee, con
- Page 79 and 80: PAGE 79 400 acolo la şcoală un m
- Page 81 and 82: PAGE 81 400 17 e la Bucureşti, nev
- Page 83 and 84: PAGE 83 400 şi-am luat valiza, pie
- Page 85 and 86: PAGE 85 400 italiana, lire ,monseni
- Page 87 and 88: PAGE 87 400 18 enise Paştele peste
- Page 89 and 90: PAGE 89 400 Sanda şchioapa, Păsă
- Page 91 and 92: PAGE 91 400 19 mediat după nuntă,
- Page 93 and 94: PAGE 93 400 mi-a zis : ,,Mai bine p
- Page 95 and 96: PAGE 95 400 20 mediat ce a venit di
- Page 97 and 98: PAGE 97 400 Nicu ? »- căzu între
- Page 99 and 100: PAGE 99 400 21 lie Georgescu, apati
- Page 101: PAGE 101 400 glumeţ şi le mai des
- Page 105 and 106: PAGE 105 400 22 icu are ceva uman,
- Page 107 and 108: PAGE 107 400 numai pe sine ca Narci
- Page 109 and 110: PAGE 109 400 numeşte, domnul ofiţ
- Page 111 and 112: PAGE 111 400 Au luat apoi pământ
- Page 113 and 114: PAGE 113 400 Cam la două săptăm
- Page 115 and 116: PAGE 115 400 25 ă, Ionele, scoal
- Page 117 and 118: PAGE 117 400 ia-o pe lângă gardur
- Page 119 and 120: PAGE 119 400 26 n buncărul Spitalu
- Page 121 and 122: PAGE 121 400 În două săptămâni
- Page 123 and 124: PAGE 123 400 rămăsese din el dec
- Page 125 and 126: PAGE 125 400 întrebarea lui Ilie.
- Page 127 and 128: PAGE 127 400 unii îi încorporase
- Page 129 and 130: PAGE 129 400 cunoscuse la sindrofii
- Page 131 and 132: PAGE 131 400 30 omnule locotenent,
- Page 133 and 134: PAGE 133 400 - Soro Elena, hai să-
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143 and 144: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 145 and 146: PAGE 145 400 33 lie Georgescu pleca
- Page 147 and 148: PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l m
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
PAGE 103 400<br />
fi Hopa Mitică ! »-îşi dădu cu părerea caporalul Gafencu. Acolo alte<br />
măsurători, alte săpături, alte adăposturi… « Trei sferturi din război este<br />
hărţuială şi ordine anapoda şi sfertul ăla în care trebuie să te baţi este fugă,<br />
dom’lent ! »- mai zise Gafencu, supărat că munciseră ca nişte robi. Venise<br />
cu un buchet de ghiocei ieşiţi proaspăt de sub zăpadă şi-i pusese lui Ilie la<br />
capul patului. Ilie se plictisise, trecuseră câteva luni în amorţeală şi venise o<br />
primăvară al naibii de frumoasă, natura parcă se gătise ca o fată mare, toată<br />
valea aceea înverzise, vreo şapte nuanţe de verde, de la verdele prăzuliu<br />
până la verdele –brotac şi cântau nişte păsărele ca pe timpuri în pădurea<br />
Bucovului când se plimba cu Adina. Într-o noapte ieşi din adăpost, îl luă pe<br />
Gafencu şi se aşezară pe un dâmb, o moviliţă de pământ, şi se apucară la<br />
vorbă : « Măi, Gafencule, în fond eu am avut încredere în tine de cum te-am<br />
văzut, ai nişte ochi limpezi în care se poate citi ca într-o carte ce fel de om<br />
eşti… Şi totuşi tu nu mi-ai spus nimic despre tine ! » « Ce vă interesează<br />
dom’ lent ? Că sunt din Bucureşti, ştiţi ! Că am nevastă şi doi copii iar ştiţi !<br />
Că lucrez la Malaxa, la fel! Tată n-am, m-a lăsat flăcăiandru, Dumnezeu să-l<br />
ierte, şi s-a dus în lumea drepţilor ! Mama, sărmana, stă cu ăia micii acasă că<br />
nevastă-mea lucrează la Apaca să aducă şi ea un ban că n-avem cu ce trăi.<br />
Uite, dom’lent,-şi scoase o fotografie din buzunarul de la veston- asta e<br />
nevastă-mea, în primăvara asta trebuia să facem şi noi nunta!” Ilie privi<br />
fotografia, era o codană de fată, o copilă cu două codiţe, n-ai fi zis în ruptul<br />
capului că are doi copii, şi frumoasă foc. « Are nouăşpe ani neâmpliniţi, acu<br />
la Rusalii îi împlineşte, nu mai ştiu nimic de ei de şase luni de zile ! »- zise<br />
el trist. « Nu ştiu, Gafencule, tu ai pentru ce trăi, ai o femeie pe care o<br />
iubeşti, ai copii, eşti un om împlinit, eu n-am avut noroc de aşa ceva ! »<br />
« De ce dom’lent ? » « Am iubit şi eu pe cineva care m-a părăsit şi-am<br />
luat şi eu mai mult din ambiţie o şchiapă şi-o urâtă cu care trebuie să-mi<br />
petrec toată viaţa!” ,,Asta e rău, dom’ lent!” « Am venit în război să mă<br />
purific, pot să vină ruşii peste mine să-mi toarne bombele şi-n cap, tot una<br />
mi-e ! » ,,Nu vă descurajaţi, dom’lent că viaţa e frumoasă, totuşi!” ,, O fi<br />
pentru cine o merită.“- încheie Ilie a lehamite.<br />
Gafencu privi peste câmpia întunecată şi tăcută cu gândul la starea<br />
sufletească prin care trecea Ilie . El era fericit, nevasta lui îl aştepta cu<br />
nerăbdare, şi-o amintea dulce şi caldă şi-o visa în fiecare noapte. Departe<br />
peste câmpie câteva reflectoare sparseră zarea în două, reamintindu-le că<br />
sunt totuşi în război. Apoi plecară fiecare cu gândurile lui spre adăposturi,<br />
Ilie cât mai repede să uite de starea lui, Gafencu cât mai încet, trăind visul<br />
proaspăt al dragostei. . « Dom’lent, dumneavoastră auziţi ceva ? »- sări<br />
Gafencu ca speriat din faţa adăpostului. Ilie ascultă câteva clipe şi-i răspunse<br />
103