NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

pielea de catifea de la picioare, ardea ca o blană de sălbăticiune încinsă la
pala unui foc; îi simţeam vinişoarele de sânge cum zvâcneau ca nişte fiinţe
minuscule, neputincioase în mâna mea, toată carnea pe ea se înfierbântase şi
ea rămăsese încolăcită ca o iederă cu capul pe sânul meu ca un copil care vrea
să adoarmă în braţele maică-sii, aţipind cu nasul în căldura sânului matern.
O luai uşor şi o depusei ca pe o ofrandă pe pat, cu faţa în sus,
învelindu-i glesnele cu fusta care se săltase până sus, lăsându-i picioarele
dezvelite ca într-un tablou de oribilă desfrânare. Ea deschise ochii mari,
languroşi de vită rănită, mă privi galeş cu nişte priviri ameţitoare, îşi roti de
câteva ori aceleaşi priviri peste tavan, peste întreaga cameră şi apoi îmi şopti :
“Mihaly, cu mine se întâmplă ceva, nu ştiu ce, dar se întâmplă…”
Eu tăcui, nu ştiam şi nici nu bănuiam la ce se referă ea, dădui totul pe
relaţiile noastre; asta credeam eu că e întâmplarea…
“Mi-e sete, zise ea târziu, cu aceiaşi ochi mari, întorşi spre mine, adumi
tu, te rog, un pahar cu apă!” ,Îi adusei apă, bău, se răcori un pic pe frunte
şi apoi îmi făcu semn că nu-i mai trebuie, s-o pun la loc. “Zici că eşti singur
acasă, continuă ea după o pauză, dacă e aşa, atunci rămâi la mine peste
noapte!” “Dar ziceai că până la divorţ…” “Da, ştiu ce ziceam, dar dacă mi-ai
promis că mergem încolo, trebuie să punem totul la cale amândoi!” “De
acord, mâine plec la serviciu de la tine!”- îi răspunsei eu bucuros.
Apoi s-a sculat şi a pus masa, făcuse friptură de curcan la tavă cu rasol
şi muşdei şi a adus două sticle cu otonel pe care le-am devorat… “De mult n-
am mai mâncat aşa, zise ea, înghiţind cu poftă un dumicat, când mănânci în
doi, ai mai multă poftă…” “Da aşa este!”- terminai eu şi turnai pe gât ultimul
pahar, după care mă cuprinse o mahmureală, vinul mă muiase şi mă
cuprinsese somnul. M-am ridicat de pe scaun şi m-am aşezat pe pat, lângă
mine a venit şi Marika, s-a suit greceşte ca o ţigancă care ghiceşte, în mijlocul
patului, mi-a luat capul şi mi l-a pus în poală, încercând să-mi scoată o
minciunică din vârful nasului. Parcă eram de când lumea cu Marika, aşa de
frumos se purta cu mune.
“Marika, o rugai eu, tu nu mi-ai spus nimic despre tine, despre trecutul
tău, pentru mine eşti totuşi o enigmă!” “Ce vreai să-ţi spun? baliverne? ţi-am
spus odată că la mine a fost un foc care s-a aprins rapid şi s-a stins tot aşa!”
“şi aşa o să se stingă şi cu mine?” “Eu ştiu, îmi răspunde ea blazată, cred că
depinde mult de tine, cât vei reuşi tu să-l întreţii aprins… Eu ţin totuşi la
dragoste, viaţa fără dragoste mi se pare săracă şi lipsită de sens…” “Da,
Marika aşa este! şi eu sunt de aceeaşi părere!”-mă apropiai eu de ea şi o
strânsei la piept şi-i sărutai gâtul şi apoi gura care se lăsase peste a mea ca un
misterios sorb.
“Ştiu ce credeţi, voi, bărbaţii despre noi, femeile; vă urmăriţi doar
interesele- zise ea tristă- şi apoi vă retrageţi frumuşel sau…să presupunem că
ne căsătorim, durează, săraca iubire, aşa şchioapă, o lună ,două, nouă, şi apoi
88