NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

macaragiu să te schimbe, să-ţi iei şi tu un concediu, ceva,şi de-abia am găsit
un prăpădit de pe la materiale…” “Adică cum să mă schimbe, domnu’
inginer? Ce, eu nu mai sunt bun de nimic? Am devenit chiar aşa o gioarsă?”-
şi de necaz dau repede ţuica peste cap şi pun cinzeaca goală pe masă. El îmi
ia repede vasul şi-l strigă pe barman: ” Oltene, mai pune-i una mare lui
Mihaly!” şi apoi se întoarce către mine:”Dă-l în aia mă-si că e oltean de-al
meu şi nu se supără!” ,Îl văd că-şi dă repede buzunarele peste cap, scoate o
brichetă şi dă să aprindă o ţigară. În întind un carpaţi, o aprinde şi pufăie cu
poftă din ea. Şi tace şi tac şi eu. Frumoasă e tăcerea-mi-am zis- noi cu vorbele
noastre murdărim şi viciem aerul mai rău precum cu fumul de tutun…
“…Păi- reia el discuţia de unde rămăsese- te-am văzut eu că în ultimele zile
nu mai eşti stăpân pe macara, m-am uitat când te urcai pe scări acolo sus,
parcă te împleticeai, poate ai şi tu dreptate, prin câte ai trecut cu curva aia de
nevastă-ta…”- zice el şi trage puternic din ţigară, după care răstoarnă o a
doua sticlă de pepsi peste cap, strigând iar, de data aceasta cam afumat: ”
Olteneee,mai repetă figura!” “Gata, domnu’ inginer!”- sare barmanul spre el,
luându-i sticla goală şi punându-i alta plină în mână. şi inginerul se apropie şi
mai mult de mine cu o poftă nebună de vorbă. Între timp Olteanul Zamfir,
căci aşa îl chema pe barman, puse muzică, avea un difuzor spânzurat drept în
capul nostru: ”Mărie şi Mărioarăăă, ochii tăi mă bagă-n boalăăă”, cânta
placa”,…sprânceneleee mă omoarăăă” “Olteanul tot oltean- zice domnu’
inginer- aici în inima Transilvaniei el a adus muzica lui oltenească, vouă,
ungurilor vă place alt gen de muzică, sunteţi daţi dracului când începeţi voi
ceardaşurile alea sau cu romanţele voastre…” “Orice muzică bună e
frumoasă, domnu’ inginer, noi suntem obişnuiţi şi cu muzica oltenească…”-îi
spun eu, zâmbind,şi bătând cu degetele în tactul muzicii în tejghea. Domnu
inginer a tăcut, a ciulit urechile ca un iepure şi a început şi el să îngâne:
“…sprânceneleee mă omoarăăă…, hai, măi, Mihaly,mi se adresează el, cântă
şi tu, dă-o dracului de viaţă…” Se opri muzica, iar tăceri, doar câţiva cheflii
mai vorbeau tare cu limbile încurcate. “Şi de ce, domnu’ inginer mă înlocuiţi?
V-am supărat cu ceva, am făcut vreun rău intreprinderii, eu cât am stat acolo
v-am adus numai beneficii!” “Aaaa, nu Mihaly, departe de mine gândul
ăsta!- sare el ofensat, trezindu-se parcă din bucuria lui de-a cânta- nu, bă,
Mihaly, dar eu cred, c-am vorbit şI cu tovarăşul Vlad de la sindicat că pentru
tine mai nimerit ar fi un concediu de odihnă într-o staţiune, undeva, să-ţi vii
în fire după detenţia ta şi după divorţul ăsta nenorocit…!”
Atunci mi-am dat eu seama că domnul inginer Ionescu este un mare
cunoscător de oameni, un mare psiholog. Nici gând să mă dea afară, el voia
să mă ferească de ce era mai rău…şi avea dreptate căci eu acolo sus,
întradevăr,aveam revelaţia unui sfânt care călătoreşte printre aştri şi adeseori,
în răul meu de înălţime, cum nu-l avusesem până acum,puteam oricând să
dau toată viaţa mea peste cap, nemaiputând să stăpânesc colosul ăla de
7