NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

această căsnicie mai multă afecţiune şi mai multă dragoste poate că domnul
inginer Ionescu n-ar fi murit. ,Îmi venea să-i zic acestei doamne: de ce nu l-
aţi înţeles, de ce n-aţi luptat cu el, de ce nu l-aţi ajutat ca acestă căsnicie să fie
mereu ca aceste două săptămâni? Oare să să răzbune soarta pe ea? Adică să
dispară el, nevinovat, ca soarta să-i arate ei că nu e chiar aşa cum îşi
doreşte…Stupidă mai este şi soarta asta!…
,În casă l-am găsit întins pe pat, parcă dormea, un somn lin şi frumos
între flori, m-am dus şi l-am sărutat şi mi s-a părut deodată că sărut o piatră,
se răcise şi se uscase carnea pe el; fratele lui, doctorul,era la capul lui, stătea
trist şi îi aprindea nişte lumânări în sfeşnic, l-am salutat, i-am făcut o mişcare
din ochi a regret şi el atât a putut să zică: “Destinul!” Al dracului de destin,
îmi venea să-i zic, de ce nu curăţă ticăloşii, idioţii, tâmpiţii, răutăcioşii,
egoiştii, de ce destinul se răzbună pe oamenii nevinovaţi, pe oamenii
adevăraţi care ar trebui să populeze pământul ăsta?
Priveam la acest om care murise fără a-şi încheia socotelile cu viaţa şi
mă gândeam la vitregia omului pe pământ. Vechii greci şi-au imaginat că
viaţa omului este în mâna a trei zeităţi numite Parcele, fiicele lui Acheron:
una, Clotho, ţine fusul vieţii, alta, Lakhesis, îi deapănă firul, firul atât de
subţire al vieţii, şi o a treia, Atropos, cu un foarfece, îl taie când îi vine ei, aşa
dintrodată, fără motiv, fără logică; această Atropos este o răutăcioasă, pe unii
îi uită pe pământ, cum ar fi secretarul de partid, pe alţii, care-şi doresc
moartea, îi lasă să se chinuie, iar pe cei mai mulţi, care se aşteaptă cel mai
puţin la moarte şi care-şi croiesc planuri şi-şi făuresc vise, le seceră firul
vieţii, abrupt, ilogic, ca acestui om. Ce vorbă era aia a lui atunci: acum pot să
mor, Mihaly, mi s-a realizat visul! Dar lui nu i se realizase numai acel vis pe
linie profesională, realizarea acestui vis îi adusese şi celălalt vis: Silvia. De ce
să moară tocmai acum când era în culmea fericirii? De ce să câştige această
fericire cu preţul vieţii? Dacă- să presupunem- aş prinde-o pe acestă Atropos,
indiferent de frumuseţea ei şi de feminitatea ei şi de poziţia ei socială de mare
zeiţă, i-aş scoate ochii şi i-aş da drumul aşa prin lume!
Am plecat acasă muncit de acest sentiment al zădărniciei vieţii şi
chinuit de întrebări absurde şi n-am mâncat şi n-am dormit două nopţi la rând.
,Înmormântarea a avut loc într-o vinere, de dimineaţă, plouase, venise o spuză
de nori şi muiase praful şi apoi trecuseră, lăsând cerul greu, încărcat de o
ceaţă de culoare vineţie, transparentă, ireală. Pe domnul inginer Ionescu îl
scoseseră pe o masă în faţa casei şi pe lângă el se perindau într-o tăcere
solemnă, dureroasă, muncitori de la trustul de construcţii, orăşeni cunoscuţi,
prieteni, colegi de şcoală şi de facultate, oameni de acolo din sat de la el,
ţărani, ţărănce, şefi de la comisia apelor şi de la partid, colege ale soţiei de la
planificare şi de la centrul de calcul. ,În faţa acestei pierderi toţi rămăseseră
muţi de durere…
74