NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

devenim slugile voastre oarbe, vă spălăm ciorapii, izmenele, cămăşile, vă
călcăm hainele, fugim la piaţă, vă pregătim mâncarea…mie de aceste lucruri
îmi e oroare, înţelegi tu?” Mie, să fiu sincer, nu mi-a plăcut dizertaţia ei
despre căsnicie, vede viaţa prea schematic, printr-o prismă deformată; eu cred
că dragostea se consolodează pe măsură ce trece timpul, e ca o apă, pe măsură
ce stă mai mult se limpezeşte, capătă sclipiri şi străluciri nebănuite. Nu-i
spusei însă nimic de teamă să n-o supăr, o cunoşteam prea puţin şi mi-era
frică să nu reacţioneze cine ştie cum…Această concepţie a ei m-a dezamăgit,
dacă Marika era o mofturoasă precum Iulia şi caută ceva ce nu poate găsi nici
la mine, mai ştii după ce himere umblă ea…”
“ Atunci cu ăla, continuă ea, a fost aşa de frumos!, accentuase ultima
silabă “mos” şi o lungise pentru a-mi arăta mie totul la superlativ, închisese şi
ochii într-un fel anume pentru a se vedea mai bine acel vis prin care trecuse
ea- eram la sfârşitul anului patru, prin mai cred, şi-mi pregăteam proiectul de
diplomă, îmi alesesem rezistenţa firului de melană şi căutam prin bibliotecă
material bibliografic, frunzăream nişte fişiere tematice, când intră un tip şi o
întreabă pe bibliotecară: n-aţi văzut-o pe tovarăşa Sechete Marika?- eu sunt, îi
răspund eu surprinsă că nu-l cunoşteam pe tip, vă cheamă maistrul până la
fabrică, în legătură cu practica… Eu făcusem practica tot la fabrica de
confecţii, unde lucrez acum, mă dăduse diriginta unui maistru tânăr… şi tot
anul acela maistrul venea lângă mine şi nu mai pleca toată ziua, lucra cu
mine, îmi înnoda firele, schimba mosoarele, oprea sau pornea războaiele…,În
sfârşit, las lucrarea baltă şi mă duc, îl găsesc în secţia de ţesătorie. Păi bine,
măi, Marika, mă ia el, termini practica şi nu-ţi iai la revedere de la mine,
zice… Mă uitai la el, ce vrea, domnule, ăsta cu mine, era un tip blond,
copilăros, cu un păr ondulat, o faţă de fecioară, fără niciun pic de rid… Mă ia
de mână şi eu, proasta, nici n-am observat că mă scoate afară din secţie,
Marika, Marika, zice, aşa tam-nisam, tu n-ai observat cât te iubesc eu? Eu am
rămas trăsnită, atât am apucat să zic: şi trebuia să vin aici să mi-o spui? ,În
realitate făceam pe mofturoasa că şi mie îmi pica inima după el, eram
îndrăgostită peste poate, vorba lui Caragiale, mă fascinase şi mă ameţise cu
privirile lui frumoase şi tandre, mă hipnotizase pur şi simplu… Stai să ţi-l
arăt!”, sare ea din pat şi se duce să ia dintr-un sertar fotografiile şi scoate un
album cu nunta lor…Mă lăsă să mă uit singur, pe prima filă bănuii că era el
cu Marika, mirereasă, la cununie, stăteau amândoi pe un fotoliu iar în spatele
lor cred că erau rudele şi prietenii…Restul nu m-a mai interesat. Dacă mai mă
uitam deveneam poate gelos pe trecutul ei, începuse să mă inerveze acest
trecut al ei şi fericirea aia a ei de atunci şi tipul acela care o ţinea în braţe şi o
săruta…Eu cred că ar fi mai bine ca noi, bărbaţii, să nu ştim nimic despre
trecutul iubitelor, e mai bine pentru fericirea noastră şi bine ar fi ca nici ele să
nu spună nimic despre trecutul lor…O femeie căreia nu-i ştii trecutul e un
89