NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

veniţi cu pantofi cu toc la munte?_am ironizat-o eu şi-am prins-o de mână şiam
ţinut-o aşa într-un picior până i-am găsit pantoful cu câteva scări mai jos.
Ia-l, Cenuşereaso,i-am zis eu şi ea continua să se sprijine de mine, îndesândul
în picior, până jos unde am dat de zăpadă şi i-am strecurat un mic bulgăre în
sân. Ea s-a speriat şi a chiuit, vrând să fugă; eu am tras-o spre mine şi am
strâns-o la piept puternic…
Să te îndrăgosteşti de o fată pe întuneric- e o aberaţie- mi-am zis,
surprinzându-mă la ieşire lângă o fată foarte atrăgătoare. “Aaaaa,
dumneavoastră aţi fost salvatorul pantofului meu?”- a rămas ea mirată,
privindu-mă drept în ochi. “Da, eu, mă cheamă Mihali!”-îi întind eu mâna.
“,Îmi pare bine- zice ea zâmbind- pe mine mă cheamă Marika!” Am simţit
cum la atingerea mâinii ei s-a întâmplat ceva cu mine, ceva de domeniul
absurdului, nu mai puteam să mai deschid gura să mai zic ceva şi de acolo
până la autocar am mers cam o oră numai cu ea, îi culegeam flori din fânul
proaspăt şi i le împleteam şi i le puneam peste păr; am avut senzaţia că mă
aflu în Paradis, eram parcă de o mie de ani cu ea, numai eu cu ea peste toţi
Carpaţii Apuseni….
“ Şi de unde eşti, tu, Marika?”- am întrebat-o eu într-un târziu. “De
acolo de unde eşti şi tu!”- mi-a răspuns ea, fără să numească acea localitate şi
aruncându-mi nişte priviri dulci cu mai multe înţelesuri... Dar eu eram din
mai multe locuri, de unde era să ghicesc eu acea localitate! Furat de făptura
ei, am sărutat-o pe buze şi-am strâns-o în braţe cu o pasiune pe care n-o mai
trăisem decât în sărmana mea adolescenţă cu Agneta.
Apoi ne-am urcat în autocar, pe locuri diferite; ea a pus capul în jos şi
a tăcut tot timpul. Căpătase o aură melancolică, din când în când ni se
încrucişau privirile ca nişte săgeţi otrăvite de Eros, scrutându-ne unul altuia
tainiţele inimilor sau rămânând electrizaţi ca într-un extaz hipnotic. La Alba-
Iulia am coborât şi am plecat pe jos prin oraş. Era spre seară, adia un vânt
cald, semn că primăvara venea şi pe meleagurile noastre. Oraşul, acel burg
medieval, ne primea cald şi ospitalier. Dulce revărsare de fericire într-un
décor somnambulesc, eu singur cu Marika, uitând de tot trecutul meu şi de
toate necazurile mele. “ştii, Mihaly,- mi se adresează ea după o bună bucată
de drum, cât mersesem ca nişte muţi- eu am fost măritată, n-aş dori să te
mint, să-ţi făureşti visuri, speranţe şi apoi să te dezamăgesc!” Accentuase acel
“să te dezamăgesc” într-un anume fel, întorsese capul către mine şi făcuse un
joc al ochilor şi-al feţei care m-a înduioşat, jucase o scenă de o sinceritate
dezarmantă care mă impresionase. “Foarte bine! - îI răspund eu- îţi admir
sinceritatea şi, pentru că ai deschis acest subiect, şi eu am fost însurat!” Ea
privise la mine cu o curiozitate diabolică, vrând parcă să spună: cum, chiar ai
fost? “Eu am şi copii!”- am continuat eu, riscând ca totul să se termine cum
începusem.
42