NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

Prinţişorule, poţi veni la masă, mă invită ea, luându-mă de mână şi aşezândumă
într-un fotoliu- hai să gustăm mai întâi din acest coniac!” După primul
pahar am avut impresia că întradevăr trăim într-un vis, niciodată nu mă
văzusem cu Agneta în această postură, rar de tot când reuşeam să ne vedem
câteva clipe, eram fericiţi! Acum eram la graniţa dintre realitate şi vis.
“Noroc!”- zise ea şi dădu licoarea vişinie peste cap aproape o dată cu mine.
“Noroc, Agneto!”, zisei eu aproape înecat de tăria băuturii. “Nu ţi-am spus să
nu-mi mai zici Agneta, pe mine mă cheamă Piri, bagă la cap odată!”
Doamnee, mă gândii eu, ne îmbătăm, dacă nu ne-am îmbătat deja… şi
începurăm să înfulecăm pe tăcute, ne era foame întadevăr, nu mâncasem toată
ziua…
Nu ştiu cât a durat masa, probabil că am mâncat pe săturate că ne-am
trezit a doua zi în acel baldachin îmbrăţişaţi amândoi…
Aşa am petrecut toată vara aceea şi toamna până prin noiembrie când
Agneta şi-a terminat îndeletnicirea ei de slujnică şi a revenit în mânăstire. Am
văzut-o foarte tăcută, tristă şi slăbită, era parcă o epavă din Agneta de
odinioară, preocupată de ceva ce o măcina din interior până într-o zi când
veni plângând la mine şi îmi spuse: “ştii, Mihaly, ce s-a întâmplat cu mine?”
“Ce?” -am întrebat-o eu curios. “Am rămas gravidă, asta este!”, zise ea
punând capul în jos de ruşine.
N-am ştiut ce să-i mai răspund, am tăcut, am strâns-o de mână şi întrun
târziu i-am spus, hotărât: “Stai pe pace, Agneto, am să încerc să-mi pun
acel plan al meu în aplicare; dacă nu mă mai vezi prin mânăstire, să ştii c-am
fugit, am să-ţi las un bilet acolo la locul nostru…,Îmi fac un rost şi viu şi te
iau şi pe tine!”
21
Cu domnul inginer Ionescu s-a întâmplat ceva extraordinar, doream
să vorbesc cu el, să mă sfătuiesc cu el dar de trei săptămâni nu-l mai văzusem
prin unitate. ştiam că e plecat acolo să-şi experimenteze invenţia lui şi să şi-o
modernizeze cu ajutorul statului, comisia de invenţii i-o brevetase şi i-o
omologase şi cei de la comisia apelor îi propuseseră un post de mare şef prin
minister; auzisem că intrase şi în posesia unui mare premiu; fusese văzut pe
bulevard şi cu Silvia, fosta lui nevastă, inginera de la proiectări, şi unul dintre
colegi, cam răutăcios, zisese: “Bă, ale dracului femei, cât a auzit că e rost de
bani şi de mutat în Bucureşti, s-a dat iar pe lângă el, până acum nici nu se uita
la el, îl trata ca pe un beţiv…”
72