NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

pe pământ şi n-o să se sfârşească niciodată! “…înseamnă averea mea dusă pe
râpă, înseamnă răsturnări de istorie, înseamnă erezie, şi marele Horti a intrat
în panică, a început să se îndoiască de reuşita acestui război şi şi-a făcut
bagajele să plece cu cocoana lui într-un loc numai de el ştiut. Să te închini,
copil nebun ce eşti, că şi-n Biserică s-a aciuat erezia şi anarhia, poartă-te
frumos cu bunul Dumnezeu că ne va pedepsi aspru, ca pe eretici… ştii de ce
ţi le spun ţie toate astea?- rămâne el cu gura căscată spre mine- fiindcă ăştia
nu mă mai ascultă niciunul, ăstura probabil că le place să-i dea iar de români,
ţie ţi-o spun pentru că eşti pur sânge unguresc şi-l cunosc pe unchiul tău,
Bucsi, tu eşti tânăr şi trebuie să înţelegi toate acestea, noi, ungurii, am fost o
forţă în istorie, ne-am bătut cu toată Europa iar acum am ajuns să fim bătuţi
de vânturi…”
N-am mai putut să mai rabd şi l-am întrebat cu un curaj deavolesc:
“Care noi, Pater Vardian, că noi, ăştia săracii şi sub unguri şi sub români tot
aceeaşi soartă am avut!” “Ptiu, ereticule, mă scuipă el, uite-l, Doamne, cum
roade erezia în el…Astea sunt ideile Părintelui Visarion, strecurate în
mânăstire!” şi se înfurie, şi bate cu pumnul în masă, aşa obosit şi nedormit
cum era, şi iar răgneşte şi bolboroseşte pe ungureşte şi pe latineşte, parcă
spunea un text din Biblie, un fel de rugăciune pe care n-o mai auzisem
niciodatră; la un moment dat şi-a împreunat palmele şi a îngenuncheat,
rugându-se, căzuse într-un extaz bolnav, cuprins parcă de paranoia, în
tremurau mâinile şi picioarele ca unui bolnav apucat de friguri. După ce-şi
revine, mi se adresează foarte trist: “Pui de năpârcă, am să chem pe unchi-to
Bucsi să te ia de-aici că mi-a strecurat un eretic sub acoperişul sfânt al lui
Dumnezeu!”
Târziu de tot am aflat că i-a făcut scrisoare la Cluj unchiului Bucsi dar
nu l-a mai găsit acasă, fugise în pădure cu tot cuibul de legionari de frica
comuniştilor care începuseră să mişune prin oraş. Iar Pater Vardian devenise
foarte pasiv, nu-l mai interesa persoana mea, îl preocupa soarta averii lui şi
viaţa care erau ameninţate de războiul care se întorsese peste noi…
Vine nu peste mult timp la el Peter Bucsi, cu piciorul ăla al lui bontu,
şontâc, şontâc, şontâc, şi-i aduce o veste mare: “Pater Vardian a venit doamna
Clara de la Buda, m-a rugat să vă anunţ…” L-am văzut cum s-a luminat
dintrodată la faţă şi mi-a zâmbit. “Du-te, pui de călugăr, şi aranjază-i camera
de oaspeţi, să-i aşterni covoarele luate de la Stambul şi plocăzi noi şi să-i faci
focul în sobă, să-i pregăteşti mâncare bună, fripturi la jar, şi vin din beciul
săreţiei şi, pentru sfinşia sa, doamna Clara, să mai faci gulaş şi sarailii
moldoveneşti, du-te la Mater Dolorosa şi cere-i cheia de la cămară!”
Pater Vardian s-a dus şi s-a schimbat, şi-a îmbrăcat straie de sărbătoare
şi şi-a pieptănat barba lui sură. Venirea doamnei Clara era un semn că Horti
nu-l uitase aici pe Pater Vardian. “ştii, tu, mă, cine este doamna Clara? Dar
Micloş Horti?” De doamna Clara nu auzisem niciodată în viaţa mea, pe Horti
54