NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

lucru. Visase o logodnă, ea era mireasă şi ginere un vecin care nu-i plăcuse
niciodată…Logodna, nunta, zicea ea că înseamnă moarte şi imediat i-a murit
mama…” Dar logodna mea fusese şi mânăstirea, Mihali…”
Şi eu, mai târziu, după ce mă întorsesem de la Debreţin şi n-am mai
găsit-o pe Agneta i-am dat visului aceleaşi înţelesuri: marea era viaţa, furtuna
aceea- zbuciumul vieţii şi Pater Vardian- acele timpuri nenorocite, destinul,
fatuumul…
15
Spânache, domnul Spânache-ăsta tot nebun a rămas; m-am întâlnit
aseară cu el pe Corso, era cu o damă, o femeie fermecătoare, pe care o ţinea
de braţ şi-i explica ceva. “Domnule Mihaly, mă strigă el când mă vede,
meştere, mi se adresează el mai familiar, văzând că eu ezit să-l deranjez din
conversaţia lui- stai un pic, dragă, se scuză el fermecătoarei dame dacă vede
că nu-i răspund, scuză-mă un pic, că am ceva să-i spun dumnealui!- da’ ce-ai,
domnule, se întoarce el către mine, nu mai auzi, nu mai vezi, ai orbul găinilor,
ţi-am aranjat chestia cu divorţul, exact peste două săptămâni, aşa cum ţi-am
promis…să-mi aduci formele pe casă ca să băgăm şi departajarea odată cu
divorţul…” Eu rămăsesem perplex, mă uitam la el şi nu ştiam ce să-i mai
spun. Poate trebuia să-i mulţumesc, poate trebuia chiar să-i dau ceva pentru
deranjul lui de-a mă servi aşa de repede. “Ai înţeles?-mă mai întrebă el cu
ochii pe acea damă care mergea încet singură în aşteptarea lui şi-şi legăna o
geantă maro pe lângă ea- răspunde-mi, ai înţeles?” “Am înţeles, domnule
Spânache, cum să nu înţeleg, dar …” “Nici-un dar… eu mă grăbesc- termină
el şi se întoarse să plece- să-mi aduci actele casei şi copii de pe certificatele
de naştere ale copiilor... Priveam după bietul Spânache… Spânache
îndrăgostit…L-am urmărit la braţul acelei dame o bucată de timp pe marele
bulevard. Era de o eleganţă ireproşabilă, îmbrăcase un costum de haine
cafeniu închis dintr-un camgăr englezesc şi radia tot de bucurie în prezenţa
femeii. După ce l-am pierdut din ochi, mi-am văzut de necazurile mele; deabia
acum mi-am dat eu seama, sau mai bine-zis m-am dezmeticit din
buimăceala mea: mă voi despărţi de Iulia şi m-au năpădit amintirile trăite
atâta timp cu această femeie. Mi-am adus aminte de tot ce a fost frumos între
noi, cum ne-am cunoscut, cum a născut copiii, bucuria cu care i-am primit eu,
traiul nostru frumos…Unde nu mersese această mezalianţă? La un moment
dat mă hotărâsem s-o iert de dragul copiilor, şi iertarea face parte din legile
omeneşti, voiam doar să-i pun o condiţie: să facă ea primul pas spre
împăcare, să mă roage s-o iert, s-o aud aşa, iartă-mă, Mihaly, că am fost o
49