NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)
mă aştepte ea în prag; în fond îmi ziceam că asta este adevărata fericire, mica fericire după care tânjim toţi…Mi-a venit în minte soru-mea de la Cluj, ce-ar fi să-i scriu ei şi să-i spun planul meu, cum am găsit-o pe Agneta, cum m-am îndrăgostit de ea şi cum am hotărâm să fugim (de fapt hotărâsem numai eu, fără ştirea ei), s-o rog să ne găsească ea acolo la Cluj un stăpân la care să muncim şi să trăim şi noi pe lângă casa lui…Apoi mai mi-aruncam ochii şi pe Biblie la “Istoria Suzanei”, fiica lui Hilchia şi soţia lui Ioachim, sărmana Suzana- mă gândeam eu- tot uneltiri şi măgării, tot lume întoarsă pe dos… Şi afară începuseră să cadă primii fulgi de zăpadă şi vântul îi arunca pe geam ca pe nişte fluturaşi care se jucau în lumina pală a becurilor. Înainte de a-i scrie soru-mi, ce-ar fi să-i scriu Agnetei şi să-i pun scrisoarea sub covor, cum o mai făcusem, ca atunci când vine la vecernie, s-o ia şi s-o citească… Şi m-am apucat de scris, cred că se făcuse noaptea jumătate, vântul bătea mai puţin, cerul însă fierbea de nori şi o zăpadă deasă cădea din înaltul cerului ca cernută de o mână imensă peste tot pământul. Nu mai reţin precis ce i-am scris Agnetei, îmi veniseră în minte fel de fel de idei, de comparaţii, de cuvinte alese, pusesem în joc în această scrisoare toată ştiinţa mea despre viaţă şi toate cunoştinţele mele despre lume, culese mai mult din cărţi. N-am apucat să aşez bine scrisoarea sub covor că am auzit paşi, paşi mari, uriaşi, şi, când m-am uitat la uşă, l-am văzut pe Pater Vardian desfigurat, cu părul vâlvoi, mort de beat. S-a oprit în mijlocul Bisericii şi a început să răgnească ca o fiară: “Fiuleee, ştii care e acea pasăre de foc de care ţi-am vorbit?” Eu încremenisem, am crezut că aflase de scrisoare şi acum venise să mi-o ia. “Nu ştiu, Pater Vardian!”-am îngăimat eu, tremurând şi retrăgându-mă într-un colţ de frică. “Războiulll, băăă, urla el, ne paşte primejdia bolşevismului, pe unde trec aceşti sălbatici dărâmă bisericile şi-i omoară pe credincioşi, ne bagă la cazan, fac colhozuri şi ne dă să mâncăm cu polonicul!” Striga tare ca ieşit din minţi de răsuna toată Biserica ca la slujbele mari şi gesticula cu amândouă mâinile prin aer: “Ne înghite bolşevismul! Tu ai auzit de Stalin?” N-auzisem nici de Stalin, nici de bolşevism, dar mă bucurasem tare că cineva reuşise să-l scoată din minţi. Mai târziu, la şcoală când ne punea directorul să strigăm “ Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus!” mi-am dat seama ce era cu Stalin. Acum se cunoştea că Pater Vardian băuse de necaz, mirosea de la distanţă a palincă, vinişoare mici de sânge îi inundaseră faţa lui zbârcită iar pe barbă i se prelingeau firişoare de bale care-i curgeau pe anteriu, murdărindu-i piepţii. Repeta ca nebunul: “Bolşevismul ne va înghiţi şi va îngenunchea fibra noastră hunică de popor luptător!” Şi a ieşit din Biserică fără să mai întrebe nimic, cred că uitase de ce venise, a deschis uşa furios, de fapt a trântit-o la perete şi a plecat înghiţit de rafalele de viscol care se înteţiseră şi inundaseră pronaosul, făcând nişte zgomote infernale şi răspândind fiori de frică peste inima mea inocentă. M-am dus repede să 46
închid uşa şi am ieşit pe uşa laterală spre chilii, uitându-mă în urmă să nu vină după mine Pater Vardian. În chilie m-am dezbrăcat şi m-am culcat, eram tare obosit şi am adormit repede. Acum am visat un vis la care am meditat mult după aceea. Era seară, o seară cu lună şi stele, aşa cum se lăsau primăvara serile pe la noi prin luncă cu miros de iarbă şi de izmă sălbatică şi de mâţişori de sălcii pletoase; eu eram tot în Mânăstire cu Agneta, o chem la mine, îi fac cu mâna şi ea se uită peste umărul Mater Dolorosei…Peste chilii se lăsase tăcerea şi întunericul, călugării se culcaseră, se-auzea uşor cântecul unui greier. Eu o iau de mână pe Agneta, sărim gardul şi dăm de o apă mare căreia Agneta îi zicea Marea Moartă. “Suntem la locurile sfinte !”- îmi şopteşte ea. Se lăsase soarele peste mare şi briza caldă adia uşor şi se-auzeau valurile mării peste revărsările de violet dinspre Apus., holdele câmpului, holde uriaşe din care nu se vedeau calul şi călăreţul se legănau în valuri verzi şi-n valuri negre peste câmpia nesfârşită. şi Agneta, îmbrăcată toată în alb, desculţă, vine către mine, călcând iarba cu picioruşele ei: “Tu, ungurule, te omoară iudeii dacă te prind pe-aici!” M-am uitat bine la ea, era întradevăr vocea ei, a Agnetei, îmi tăiase pur şi simplu respiraţia pentru că dispăruse de lângă mine şi apăruse călare pe un cal roib arăbesc şi-l legase la marginea unei păduri de chiparăşi. A venit la mine, m-a luat de mână ca pe un copil mic şi m-a condus pe o cărare dosnică până lângă o plajă pustie. “Tu ştii să înoţi?”- mă întrebă ea. “Ştiu!”- i-am răspuns eu simplu şi ea a început să râdă nebuneşte, râdea şi se dezbrăca, lăsând gol minunea ei de corp care mă înnebunise. “Hai , zice ea, dezbracă-te, ce mai stai!”-şi-şi lega părul într-un coc în creştetul capului, legându-l cu nişte agrafe. Avea un corp dat în pârgă, în lumina lunii se vedea arămiu, picioare lungi de căprioară, împlinite, talie de trestie, subţire şi mlădioasă, sâni răscopţi, ca două mere roşii înfipte în piepţii ei tari… Vine la mine, mă ia de mână şi mă trage în apă, apa era caldă, veneau peste noi valuri calde, înspumate, ca revărsările de marmoră lichidă şi Agneta înota ca o nebună, i se vedea câteodată căpşorul mic cum ieşea din spuma mării şi cum dispărea ca să apară în alt loc, apele mării se făcuseră privelişte fără sfârşit, luna şi stelele se legănau în valuri, marea toată împrumutase culoarea cerulului, presărată cu mii de luminiţe, valuri de aur şi valuri de argint ne purtau ca pe nişte jucării pe pânza ei nesfârşită. Mie mi s-a făcut frică şi am luat-o către mal, marea urla tare ca un lup, cu mii de guri, vuia ca o uriaşă fiinţă preistorică, un fel de dinozaur uriaş. Peste zare s-a auzit un rânchezat de cal. Este calul Agnetei, mi-am zis, şi am început s-o strig: “Agnetaaaa!” Ea a apărut ca o nălucă de lângă mine: “Taci, tu, din gură, că ne aude Pater Vardian!” şi s-a aruncat în braţele mele ca nebuna şi-am dus-o la margine pădurii de cedri pe o poieniţă, mirosea totul a sulfină, a izmă sălbatică şi-a busuioc şi-a smirnă, briza caldă ne mângâia uşor feţele, bătea uşor frunzele cedrilor…Aşa trebuie să fie în Rai, mi-am zis, eu cu Agneta în 47
- Page 1 and 2: ION IONESCU-BUCOVU Îngerul care a
- Page 3 and 4: Viaţa are înălţările şi căde
- Page 5 and 6: naturală…” “şi crezi că te
- Page 7 and 8: macaragiu să te schimbe, să-ţi i
- Page 9 and 10: Mi-a venit în minte Peter-Bacsi ca
- Page 11 and 12: Şi Piri, printre lacrimi, îmbrăc
- Page 13 and 14: ucurat foarte mult. Sora mea m-a lu
- Page 15 and 16: de aviaţie, fusese şi el pe la ta
- Page 17 and 18: dăduse ordin zugravului să-i pict
- Page 19 and 20: care ne urmăreşte în secret şi
- Page 21 and 22: necunoscut, străin de mine; de aco
- Page 23 and 24: Eu am plecat, am întins pasul spre
- Page 25 and 26: ca el să caute acele probe de care
- Page 27 and 28: şi astăzi mă întreb cum a intui
- Page 29 and 30: Stam noaptea treaz cu gândurile r
- Page 31 and 32: ă, cutare! bă, cutare! ce e, domn
- Page 33 and 34: Căutam să răstălmăcesc acel vi
- Page 35 and 36: pe Dumnezeu de zile, suie-te acolo
- Page 37 and 38: dracului, s-ar putea să nu mă mai
- Page 39 and 40: “Mulţumesc, Mater Dolorosa, dar
- Page 41 and 42: capabili a săvârşi mari acte de
- Page 43 and 44: Apoi iar am mers o bucată de drum
- Page 45: “Peter Bacsi, sunt pedepsit de Pa
- Page 49 and 50: lucru. Visase o logodnă, ea era mi
- Page 51 and 52: Legat de revolta mea cu care pierd
- Page 53 and 54: După acel vis nenorocit cu Agneta
- Page 55 and 56: îl cunoşteam că era pus pe toţi
- Page 57 and 58: După ce a auzit că sunt fostul c
- Page 59 and 60: mine, căuta un punct în Univers d
- Page 61 and 62: apă şi să miroase a busuioc!”
- Page 63 and 64: Pomană asta se laudă pe la toţi
- Page 65 and 66: dumneavoastră, care ar trebui să
- Page 67 and 68: noastră…”- zise el dând ocol
- Page 69 and 70: stranie: îmi stăruia sub priviri
- Page 71 and 72: Castelul era aşezat într-o poieni
- Page 73 and 74: Eu mă bucuram pentru el pentru că
- Page 75 and 76: La orele treisprezece carul mortuar
- Page 77 and 78: acasă!” “Ce să mai caut acas
- Page 79 and 80: I-am sărutat mâna şi am plecat c
- Page 81 and 82: Nici astăzi, după atâta amar de
- Page 83 and 84: prăbuşise ca un castel de nisip
- Page 85 and 86: pădurar care, la rândul lui, fuse
- Page 87 and 88: Scăpat din acest sărut, îmi dăd
- Page 89 and 90: devenim slugile voastre oarbe, vă
- Page 91 and 92: plăcea să privesc pe fereastră d
- Page 93 and 94: locul lor… “M-or luat şi pe mi
- Page 95 and 96: Deabia acum când m-am întâlnit c
mă aştepte ea în prag; în fond îmi ziceam că asta este adevărata fericire, mica<br />
fericire după care tânjim toţi…Mi-a venit în minte soru-mea de la Cluj, ce-ar<br />
fi să-i scriu ei şi să-i spun planul meu, cum am găsit-o pe Agneta, cum m-am<br />
îndrăgostit de ea şi cum am hotărâm să fugim (de fapt hotărâsem numai eu,<br />
fără ştirea ei), s-o rog să ne găsească ea acolo la Cluj un stăpân la care să<br />
muncim şi să trăim şi noi pe lângă casa lui…Apoi mai mi-aruncam ochii şi pe<br />
Biblie la “Istoria Suzanei”, fiica lui Hilchia şi soţia lui Ioachim, sărmana<br />
Suzana- mă gândeam eu- tot uneltiri şi măgării, tot lume întoarsă pe dos… Şi<br />
afară începuseră să cadă primii fulgi de zăpadă şi vântul îi arunca pe geam ca<br />
pe nişte fluturaşi care se jucau în lumina pală a becurilor. Înainte de a-i scrie<br />
soru-mi, ce-ar fi să-i scriu Agnetei şi să-i pun scrisoarea sub covor, cum o<br />
mai făcusem, ca atunci când vine la vecernie, s-o ia şi s-o citească…<br />
Şi m-am apucat de scris, cred că se făcuse noaptea jumătate, vântul<br />
bătea mai puţin, cerul însă fierbea de nori şi o zăpadă deasă cădea din înaltul<br />
cerului ca cernută de o mână imensă peste tot pământul. Nu mai reţin precis<br />
ce i-am scris Agnetei, îmi veniseră în minte fel de fel de idei, de comparaţii,<br />
de cuvinte alese, pusesem în joc în această scrisoare toată ştiinţa mea despre<br />
viaţă şi toate cunoştinţele mele despre lume, culese mai mult din cărţi.<br />
N-am apucat să aşez bine scrisoarea sub covor că am auzit paşi, paşi<br />
mari, uriaşi, şi, când m-am uitat la uşă, l-am văzut pe Pater Vardian<br />
desfigurat, cu părul vâlvoi, mort de beat. S-a oprit în mijlocul Bisericii şi a<br />
început să răgnească ca o fiară: “Fiuleee, ştii care e acea pasăre de foc de<br />
care ţi-am vorbit?” Eu încremenisem, am crezut că aflase de scrisoare şi acum<br />
venise să mi-o ia. “Nu ştiu, Pater Vardian!”-am îngăimat eu, tremurând şi<br />
retrăgându-mă într-un colţ de frică. “Războiulll, băăă, urla el, ne paşte<br />
primejdia bolşevismului, pe unde trec aceşti sălbatici dărâmă bisericile şi-i<br />
omoară pe credincioşi, ne bagă la cazan, fac colhozuri şi ne dă să mâncăm cu<br />
polonicul!” Striga tare ca ieşit din minţi de răsuna toată Biserica ca la slujbele<br />
mari şi gesticula cu amândouă mâinile prin aer: “Ne înghite bolşevismul! Tu<br />
ai auzit de Stalin?” N-auzisem nici de Stalin, nici de bolşevism, dar mă<br />
bucurasem tare că cineva reuşise să-l scoată din minţi. Mai târziu, la şcoală<br />
când ne punea directorul să strigăm “ Stalin şi poporul rus libertate ne-au<br />
adus!” mi-am dat seama ce era cu Stalin. Acum se cunoştea că Pater Vardian<br />
băuse de necaz, mirosea de la distanţă a palincă, vinişoare mici de sânge îi<br />
inundaseră faţa lui zbârcită iar pe barbă i se prelingeau firişoare de bale care-i<br />
curgeau pe anteriu, murdărindu-i piepţii. Repeta ca nebunul: “Bolşevismul ne<br />
va înghiţi şi va îngenunchea fibra noastră hunică de popor luptător!” Şi a ieşit<br />
din Biserică fără să mai întrebe nimic, cred că uitase de ce venise, a deschis<br />
uşa furios, de fapt a trântit-o la perete şi a plecat înghiţit de rafalele de viscol<br />
care se înteţiseră şi inundaseră pronaosul, făcând nişte zgomote infernale şi<br />
răspândind fiori de frică peste inima mea inocentă. M-am dus repede să<br />
46