PRIVEGHIUL-roman

PAGE 103 400
fi Hopa Mitică ! »-îşi dădu cu părerea caporalul Gafencu. Acolo alte
măsurători, alte săpături, alte adăposturi… « Trei sferturi din război este
hărţuială şi ordine anapoda şi sfertul ăla în care trebuie să te baţi este fugă,
dom’lent ! »- mai zise Gafencu, supărat că munciseră ca nişte robi. Venise
cu un buchet de ghiocei ieşiţi proaspăt de sub zăpadă şi-i pusese lui Ilie la
capul patului. Ilie se plictisise, trecuseră câteva luni în amorţeală şi venise o
primăvară al naibii de frumoasă, natura parcă se gătise ca o fată mare, toată
valea aceea înverzise, vreo şapte nuanţe de verde, de la verdele prăzuliu
până la verdele –brotac şi cântau nişte păsărele ca pe timpuri în pădurea
Bucovului când se plimba cu Adina. Într-o noapte ieşi din adăpost, îl luă pe
Gafencu şi se aşezară pe un dâmb, o moviliţă de pământ, şi se apucară la
vorbă : « Măi, Gafencule, în fond eu am avut încredere în tine de cum te-am
văzut, ai nişte ochi limpezi în care se poate citi ca într-o carte ce fel de om
eşti… Şi totuşi tu nu mi-ai spus nimic despre tine ! » « Ce vă interesează
dom’ lent ? Că sunt din Bucureşti, ştiţi ! Că am nevastă şi doi copii iar ştiţi !
Că lucrez la Malaxa, la fel! Tată n-am, m-a lăsat flăcăiandru, Dumnezeu să-l
ierte, şi s-a dus în lumea drepţilor ! Mama, sărmana, stă cu ăia micii acasă că
nevastă-mea lucrează la Apaca să aducă şi ea un ban că n-avem cu ce trăi.
Uite, dom’lent,-şi scoase o fotografie din buzunarul de la veston- asta e
nevastă-mea, în primăvara asta trebuia să facem şi noi nunta!” Ilie privi
fotografia, era o codană de fată, o copilă cu două codiţe, n-ai fi zis în ruptul
capului că are doi copii, şi frumoasă foc. « Are nouăşpe ani neâmpliniţi, acu
la Rusalii îi împlineşte, nu mai ştiu nimic de ei de şase luni de zile ! »- zise
el trist. « Nu ştiu, Gafencule, tu ai pentru ce trăi, ai o femeie pe care o
iubeşti, ai copii, eşti un om împlinit, eu n-am avut noroc de aşa ceva ! »
« De ce dom’lent ? » « Am iubit şi eu pe cineva care m-a părăsit şi-am
luat şi eu mai mult din ambiţie o şchiapă şi-o urâtă cu care trebuie să-mi
petrec toată viaţa!” ,,Asta e rău, dom’ lent!” « Am venit în război să mă
purific, pot să vină ruşii peste mine să-mi toarne bombele şi-n cap, tot una
mi-e ! » ,,Nu vă descurajaţi, dom’lent că viaţa e frumoasă, totuşi!” ,, O fi
pentru cine o merită.“- încheie Ilie a lehamite.
Gafencu privi peste câmpia întunecată şi tăcută cu gândul la starea
sufletească prin care trecea Ilie . El era fericit, nevasta lui îl aştepta cu
nerăbdare, şi-o amintea dulce şi caldă şi-o visa în fiecare noapte. Departe
peste câmpie câteva reflectoare sparseră zarea în două, reamintindu-le că
sunt totuşi în război. Apoi plecară fiecare cu gândurile lui spre adăposturi,
Ilie cât mai repede să uite de starea lui, Gafencu cât mai încet, trăind visul
proaspăt al dragostei. . « Dom’lent, dumneavoastră auziţi ceva ? »- sări
Gafencu ca speriat din faţa adăpostului. Ilie ascultă câteva clipe şi-i răspunse
103