NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

5
N-am stat acasă decât o noapte, o noapte amară, chinuitor de
amară, timp în care sărmana mea mamă mi-a făcut mâncare, m-a spălat, m-a
primenit şi am plecat. “Să te aibă Dumnezeu în grija lui cea bună, Mihaly!”-
mi-a urat mama cu lacrimi în ochi la poartă. »
Tot timpul a trebuit să merg numai pe câmp, să ocolesc oamenii, satele
şi jandarmii. Zorii zilei m-au prins departe, într-un sat românesc; aici
crezusem eu că pericolul a trecut. Mergeam încet, abătut şi preocupat de
viitorul meu incert, ce-aş putea să fac?- mă întrebam- unde aş putea să-mi
câştig şi eu o pâine şi să-mi găsesc un adăpost pentru a o aduce şi pe Agneta?
Dumnezeu are totuşi grijă de noi, cum mergeam eu aşa, văd un băiat
ca şi mine ieşind de la o gospodărie întărită; ridicai capul spre poartă, o poartă
veche pe care scria cu litere galbene: “Tâmplărie la Covaci” “Aş vrea să te
întreb ceva, eşti tânăr ca şi mine şi ai putea să-mi fii de folos.” “Ce doreşte
domnul?”- mă întreabă acel tânăr. “Caut de lucru, nu ştii pe cineva pe aici
care-ar avea nevoie de mine?” “Stai, zice el , să întreb pe conaşu, să vedem
dacă mai primeşte ucenici la atelier!” ,Îmi plăcuse băiatul, era aşa de
cumsecade, simţeam că am să mă înţeleg foarte bine cu el. Alături de atelier
era grajdul cailor, am rămas câtva timp singur. Băiatul vine cu conaşul
Covaci şi mă recomandă: “Ăsta e băiatul despre care v-am vorbit!” ,În viaţa
mea nu mai văzusem o matahală de om mai mare ca el, mai târziu aveam să
aflu nici mai mult nici mai puţin că atârnă una sută trei zeci de chilograme;
se mişca încet, trăgea picioarele după el ca pe nişte butuci de lemn şi avea
capul ca o cutie pătrată de robot , îl văzui că mă apucă de barbă, mă cântări
din ochi şi mă întrebă: “Tu eşti, mă, ăla care vreai să intri ucenic?” Se uita la
mine ca la un animal în târg pe care vreai să-l cumperi, mi-a întors capul întro
parte, m-a căutat în gură şi a zis, printre dinţi: “Cam miroşi a domnişor! Ce
ştii tu să faci?” “De toate, domnule Covaci!” “Fie, zice el, să vii cu părinţii să
ne înţelegem.” “Dar eu n-am părinţi!”- minţii eu. “Nu-i nimic, rămâi aici, ia
lopata şi fă curat la cai!”
,În urma lui a venit coniţa, cum îi spuneau toţi, era o femeie mărunţică
şi slabă, un fel de anti-conaşul căreia-i turuia gura şi noaptea-n somn:
“Cî…cî..cum te cheamă,breee, şi de ce st..ai de geaba? Pîpîpune mâna colea
să stoarcemîî ale rufe şi apoi să tai lîlemne că aici la nînoi e de lucrru şi
noaptea! Cine dîdracu mî-a pus să iau borţosu-ăsta…nu era mai bîbine să iau
pe dîdomnu Mantu sîă mă facîă cocoană?”
99