NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)
Prinţişorule, poţi veni la masă, mă invită ea, luându-mă de mână şi aşezândumă într-un fotoliu- hai să gustăm mai întâi din acest coniac!” După primul pahar am avut impresia că întradevăr trăim într-un vis, niciodată nu mă văzusem cu Agneta în această postură, rar de tot când reuşeam să ne vedem câteva clipe, eram fericiţi! Acum eram la graniţa dintre realitate şi vis. “Noroc!”- zise ea şi dădu licoarea vişinie peste cap aproape o dată cu mine. “Noroc, Agneto!”, zisei eu aproape înecat de tăria băuturii. “Nu ţi-am spus să nu-mi mai zici Agneta, pe mine mă cheamă Piri, bagă la cap odată!” Doamnee, mă gândii eu, ne îmbătăm, dacă nu ne-am îmbătat deja… şi începurăm să înfulecăm pe tăcute, ne era foame întadevăr, nu mâncasem toată ziua… Nu ştiu cât a durat masa, probabil că am mâncat pe săturate că ne-am trezit a doua zi în acel baldachin îmbrăţişaţi amândoi… Aşa am petrecut toată vara aceea şi toamna până prin noiembrie când Agneta şi-a terminat îndeletnicirea ei de slujnică şi a revenit în mânăstire. Am văzut-o foarte tăcută, tristă şi slăbită, era parcă o epavă din Agneta de odinioară, preocupată de ceva ce o măcina din interior până într-o zi când veni plângând la mine şi îmi spuse: “ştii, Mihaly, ce s-a întâmplat cu mine?” “Ce?” -am întrebat-o eu curios. “Am rămas gravidă, asta este!”, zise ea punând capul în jos de ruşine. N-am ştiut ce să-i mai răspund, am tăcut, am strâns-o de mână şi întrun târziu i-am spus, hotărât: “Stai pe pace, Agneto, am să încerc să-mi pun acel plan al meu în aplicare; dacă nu mă mai vezi prin mânăstire, să ştii c-am fugit, am să-ţi las un bilet acolo la locul nostru…,Îmi fac un rost şi viu şi te iau şi pe tine!” 21 Cu domnul inginer Ionescu s-a întâmplat ceva extraordinar, doream să vorbesc cu el, să mă sfătuiesc cu el dar de trei săptămâni nu-l mai văzusem prin unitate. ştiam că e plecat acolo să-şi experimenteze invenţia lui şi să şi-o modernizeze cu ajutorul statului, comisia de invenţii i-o brevetase şi i-o omologase şi cei de la comisia apelor îi propuseseră un post de mare şef prin minister; auzisem că intrase şi în posesia unui mare premiu; fusese văzut pe bulevard şi cu Silvia, fosta lui nevastă, inginera de la proiectări, şi unul dintre colegi, cam răutăcios, zisese: “Bă, ale dracului femei, cât a auzit că e rost de bani şi de mutat în Bucureşti, s-a dat iar pe lângă el, până acum nici nu se uita la el, îl trata ca pe un beţiv…” 72
Eu mă bucuram pentru el pentru că merita să aibă o soartă mai bună; avea un suflet de aur şi adesea împărţea ţigara cu mine sau îmi dădea bani sub formă de împrumut şi apoi nu mi-i mai primea: “Lasă, Mihaly, îmi zicea, că tu cu detenţia ta ai parale mai puţine, ai şi tu copiii ăia să-i îmbraci şi să-i încalţi!” şi am plecat la lucru într-o dimineaţă, luasem maşina doi barat de la staţia teatrului să ajung mai repede. Cineva în maşină, foarte afectat, povestea ceva. Pe lângă el se strânsese aproape toată lumea din maşină şi -l asculta cu mare atenţie: “şi nu l-a depistat nimeni?”- întrebă un pasager. “Cine să-l depisteze, domne, că n-are nici-un act la el!”- răspunse cel care povestea. “Păi…să vedeţi, reluă ăla, mergeam de dimineaţă, acum, spre staţia de autobuz, coboram de la autogară spre strada Târgului, când acolo, oameni strânşi la un loc, priveau jos, în stradă, la ceva; mă duc şi eu să văd ce e şi când colo, ce văd? un om căzut acolo în sânge, se zbătea ca un pui de găină când îi iai gâtul, unii povesteau că-l văzuseră-n autogară, punea mâna la piept şi repeta mereu: parcă nu mai am aer, domnule! simt că m-astup, era domn bine, cu cravată şi costum nou pe el…” Alţii de lângă el: “Lasă-l, domne-n pace c-o fi vreun beţiv de la bufetul autogării!” “şi stând noi aşa, reluă povestitorul, a venit salvarea şi l-a luat…” “şi ce-a făcut cu el?”- întrebă o femeie foarte afectată care ascultase această tristă întâmplare. “Ce să facă? L- au dus la spital…” Când am ajuns la lucru, am auzit vestea tristă: persoana aceea de acolo era domnul inginer Ionescu, până la spital murise! L-au dus la morgă şi întâmplător a dat de el frate-său, doctorul, care lucrează la spitalul judeţean. ,În ziua aceea n-am mai lucrat, am colectat bani de la muncitori şi m- am dus şi i-am cumpărat o coroană şi-am plecat acasă la el. Nu mai puteam să rezist emoţiei, nu-mi imaginam niciodată să-l văd pe acest om mort, avea atâta încredere în viaţă, în acţiunile lui, în proiectele lui de viitor. Acasă am găsit-o pe soţia lui, Silvia, îmbrăcată în doliu, m-a întâmpinat tristă la poartă: “Dumneta eşti Mihaly?” “Da, doamnă, eu sunt!” “Ultimele săptămâni numai de dumneata mi-a vorbit!” “Păi vă îpăcaseţi?”- îndrăznesc eu s-o întreb. “Bineînţeles, îmi răspunde ea trist, niciodată în viaţa mea n-am fost aşa de fericită ca în aceste două sîptămâni! Nu ştia cum să se mai poarte cu mine…”- încheie ea, ştergându-şi lacrimile. “şi cum s-a întâmplat, doamnă?” “Congestie cerebrală! Ăsta a fost diagnosticul cu care a venit de la spital!”“ Dar n-aţi observat nimic la el deosebit?” “Nimic, domnule Mihaly, era şi el aşa de fericit…Atât am observat: o bucurie şi o fericire prea exagerate!” “şi unde plecase el, doamnă?”-o mai întreb eu. “Trebuia să meargă la Bucureşti să ia repartizarea pentru apartament, ni-l repartizase centrala apelor şi acum trebuia să meargă să semneze formele.” Priveam această femeie tânără şi frumoasă îmbrăcată în doliu şi mă gândeam la tot ce-mi povestea domnul inginer Ionescu despre căsnicia lor. Dacă şi ea îl înţelegea un pic, cum zicea el, şi dacă punea de la început în 73
- Page 21 and 22: necunoscut, străin de mine; de aco
- Page 23 and 24: Eu am plecat, am întins pasul spre
- Page 25 and 26: ca el să caute acele probe de care
- Page 27 and 28: şi astăzi mă întreb cum a intui
- Page 29 and 30: Stam noaptea treaz cu gândurile r
- Page 31 and 32: ă, cutare! bă, cutare! ce e, domn
- Page 33 and 34: Căutam să răstălmăcesc acel vi
- Page 35 and 36: pe Dumnezeu de zile, suie-te acolo
- Page 37 and 38: dracului, s-ar putea să nu mă mai
- Page 39 and 40: “Mulţumesc, Mater Dolorosa, dar
- Page 41 and 42: capabili a săvârşi mari acte de
- Page 43 and 44: Apoi iar am mers o bucată de drum
- Page 45 and 46: “Peter Bacsi, sunt pedepsit de Pa
- Page 47 and 48: închid uşa şi am ieşit pe uşa
- Page 49 and 50: lucru. Visase o logodnă, ea era mi
- Page 51 and 52: Legat de revolta mea cu care pierd
- Page 53 and 54: După acel vis nenorocit cu Agneta
- Page 55 and 56: îl cunoşteam că era pus pe toţi
- Page 57 and 58: După ce a auzit că sunt fostul c
- Page 59 and 60: mine, căuta un punct în Univers d
- Page 61 and 62: apă şi să miroase a busuioc!”
- Page 63 and 64: Pomană asta se laudă pe la toţi
- Page 65 and 66: dumneavoastră, care ar trebui să
- Page 67 and 68: noastră…”- zise el dând ocol
- Page 69 and 70: stranie: îmi stăruia sub priviri
- Page 71: Castelul era aşezat într-o poieni
- Page 75 and 76: La orele treisprezece carul mortuar
- Page 77 and 78: acasă!” “Ce să mai caut acas
- Page 79 and 80: I-am sărutat mâna şi am plecat c
- Page 81 and 82: Nici astăzi, după atâta amar de
- Page 83 and 84: prăbuşise ca un castel de nisip
- Page 85 and 86: pădurar care, la rândul lui, fuse
- Page 87 and 88: Scăpat din acest sărut, îmi dăd
- Page 89 and 90: devenim slugile voastre oarbe, vă
- Page 91 and 92: plăcea să privesc pe fereastră d
- Page 93 and 94: locul lor… “M-or luat şi pe mi
- Page 95 and 96: Deabia acum când m-am întâlnit c
- Page 97 and 98: strânseseră toţi în sală şi t
- Page 99 and 100: 5 N-am stat acasă decât o noapte,
- Page 101 and 102: lăbărţat: “…Doamneee miluie
- Page 103 and 104: şi te trezeşti cu ea anapoda, pof
- Page 105 and 106: dreaptă aerul în semn că a înţ
- Page 107 and 108: de noapte şi cu mâna la ochi, pl
- Page 109 and 110: ea, ştergându-şi ca un copil lac
- Page 111 and 112: ucura. Sărut aerul şi copacii, s
- Page 113 and 114: Scrisoarea mea nu mai are dată, es
- Page 115 and 116: Clădirea Comitetului judeţean de
- Page 117 and 118: miri ce…avocata Pomană a luat re
- Page 119 and 120: stăpânirile sau erau pe cale de a
- Page 121 and 122: eram atenţi şi la glasul piţigă
Prinţişorule, poţi veni la masă, mă invită ea, luându-mă de mână şi aşezândumă<br />
într-un fotoliu- hai să gustăm mai întâi din acest coniac!” După primul<br />
pahar am avut impresia că întradevăr trăim într-un vis, niciodată nu mă<br />
văzusem cu Agneta în această postură, rar de tot când reuşeam să ne vedem<br />
câteva clipe, eram fericiţi! Acum eram la graniţa dintre realitate şi vis.<br />
“Noroc!”- zise ea şi dădu licoarea vişinie peste cap aproape o dată cu mine.<br />
“Noroc, Agneto!”, zisei eu aproape înecat de tăria băuturii. “Nu ţi-am spus să<br />
nu-mi mai zici Agneta, pe mine mă cheamă Piri, bagă la cap odată!”<br />
Doamnee, mă gândii eu, ne îmbătăm, dacă nu ne-am îmbătat deja… şi<br />
începurăm să înfulecăm pe tăcute, ne era foame întadevăr, nu mâncasem toată<br />
ziua…<br />
Nu ştiu cât a durat masa, probabil că am mâncat pe săturate că ne-am<br />
trezit a doua zi în acel baldachin îmbrăţişaţi amândoi…<br />
Aşa am petrecut toată vara aceea şi toamna până prin noiembrie când<br />
Agneta şi-a terminat îndeletnicirea ei de slujnică şi a revenit în mânăstire. Am<br />
văzut-o foarte tăcută, tristă şi slăbită, era parcă o epavă din Agneta de<br />
odinioară, preocupată de ceva ce o măcina din interior până într-o zi când<br />
veni plângând la mine şi îmi spuse: “ştii, Mihaly, ce s-a întâmplat cu mine?”<br />
“Ce?” -am întrebat-o eu curios. “Am rămas gravidă, asta este!”, zise ea<br />
punând capul în jos de ruşine.<br />
N-am ştiut ce să-i mai răspund, am tăcut, am strâns-o de mână şi întrun<br />
târziu i-am spus, hotărât: “Stai pe pace, Agneto, am să încerc să-mi pun<br />
acel plan al meu în aplicare; dacă nu mă mai vezi prin mânăstire, să ştii c-am<br />
fugit, am să-ţi las un bilet acolo la locul nostru…,Îmi fac un rost şi viu şi te<br />
iau şi pe tine!”<br />
21<br />
Cu domnul inginer Ionescu s-a întâmplat ceva extraordinar, doream<br />
să vorbesc cu el, să mă sfătuiesc cu el dar de trei săptămâni nu-l mai văzusem<br />
prin unitate. ştiam că e plecat acolo să-şi experimenteze invenţia lui şi să şi-o<br />
modernizeze cu ajutorul statului, comisia de invenţii i-o brevetase şi i-o<br />
omologase şi cei de la comisia apelor îi propuseseră un post de mare şef prin<br />
minister; auzisem că intrase şi în posesia unui mare premiu; fusese văzut pe<br />
bulevard şi cu Silvia, fosta lui nevastă, inginera de la proiectări, şi unul dintre<br />
colegi, cam răutăcios, zisese: “Bă, ale dracului femei, cât a auzit că e rost de<br />
bani şi de mutat în Bucureşti, s-a dat iar pe lângă el, până acum nici nu se uita<br />
la el, îl trata ca pe un beţiv…”<br />
72