NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

prăbuşise ca un castel de nisip…Numai mâna cu Mântuitorul căzuse mai la o
parte şi rămăsese intactă…Din păcate, ca să mai îmi prelungesc calvarul, am
găsit şi la balcon uşile încuiate; umblam ca bezmeticul, nu ştiam ce să mai
fac, căutam un cuţit sau altceva cu care să-mi iau viaţa…Am dat de funia
clopotului şi-am vrut să mi-o leg de gât, funia însă mi-a refuzat moartea, era
prea groasă şi nodul nu aluneca să-mi strângă gâtul…
şi atunci mi-a venit ideea aceea salvatoare cu clopotniţa, mi-am pipăit
sânii unde băgasem cele două pungi cu bani şi-am luat-o repede pe scări în
sus printr-un întuneric dens şi înecăcios( praful de jos se ridicase până aici),
printre păsări de noapte cărora le vedeam sticlindu-le ochii, şi printre lilieci,
ajungând sus de tot… M-am dezbrăcat de haină şi m-am şters cu ea de
sudoare, am prins batacul clopotului mare şi l-am înfăşurat în ea ca să nu mai
sune, am tras funia sus şi am aruncat-o pe un ochi de geam în jos, agăţândumă
şi eu de ea cu toată puterea pentru a aluneca în jos. M-am aruncat,
desprinzându-mă de funie, în zăpadă, peste noapte, pe iarba uscată, se
aşternuse un covor alb, pufos, afânat de zăpadă…Am stat câteva minute să
mă desmeticesc şi apoi am luat-o la fugă, am sărit un gard de nuiele şi am
tăiat câmpul în lung, îmi era frică de jandarmi că mă descoperiseră, fugeam şi
mă uitam în urmă, la ceafă mi se scurgea ceva cald, am pus mâna şi am văzut
că era sânge, mă zgâriasem în cuiele clopotniţei,probabil când coborâsem...
Am mers aşa până am obosit, m-am lungit un pic în zăpadă cu faţa în
sus să mă odihnesc, răsărise luceafărul de ziuă şi se lăsase gerul, deabia acum
am simţit eu că sunt aproape dezbrăcat, aveam pe mine doar un flanel de lână,
pantaloni subţiri, fără căciulă. La început m-a apucat un tremurat uşor, apoi
au venit peste mine nişte călduri dulci…Mijau zorii zilei şi se auzeau undeva
departe cocoşii cântând şi nişte câini care lătrau. Am zărit ca prin ceaţă doi
oameni care veneau spre mine şi atunci, aşa bolnav, m-am sculat şi am luat-o
la fugă până când am căzut undeva la marginea unui sat.
De aici nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu mine, m-am trezit într-o casă pe
pat cu doi oameni deasupra mea şi cu o femeie pe care o chema Iulceo Neni,
frecându-mă cu spirt pe faţă şi pe mâini. Unul din acei oameni m-a întrebat:
“Ce-i cu tine, Pişto, de unde vii la ora asta?” Eu, printre lacrimi, am îngânat
ceva. Celălalt a intervenit şi a zis: “Lasă-l ,mă, tu nu vezi că nu poate să mai
vorbească!”
“Am fost slugă…”- am început eu să mint. “şi ce dacă ai fost slugă?”-
m-a interogat Iulceo Neni. “Mi-am luat plata şi am plecat acasă şi m-au
urmărit hoţii să-mi ia banii…” “Sărmanul băiat, o aud pe Iulceo Neni, uimită
de cele întâmplate, prin ce nenorocire a trecut, pe-aici mişună hoţii, ar trebui
să chemăm jandarmii să-i prindă!” Când am auzit de jandarmi, am avut o
senzaţie nenorocită de sufocare, asta mi-ar trebui, să fiu dat pe mâna lor, cred
că Pater Vardian i-a şi pus pe urma mea…Mi-am aruncat ochii pe fereastră,
departe în zare se zărea discul de argint al soarelui, ridicându-se parcă dintr-o
83