NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

mă aştepte ea în prag; în fond îmi ziceam că asta este adevărata fericire, mica
fericire după care tânjim toţi…Mi-a venit în minte soru-mea de la Cluj, ce-ar
fi să-i scriu ei şi să-i spun planul meu, cum am găsit-o pe Agneta, cum m-am
îndrăgostit de ea şi cum am hotărâm să fugim (de fapt hotărâsem numai eu,
fără ştirea ei), s-o rog să ne găsească ea acolo la Cluj un stăpân la care să
muncim şi să trăim şi noi pe lângă casa lui…Apoi mai mi-aruncam ochii şi pe
Biblie la “Istoria Suzanei”, fiica lui Hilchia şi soţia lui Ioachim, sărmana
Suzana- mă gândeam eu- tot uneltiri şi măgării, tot lume întoarsă pe dos… Şi
afară începuseră să cadă primii fulgi de zăpadă şi vântul îi arunca pe geam ca
pe nişte fluturaşi care se jucau în lumina pală a becurilor. Înainte de a-i scrie
soru-mi, ce-ar fi să-i scriu Agnetei şi să-i pun scrisoarea sub covor, cum o
mai făcusem, ca atunci când vine la vecernie, s-o ia şi s-o citească…
Şi m-am apucat de scris, cred că se făcuse noaptea jumătate, vântul
bătea mai puţin, cerul însă fierbea de nori şi o zăpadă deasă cădea din înaltul
cerului ca cernută de o mână imensă peste tot pământul. Nu mai reţin precis
ce i-am scris Agnetei, îmi veniseră în minte fel de fel de idei, de comparaţii,
de cuvinte alese, pusesem în joc în această scrisoare toată ştiinţa mea despre
viaţă şi toate cunoştinţele mele despre lume, culese mai mult din cărţi.
N-am apucat să aşez bine scrisoarea sub covor că am auzit paşi, paşi
mari, uriaşi, şi, când m-am uitat la uşă, l-am văzut pe Pater Vardian
desfigurat, cu părul vâlvoi, mort de beat. S-a oprit în mijlocul Bisericii şi a
început să răgnească ca o fiară: “Fiuleee, ştii care e acea pasăre de foc de
care ţi-am vorbit?” Eu încremenisem, am crezut că aflase de scrisoare şi acum
venise să mi-o ia. “Nu ştiu, Pater Vardian!”-am îngăimat eu, tremurând şi
retrăgându-mă într-un colţ de frică. “Războiulll, băăă, urla el, ne paşte
primejdia bolşevismului, pe unde trec aceşti sălbatici dărâmă bisericile şi-i
omoară pe credincioşi, ne bagă la cazan, fac colhozuri şi ne dă să mâncăm cu
polonicul!” Striga tare ca ieşit din minţi de răsuna toată Biserica ca la slujbele
mari şi gesticula cu amândouă mâinile prin aer: “Ne înghite bolşevismul! Tu
ai auzit de Stalin?” N-auzisem nici de Stalin, nici de bolşevism, dar mă
bucurasem tare că cineva reuşise să-l scoată din minţi. Mai târziu, la şcoală
când ne punea directorul să strigăm “ Stalin şi poporul rus libertate ne-au
adus!” mi-am dat seama ce era cu Stalin. Acum se cunoştea că Pater Vardian
băuse de necaz, mirosea de la distanţă a palincă, vinişoare mici de sânge îi
inundaseră faţa lui zbârcită iar pe barbă i se prelingeau firişoare de bale care-i
curgeau pe anteriu, murdărindu-i piepţii. Repeta ca nebunul: “Bolşevismul ne
va înghiţi şi va îngenunchea fibra noastră hunică de popor luptător!” Şi a ieşit
din Biserică fără să mai întrebe nimic, cred că uitase de ce venise, a deschis
uşa furios, de fapt a trântit-o la perete şi a plecat înghiţit de rafalele de viscol
care se înteţiseră şi inundaseră pronaosul, făcând nişte zgomote infernale şi
răspândind fiori de frică peste inima mea inocentă. M-am dus repede să
46