NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

dumneavoastră, care ar trebui să mă apăraţi şi să-mi întindeţi o mână de
ajutor acum când am nevoie? Credeţi că dumneavoastră nu puteţi fi strivit?”
La un moment dat mi-a fost frică de nebun că dă un telefon la miliţie
şi mă arestează. Am mai văzut eu de ăştia care întorc acuzaţiile împotriva lor
în acuzaţii împotriva partidului printr-o răsturnare diabolică de cuvinte şi te
bagă imediat la zdup! Dar a tăcut, m-a ascultat calm, un fel de a spune
“calm”, că în el fierbea ca o oală dată în clocot, se roşise tot şi se abţinea,
scrâşnind din dinţi; s-a sculat în picioare şi a început bâjbâit: “Eu n-am nicio
vină, tovarăşe Mihaly, au venit şi la mine alţii mai mari şi m-au întrebat: a
fost la Govora?, a fost!, a fost la spitalul de boli nervoase?, a fost!, nu?-
rămâne el cu ochii zgâiţi la mine- scrie-o şi p-asta, au zis ei, aşa după cum
fusesei de fapt…”
“Acţionaţi ca nişte maşini de cusut, am sărit eu la el, trebuie să apese
cineva pe pedală şi dumneavoastră începeţi să ţăcăniţi, am să mă duc la cece
să le spun şi ălora ce oameni ne-au pus aici pe cap, dacă e cazul, voi merge
până la preşedintele ţării în audienţă, am să desfiinţez eu acest cuib de
mafioţi!”- am terminat eu şi am ieşit furios afară, trăgând uşa puternic după
mine.
Această scenă i-am povestit-o şi domnului inginer Ionescu seara la
Trocadero şi el mi-a zis în zeflemea: “ Mă, Mihaly, poţi să te duci tu şi la
Papa de la Roma, sistemul lor e făcut de aşa natură că toate reclamaţiile
împotriva lor, tot la ei vin să le rezolve! Tu crezi că acolo nu sunt tot
analfabeţi de ăştia?”
După câteva clipe de derută, m-am gândit că trebuie să mă duc la
director să stau de vorbă cu el, oricum, ăsta e om cu carte şi mă înţelege…Pe
director îl găsii în toane foarte bune, vorbea despre fotbal cu secretara, asta
cunoştea toţi fotbaliştii din lume, le spunea pe nume, ştia câţi ani au, dacă
sunt însuraţi, dacă au copii, câte goluri au băgat” un fel de mică enciclopedie
a fotbalului, altfel era frumoasă al dracului, să fi avut vreo treizeci de ani, dar
nu-i dădeai, născuse şi un copil pe care-l ţinea toată ziua după ea, avea o stare
civilă incertă, când era căsătorită, când divorţată, o vizita adesea un vlăjgan
care ieşea întotdeauna de la ea din birou cu nervii în grindă şi pleca înjurând
şi dând din mâini.
“Pe cine căutaţi dumneavoastră?”- mă întrebă ea după ce termină
lunga incursiune în lumea fotbalului şi-şi puse o pilă pe birou cu care-şi
frecase unghiile tot timpul cu o desteritate demnă de invidiat cât vorbise cu
şeful. “Pe tovarăşul director!”- îi răspunsei eu scurt şi dau un scaun la o parte
pentru a mă apropia mai mult de el. ,Îl cunoşteam şi pe dumnealui de mult
timp, venise după ce făcusem acea şcoală de macaragii ca delegat al trustului
de construcţii pentru a ne angaja. “Pe ăsta îl iau eu, se adresase el şefului
comisiei de repartizări, cum te cheamă, măi, băiete?” şi mi-a completat
65