NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

Îmi făceam fel de fel de planuri şi nu mă hotăram la care să rămân, mă
prinsese aşa miezul nopţii, am încercat uşile laterale şi erau şi ele zăvorâte. La
un moment dat mi s-a făcut urât şi am început să plâng ca un copil mic şi sămi
blestem viaţa…De ce să stau eu aici?- mă întrebam eu în timp ce
scotoceam sertarele lui Peter Bucsi- ce-am făcut eu de-am fost blestemat să
zac aici în această Mânăstire? ,În sertare am găsit pâine de cuminecătură, mi
se făcuse foame şi am început să mănânc cu o poftă nebună, am dat şi peste o
damigeană cu vin, mirosea a tămâios, şi lichidul lui şi de sete, dar şi de
oboseală, m-a muiat deodată şi mi-a creat o stare de dulce nebunie în care se
amesteca şi bucurie dar şi multă demenţă; o vedeam defilând prin faţa mea pe
Iulia Thot în rochia ei de mătase şi pe Agneta cu burta la gură într-o figură
grotescă…Am privit sus la Sfântul Anton şi mi s-a părut că Hristosul pe
care-l ţinea în mâna lui mă ameninţa din priviri cu mari blesteme…,În mâna
cealaltă, parcă Sfântul Anton ţinea pe Pater Vardian cu Biblia în mână,
uitându-se la mine cu ironie…
Nu mai ştiu cât am băut şi cât am mâncat, târziu de tot, aproape de
miezul nopţii, am auzit ca prin vis vântul suflând cu putere în acoperiş şi
cineva care parcă mi-a strigat tare: banii, ia banii, prostule, şi cară-te! Care
bani?- mă întrebam eu, vorbind tare cu mine-şi atunci mi-a venit ideea cu
leturghiile şi cu cutiile de mir, le-am spart pur şi simplu ca un borfaş, am luat
un paraclisier şi le-am trosnit cu piciorul lui până au început să curgă pengăii
şi filerii la picioarele mele. Doamne, mi-am zis, iată banii de drum, pot pleca!
Cum să plec însă când totul în jurul meu se învârtea, juca precum într-un dans
macabru… şi mi-a venit o idee: să sar pe uşile de la balcon! Am luat un scaun
şi l-am pus lângă Sfântul Anton, m-am suit pe el şi l-am luat pe Sfânt în braţe,
mă căţăram greu pe el, îmi alunecau picioarele, bustul era gros şi nu puteam
să-l cuprind…De la acea înălţime Biserica se învârtea cu mine ca o comedie
cu lanţuri…Am reuşit să mă agăţ de mâna Sfântului Anton, Sfinte Antoane,
ziceam, dă-mi mâna ta în ajutor, Mântuitorul acela se zgâia la mine, egoist, că
eu, Mihaly, un muritor de rând care a gonit pe Dumnezeu din suflet şi l-a luat
pe deavol drept prieten, îndrăznesc să apelez la acea mână salvatoare, care-l
ţinea pe el acolo sus în împărăţia cerurilor; aprinsesem şi luminile,
policandrele luminau orbitor Biserica ca în zilele de sărbătoare…Dintr-o
zvâcnitură am fost în capul Sfântului, cu unul din picioare m-am sprijinit de
cealaltă mână a sfântului care ţinea cheile Raiului şi cu ghearele degetelor m-
am prins de balustrada balconului…Am auzit apoi un zgomot puternic şiam
simţit cum îmi fuge de sub picioare masiva statuie, se prăbuşea şi în locul
ei rămânea un gol imens în care se ridicau nori grei de praf… ,În clipa aceea
m-am gândit la Pater Vardian, la viaţa mea, mă vedeam deja într-o puşcărie,
spărgător de biserici…
Am privit la dezastrul de jos şi am văzut că din Sfântul Anton nu mai
rămăsese decât un morman de gips, îi căzuse întâi capul, apoi masivul bust se
82