NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

declaraţii. “Martori ai?”- m-au întrebat acolo. Pe cine să am martor la ora aia?
Pe nevastă-mea? Copiii dormiau buştean în camera lor…şi apoi au urmat
anchetele…judecata…mica detenţie… Singura martoră a fost femeia care mia
spus şi a jurat ce-a văzut. “Bine, tovarăşe Mihaly, -zice judecătoruldumneta
ai dreptate, dar de ce i-ai făcut vânt pe fereastră?” “Eu?” “Aşa a
declarat nevasta dumitale!” “Ea, tovarăşe judecător, poate să declare ce vrea,
dumneavoastră vă îndoiţi de dreptatea mea, vă jur că n-am nici-o vină, el s-a
aruncat pe fereastră la sugestia neveste-mii, fugi pe geam!-am auzit-o, eu n-
am avut timp nici să-l văd! Am auzit o bufnitură în stradă, atât!”
A urmat totuşI condamnarea: Un an şi jumătate la locul de muncă…
Seara trec adesea pe la bufetul Trocadero să beau şi eu o ţuică- o ţuică
mare!-i-zic eu barmanului; după o zi de învârtire prin slava cerului cu
macaraua, am şi eu dreptul la o ţuică mare. “Gata, domnu’ Mihaly, îmi
întinde ţuica grăsanul ăla şi eu o iau şi mă retrag cu ea la capătuă tejghelei şi
o beau în linişte, niciodată nu-mi place să mă amestec cu cheflii; privesc
lumea şi mă detaşez de ea acolo în colţul meu şi mi se pare infectă, murdară
şi dezagreabilă…Aşa m-am obişnuit, să privesc lumea de departe, să nu intru
în sufletul ei. “Bă, tu ce mai faci cu nevasta?” sau “Cutare, ce mai ştii de
curva aia?” Mie şi aici îmi place să vorbesc cu mine însumi…N-apuc să trag
două înghiţituri că aud: “Servus, Mihaly!” “Servus!”- îI răspund eu şi întorc
capul să văd cine este. “Aaaa, domnu’ inginer Ionescu de la Trust. Servus,
domnu’ inginer!” “Fă-mi şi mie un pepsi cu un coniac!”, se adresează el
barmanului, şi se retrage lângă mine. “Măi, Mihaly…”- se uită el spre mine,
fără să termine gândurile. “Ce e, domnu’ inginer?”- îl întreb eu, crezând că
are să-mi transmită ceva de la trust. “Nimic deosebit- zice el în zeflemeavreau
să beau şi eu un coniac cu tine!” “Poftiţi, domnu’ inginer, chiar îmi
face plăcere!”- şi se dă mai lângă mine, aşezându-şi coatele pe tejghea şi
oftând, ai fi zis, dacă nu-l cunoşteai, că i s-a întâmplat ceva sau are ceva pe
suflet.
“De ce sunteţi supărat, domnule inginer?”- încerc eu o întrebare cu
toate că ştiam că e foarte greu să pătrunzi în sufletul lui cu o astfel de
insinuare. “Stăm cam prost cu planul, bă, Mihaly; înjură ăia de la centrală,
vor totul repede şI la cheie, ei nu ştiu care sunt condiţiile în construcţii; îţi
pleacă oamenii de pe şantier când nu te-aştepţi şi te lasă cu plan cu tot
baltă…” şi dă deodată sticla cu pepsi peste cap, ai fi zis că e bântuit de o mare
sete şi se întoarce iar către barman, făcându-i cu ochiul: “Mai repetă o dată
figura, şefule!” apoi către mine, spăsit şi vinovat. “Tu mai iei o ţuică?”- mă
întrebă el. “Nu mai iau, domnu’ inginer, vreau să mă duc acasă mai devreme,
m-aşteaptă puştii…” “Mai lasă dracului casa- zice el- neştiind sau uitând pur
şi simplu de situaţia mea- ce,- zice el, nu ştii tu traiul de-acasă?” şi se uită în
ochii mei, voia să mă întrebe ceva dar parcă nu îndrăznea. “Auzi, tu,-zice el
într-un târziu, după câteva clipe de tăcere- am căutat tot şantierul un
6