NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

Pomană asta se laudă pe la toţi că mă are la mână, n-a vrut să-mi dea nici
dosarul să-l văd şi eu!”
Apoi deodată a tăcut, a scos o batistă din buzunarul hainei şi şi-a şters
sudoarea de pe faţă şi de la ceafă şi şi-a aprins acelaşi muc de ţigară care între
timp se stinsese, scuturându-şi mereu, aşa cum îni era obiceiul, haina de
scrum de ţigară.
Eu am rămas perplex, practic nu mai ştiam ce să-i mai răspund şi ce să
mai fac.
“Trebuie să obţinem aprobare pentru amânarea procesului, sare tot el,
dar vezi dumneata, mă duc la ei şi mă rog în genunchi să-l pună peste două
săptămâni şi acum să-l dau tot eu peste cap; am vorbit şi cu inginerul Ionescu
despre dumneata şi el are o impresie frumoasă, zice: cel mai bun muncitor din
trust! Dar…ştii ce zicea? Că…i-ai răscolit dumneta într-o şedinţă de partid,
te-ai ridicat împotriva unui inginer care are rude la Ierusalim…apropo, ce-ai
fost dumneata înainte de a fi membru pecere?” “Ce să fiu? Muncitor!” îi
răspund eu. “Dar înainte de a fi muncitor?” “Elev!” “,Înainte de elev?” “Ce
dracu am fost?” “Păi dumneata pe mine mă întrebi? înger sau cantor sau popă
sau papistraş sau dracu mai ştie ce; îmi spunea Pomană ăsta că îţi este
ameninţată şi poziţia politică, cum zicea ea, cică ai devenit tocmai dumneata
membru pecere care eşti îmbibat de religie până-n gât…” “Acum îmi dau
seama unde bate ea, dar nu ştiu ce legătură are sula cu prefectura! Când eram
mic, tata m-a dus prin intermediul unui unchi la mânăstire să mă facă cantor,
acolo m-a prins războiul…” “Da, zicea fufa aia, în biografia dumitale n-ai
amintit niciodată acest episod, cică de ce l-ai ocolit?” “L-am considerat
nesemnificativ, eram un copil, când unii plecau la şcoli sau la meserii, eu mă
închideam între zidurile unei mânăstiri că n-aveam altă posibilitate, dacă v-aş
spune ce-am păţit eu acolo ar fi un roman!” “Vezi, domnule Mihaly, acum ţiau
găsit nodul în papură, ce mai tura-vura, eşti de acord să amânăm
procesul?” “Nici eu nu ştiu ce să vă mai spun, am început să mă lupt cu
morile de vânt, fac cum credeţi dumneavoastră că e bine!” “Eu aşa cred că e
bine, încheie Spânache, zâmbindu-mi amical, pentru a mă asigura că mă
susţine până în pânzele albe, la revedere!” “La revedere, domnule Spânache!”
Prima mea reacţie a fost să nu mai intru pe poarta acelei întreprinderi,
să părăsesc imediat serviciul, să-i las dracului cu macaraua lor cu tot şi să mă
mut în altă parte! Dar mi-am dat seama că pierd nişte drepturi, era vorba de
vechime, de alocaţia copiilor, de preavizul ăla de cinspre zece zile… M-am
dus la macaraua mea, care mă aştepta ca o girafă cu gâtul în slava cerului, mă
apropiai de ea, pusesem mâna pe scări să mă sui, dar deodată fierul acela rece
trecu prin mine ca o săgeată veninoasă şi mă retrăsei imediat, scuipând-o;
atunci când urâm oamenii, urâm şi obiectele cu aceeaşi violenţă şi locurile şi
pomii şi aerul, totul viciat din cauza lor…
63