PRIVEGHIUL-roman

PAGE 101 400
glumeţ şi le mai descreţea frunţile cu snoavele lui. Foarte înalt şi slab, cu o
voce piţigăiată, devenise un fel de erou al plutonului. Grupa lui era cea mai
fericită, dormeau toată ziua, făceau rost de mâncare şi de băutură de pe
unde puteau şi se ţineau numai de poveşti. « Gafencu Ion ! »- îl striga Ilie.
« Ordonaţi, dom’le lent ! »- răspundea el cu chipiul într-o parte şi toţi
începeau să râdă de figura lui nevinovată de bleg. ,,Ăsta e şmecher de
Bucureşti, gândea Ilie, face pe prostul şi-i merge bine, dar e un şmecher
plăcut care te scoate din orice gând negru, când îl vezi parcă te înviorezi şi
te umpli de viaţă.” Al doilea comandant de grupă era din Maramureş,
Vilarie Marin, când vorbea parcă înghiţea ultimele silabe. « Ce mâncăm azi,
dom’ caporal ? »- îl sâcâiau ceilalţi cu această întrebare şi el răspundea :
« Ce să mâncăm ? mămăli’ cu la’ cu brâ’ ! » Era cioban şi boala lui era să
mănânce mămăligă cu lapte şi cu brănză. Se dusese la un calhoz şi mulsese
nişte vaci în caschetă şi venise cu laptele să-l fiarbă . « Dar de mămăligă ce
facem dom’ caporal ? » « Dumicăm biscuiţi în el »- râdea el, indiferent,
parcă ar fi fost acolo pe dealurile lui cu oile şi nu i-ar fi păsat de nimic.
,,Ăsta nu e conştient că se află în război, aşa de senin şi vesel este”, gândea
Ilie.
Al treilea era un taciturn, unde îl trimiteai acolo se ducea, el căra apă cu
marmida, el aducea mâncarea soldaţilor, el făcea de planton în locul altora,
el şmotruia la cai. Avea o singură vorbă : ,,Dom’ lent, când se va temina
măcelul ăsta ?” Nu spunea nimic din viaţa lui de civilie, nu vorbea nimic
despre părinţi, iubită sau nevastă , rude, copii. Când îl întrebai de unde este,
răspundea rar : ,,De prin părţile Gorjului !”
Un al patrulea era sergent, fusese agent veterinar în civilie şi sta mai
mult pe la grajduri pe lângă cai. Când revenea, se strângeau toţi pe lângă el
să le spună veşti de la comandament. Acum lucra acolo la reformări de cai şi
avea contacte mai dese cu superiorii. ,,E groasă, băieţi, o să înceapă lupta, i-
am auzit că ne pun iară pe poziţii!”- le spunea el celorlalţi.
Pe al cincelea Ilie Georgescu îl cunoştea, era de la el din comună,
fusese lucrător la telefoane şi acum umbla toată ziua cu bobinele la spinare
să întindă fire telefonice. Ene Stancu, căci aşa îl chema, făcuse parte din
mişcarea legionară şi, după ce-i pusese Antonescu la punct, se dăduse la
fund, îşi luase servici pe la Plasă pe la telefoane ca să i se piardă urma. Când
era Ilie la normală, Ene Stancu se plimba cu ceilalţi legionari prin sat călări
pe cai şi îmbrăcaţi în cămăşi verzi cântând ,,trăiască legiunea!”. Lumea din
sat vorbea că şi el fusese amestecat în bătaia lui popa Gheorghe, dar plecase
şi nu se mai auzise nimic de el.
-Domnule locotenent, veni într-o zi caporalul Gafencu în adăpost,
cocoşindu-se ca să încapă pe uşa aceea scundă, să vă feriţi de Ene ăsta că e
101