NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

îl cunoşteam că era pus pe toţi pereţii alături de Hitler, era un bătrânel
marinar senil cu faţa suptă, obosit…După război supravieţuise prin Portugalia
pâna pe la ooptzeci de ani, nepedepsit… “Doamna Clara este şefa Episcopiei
de Buda, fiica grofului Romulus Popp de Debreţin, mâna dreaptă a lui Horti,
acum e momentul să aflu care este adevărul despre acest război care nu se
mai termină şi ne ameninţă permanent. Sfinţia sa vine din inima Ungariei
Mari şi-mi aduce atâtea bucurii…”- se gudura el pe lângă mine şi se bucura
ca un copil căruia îi dai bomboane.
M-am dus în chilia mea să mă schimb şi acolo am găsit o scrisoare de
la Cluj, îmi scria soru-mea: “Mihali, ce mi-ai scris tu e curată nebunie, stai
acolo şi termină-ţi ce-ai început, nu da norocului cu piciorul, la mine n-ai
avea unde să stai şi nici n-aş putea să-ţi găsesc un stăpân, tu crezi că eu aici
sunt fericită aşa cum îţi scrie mama? Nu, Mihali, nu sunt, las-o pe Agneta aia
că ai să găseşti tu alte Agnete pe pământ…,Îmi spui că este şi săracă; uniţi
două sărăcii ca să muriţi de foame? Lasă-te de ea şi ascultă de sfinţii părinţi
aşa cum ţi-a scris tata că el cu înţelepciunea lui ştie ce face, dacă află de aşa
ceva, te omoară, să nu încerci să mai deschizi gura…Zici că vei da pe la mine
de sărbători, când a auzit soţul a strâmbat din nas; tu n-ai de unde să ştii,
Mihaly, cât de nefericită sunt şi eu aici între străini, bărbatu-meu nici peacasă
nu mă mai lasă să mă mai duc, îi e frică de faptul că fur ceva sau iau
bani din prăvălie şi le dau şi lor…”
Cu acestă scrisoare mi-a sosit prima veste din afară, ostilă, rece, nu mă
aşteptam la soru-mea să-mi scrie aşa ceva. După citirea scrisorii, am simţit că
mă înăbuş şi am ieşit afară să iau un pic de aer, iarna se mai liniştise, se lăsase
un pic de ger şi câmpul acela alb parcă mi se destrăma din faţa ochilor… Am
zărit-o pe Agneta la geamul ei, voiam să-i dau un semn să-i spun că planul
nostru cu soru-mea ieşuase, dar a dispărut repede…
Când mi-am aruncat privirea în depărtare, am văzut-o pe doamna
Clara, cobora dintr-o sanie, era îmbrăcată într-o haină lungă din piele de
leopard, avea faţa acoperită cu un voal negru, austeră, ca o regină, cu un corp
expresiv ceva mai împlinit decât al Mater Dolorosei cu care aflasem că este
rudă…I-a ieşit în întâmpinare Pater Vardian şi a îngenunchiat în faţa ei şi i-a
sărutat mâna şi a condus-o sus la stăreţie.
Eu m-am luat cu treburile mele, am aprins focul la camera de oaspeţi,
am măturat şi-am schimbat lenjeria, am aşternut covoare noi pe care le
cumpărase mânăstirea, am pregătit baia şi-am pregătit bucatele pentru masa
de prânz, aşa cum îmi poruncise Pater Vardian.
La rugăciunea pentru masă, în cinstea doamnei Clara, Pater Vardian a
adunat tot personalul şi a făcut o mare slujbă în biserică. Pater Vardiam a
deschis slujba cu o filipică împotriva bolşevismului, au cântat corul şi orga cu
trei prelaţi invitaţi special pentru acest eveniment. Acum am putut să iau
contact cu Agneta, ne-am aşezat amândoi pe aceeaşi bancă. I-am arătat locul
55