NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

în dragoste; aici fiecare are impresia că joacă pe teren propriu şi cinstit şi de
aceea acuzaţiile cad mereu de partea cealaltă!” şi iar face jocul acela de ochi,
rotindu-le luminiţele ca pe două bobiţe de chihlimbar peste făptura mea,
întinzând mâna prin iarbă după un fluture care se aşezase pe o gălbenea, dând
să-l prindă.
Atunci când mă întreba Spânache dacă am iubit-o pe nevastă-mea, mia
fugit mintea la Marika cu jocul ei pe teren propriu: erau cam aceleaşi idei,
spuse altfel şi m-a făcut să trag concluzia că oamenii au păreri foarte diferite
de ale tale şi te judecă prin prisma privirilor lor.
“Hai să mergem!-zise ea- şi eu am tras-o de mână şi-am luat-o spre
catedrala catolică, ţinând-o aproape de braţ- ce curios este,- contrinuă ea- doi
străini sunt aşa de aproape de parcă s-ar fi cunoscut de mii de ani!”
Am intrat în catedrală singuri, grupul nostru plecase în altă parte,
trebuia să ne întâlnim în centru, la masă; soarele se ridicase sus şi se lăsase
căldura, răcoarea catedralei ne făcea bine, Marika mergea şi se închina, am
făcut şi eu semnul crucii, însoţind-o în linişte; era ca o ţărancă în evlavia ei cu
toate că trecuse print-un liceu şi trăise o bună bucată de timp la oraş alături de
frate-său, care era comunist prin vocaţie…
Mie îmi fugise mintea aiurea, în copilărie, şi nu numai acum mi se
întâmpla acest lucru, ci de fiecare dată când păşeam într-o mânăstire; cădea
peste mine cu aripi de plumb tot trecutul meu cu viaţa aceea şi cu Agneta care
rămăsese ca o nălucă să mă urmărească toată viaţa…
“Unde te gândeşti, Mihaly?”- mă întrebă Marika după ce termină
rugăciunile ei. Avusei un moment de ezitare, voii chiar să-i povestesc şi ei
totul, dar deodată mă gândii că trăirile tale, care au o profundă semnificaţie
pentru tine şi-ţi călăuzesc destinul, pentru altul pot să fie banale,
nesemnificative, mai cu seamă în situaţia de faţă când la mijloc este o
femeie… “La istorie, Marika!- reuşii eu să găsesc din noianul acela de
răspunsuri posibile pe cel mai plauzibil- a trecut atâta istorie peste această
clădire…” “Şi chiar peste noi…”- îmi răspunde ea uşor melancolizată- şi-mi
întinde mâna s-o ajut să coboare scările şi să ieşim.
Apoi am luat-o pe srăzi aiurea, femeia se pitulase în mine ca un pui de
rândunică când îşi vâră capul în penajul maică-sii…Uite, domnule, mi-am zis,
oamenii se pot îndrăgosti la orice vârstă şi am bănuit de atunci, şi aşa a fost,
că dragostea noastră e ca un blestem frumos, ca o poveste, ca un Eden…
Trebuie, deci, să mă duc pe la Marika…
14
44