NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

21.12.2016 Views

Cam aşa au trecut sărbătorile Crăciunului, cu necazuri şi cu întâmplări care mă întristaseră şi mă uimiseră. Deşi nu-mi plăcea să mă întorc la mânăstire, doream să plec cât mai repede din mijlocul acestor necazuri şi să mă întâlnesc cu Agneta. Acolo m-a luat iar în primire Peter Bucsi: “Bine-ai venit ,pui de călugăr ce eşti, credinţa, adevărata credinţă e-n noi, în puterile noastre…” Poate are dreptate Peter Bucsi cu credinţa lui; noi, oamenii, trebuie să credem în noi, în forţele binelui- zicea el ca un Toma Necredinciosul, nu în icoane sau în biserici în care a intrat erezia sau într-un Dumnezeu pe care nu l-a văzut nimeni şi în numele căruia se omoară om cu om, cum zicea mama, şi se fac atâtea răutăţi pe pământ, sau în Biblia lui Pater Vardian care propovăduia credinţa în viaţa de dincolo pe care n-o văzuse nimeni… 19 Ieri de dimineaţă, tocmai când semnam condica, mă cheamă maistru: “Meştere, Mihaly, aşa îmi zicea el mie, te caută cineva la poartă!” “Cine?- îl întreb eu curios, tocmai voiam să mă urc pe macara să-i dau drumul şi acum, auzi, mă caută cineva la poartă, cine e ăla, maistre?” “Un aiurit, îmi răspunde el în zeflemea, parcă ar fi filozoful Socrate!” În sfârşit, plec spre poartă, când văd eu cine e, m-a apucat un râs aşa de unul singur, nu puteam să mă mai opresc, auzi chestie, “parcă e filozoful Socrate”, şi cine credeţi că era? Era Spânache al meu! De-atunci aşa i-am zis: filozoful Socrate! “Domnule Mihaly, te caut de trei zile şi nu te găsesc, pe unde umbli, domnule,- sare el spre mine, scărpinându-se în cap şi trăgând dintr-un muc de ţigară; avea părul vâlvoi, ai fi zis, dacă nu-l cunoşteai, că scăpase dintr-o încăierare, faţa îi era iritată, brăzdată de lungi şi adânci riduri, cravata îi stătea în neorânduială- ce se întâmplă, domnule, cu dumneata, ce ghinion te paşte, ai o soartă foarte potrivnică, ce zeu din Olimp ai deranjat, că tot procesul ăsta a luat o întorsătură idioată, s-au luat declaraţii de aici şi eşti făcut cu ou şi cu oţet, tovarăşa Pomană-aia, şi cum dracu o mai cheamă, a luat referinţe de la trust împotriva dumitale, centrala urlă că, ce, alt macaragiu mai breaz ca dumneata nu mai găsesc ei acolo, ce ţin în funcţie un bolnav mintal? În fond cine eşti dumneata, domnule Mihaly? Care este realitatea despre dumneata, eşti un om cinstit şi sincer, ce dracu , vor să-ţi bage curva asta pe gât cu sila sau fufa asta a dumitale are pe cineva pe undeva pe sus care are atâta influienţă?, îmi scapă procesul din mână, domnule, nu pot să-l mai stăpânesc, 62

Pomană asta se laudă pe la toţi că mă are la mână, n-a vrut să-mi dea nici dosarul să-l văd şi eu!” Apoi deodată a tăcut, a scos o batistă din buzunarul hainei şi şi-a şters sudoarea de pe faţă şi de la ceafă şi şi-a aprins acelaşi muc de ţigară care între timp se stinsese, scuturându-şi mereu, aşa cum îni era obiceiul, haina de scrum de ţigară. Eu am rămas perplex, practic nu mai ştiam ce să-i mai răspund şi ce să mai fac. “Trebuie să obţinem aprobare pentru amânarea procesului, sare tot el, dar vezi dumneata, mă duc la ei şi mă rog în genunchi să-l pună peste două săptămâni şi acum să-l dau tot eu peste cap; am vorbit şi cu inginerul Ionescu despre dumneata şi el are o impresie frumoasă, zice: cel mai bun muncitor din trust! Dar…ştii ce zicea? Că…i-ai răscolit dumneta într-o şedinţă de partid, te-ai ridicat împotriva unui inginer care are rude la Ierusalim…apropo, ce-ai fost dumneata înainte de a fi membru pecere?” “Ce să fiu? Muncitor!” îi răspund eu. “Dar înainte de a fi muncitor?” “Elev!” “,Înainte de elev?” “Ce dracu am fost?” “Păi dumneata pe mine mă întrebi? înger sau cantor sau popă sau papistraş sau dracu mai ştie ce; îmi spunea Pomană ăsta că îţi este ameninţată şi poziţia politică, cum zicea ea, cică ai devenit tocmai dumneata membru pecere care eşti îmbibat de religie până-n gât…” “Acum îmi dau seama unde bate ea, dar nu ştiu ce legătură are sula cu prefectura! Când eram mic, tata m-a dus prin intermediul unui unchi la mânăstire să mă facă cantor, acolo m-a prins războiul…” “Da, zicea fufa aia, în biografia dumitale n-ai amintit niciodată acest episod, cică de ce l-ai ocolit?” “L-am considerat nesemnificativ, eram un copil, când unii plecau la şcoli sau la meserii, eu mă închideam între zidurile unei mânăstiri că n-aveam altă posibilitate, dacă v-aş spune ce-am păţit eu acolo ar fi un roman!” “Vezi, domnule Mihaly, acum ţiau găsit nodul în papură, ce mai tura-vura, eşti de acord să amânăm procesul?” “Nici eu nu ştiu ce să vă mai spun, am început să mă lupt cu morile de vânt, fac cum credeţi dumneavoastră că e bine!” “Eu aşa cred că e bine, încheie Spânache, zâmbindu-mi amical, pentru a mă asigura că mă susţine până în pânzele albe, la revedere!” “La revedere, domnule Spânache!” Prima mea reacţie a fost să nu mai intru pe poarta acelei întreprinderi, să părăsesc imediat serviciul, să-i las dracului cu macaraua lor cu tot şi să mă mut în altă parte! Dar mi-am dat seama că pierd nişte drepturi, era vorba de vechime, de alocaţia copiilor, de preavizul ăla de cinspre zece zile… M-am dus la macaraua mea, care mă aştepta ca o girafă cu gâtul în slava cerului, mă apropiai de ea, pusesem mâna pe scări să mă sui, dar deodată fierul acela rece trecu prin mine ca o săgeată veninoasă şi mă retrăsei imediat, scuipând-o; atunci când urâm oamenii, urâm şi obiectele cu aceeaşi violenţă şi locurile şi pomii şi aerul, totul viciat din cauza lor… 63

Cam aşa au trecut sărbătorile Crăciunului, cu necazuri şi cu întâmplări<br />

care mă întristaseră şi mă uimiseră. Deşi nu-mi plăcea să mă întorc la<br />

mânăstire, doream să plec cât mai repede din mijlocul acestor necazuri şi să<br />

mă întâlnesc cu Agneta. Acolo m-a luat iar în primire Peter Bucsi: “Bine-ai<br />

venit ,pui de călugăr ce eşti, credinţa, adevărata credinţă e-n noi, în puterile<br />

noastre…” Poate are dreptate Peter Bucsi cu credinţa lui; noi, oamenii,<br />

trebuie să credem în noi, în forţele binelui- zicea el ca un Toma<br />

Necredinciosul, nu în icoane sau în biserici în care a intrat erezia sau într-un<br />

Dumnezeu pe care nu l-a văzut nimeni şi în numele căruia se omoară om cu<br />

om, cum zicea mama, şi se fac atâtea răutăţi pe pământ, sau în Biblia lui Pater<br />

Vardian care propovăduia credinţa în viaţa de dincolo pe care n-o văzuse<br />

nimeni…<br />

19<br />

Ieri de dimineaţă, tocmai când semnam condica, mă cheamă maistru:<br />

“Meştere, Mihaly, aşa îmi zicea el mie, te caută cineva la poartă!” “Cine?- îl<br />

întreb eu curios, tocmai voiam să mă urc pe macara să-i dau drumul şi acum,<br />

auzi, mă caută cineva la poartă, cine e ăla, maistre?” “Un aiurit, îmi răspunde<br />

el în zeflemea, parcă ar fi filozoful Socrate!” În sfârşit, plec spre poartă,<br />

când văd eu cine e, m-a apucat un râs aşa de unul singur, nu puteam să mă<br />

mai opresc, auzi chestie, “parcă e filozoful Socrate”, şi cine credeţi că era?<br />

Era Spânache al meu! De-atunci aşa i-am zis: filozoful Socrate!<br />

“Domnule Mihaly, te caut de trei zile şi nu te găsesc, pe unde umbli,<br />

domnule,- sare el spre mine, scărpinându-se în cap şi trăgând dintr-un muc de<br />

ţigară; avea părul vâlvoi, ai fi zis, dacă nu-l cunoşteai, că scăpase dintr-o<br />

încăierare, faţa îi era iritată, brăzdată de lungi şi adânci riduri, cravata îi stătea<br />

în neorânduială- ce se întâmplă, domnule, cu dumneata, ce ghinion te paşte,<br />

ai o soartă foarte potrivnică, ce zeu din Olimp ai deranjat, că tot procesul ăsta<br />

a luat o întorsătură idioată, s-au luat declaraţii de aici şi eşti făcut cu ou şi cu<br />

oţet, tovarăşa Pomană-aia, şi cum dracu o mai cheamă, a luat referinţe de la<br />

trust împotriva dumitale, centrala urlă că, ce, alt macaragiu mai breaz ca<br />

dumneata nu mai găsesc ei acolo, ce ţin în funcţie un bolnav mintal? În fond<br />

cine eşti dumneata, domnule Mihaly? Care este realitatea despre dumneata,<br />

eşti un om cinstit şi sincer, ce dracu , vor să-ţi bage curva asta pe gât cu sila<br />

sau fufa asta a dumitale are pe cineva pe undeva pe sus care are atâta<br />

influienţă?, îmi scapă procesul din mână, domnule, nu pot să-l mai stăpânesc,<br />

62

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!