NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

capabili a săvârşi mari acte de eroism, să ne sacrificăm şi chiar să
murim…Pater Vardian devenise absent, eu câştigasem lupta! Pentru prima
dată l-am văzut strivit de frica evenimentelor ce aveau să vie; băuse, mergea
împleticindu-se, faţa lui căpătase culoarea pielii racului. Ce Pasăre de focmă
întrebam eu- va veni peste noi? “Cel ce va crede, mântui-se-va, iar cel ce
nu va crede, osândi-se-va!”- încheie el şi-mi întinse Biblia s-o citesc în Sfânta
Biserică.
Se lăsase seara când am plecat de la Pater Vardian, ieşau călugării de
la vecernie, am văzut-o pe Agneta foarte tristă, probabil că auzise ce păţisem
eu, mă privea pe sub ochii ei migdalaţi, plânşi, şi nu ştia ce e cu mine; eram
întradevăr desfigurat şi-mi era ruşine să umblu aşa…
N-am mâncat nimic, m-am dus direct la Peter Bacsi să-i cer cheie de la
Biserică, l-am găsit stingând lumânările, bocănea cu piciorul ăla al lui de
lemn prin altarul Bisericii şi sfinţii se uitau chiorâş la mine, reci şi
neputincioşi, ca la un besmetic rătăcit printre ei…
13
Furat cu treburi de tot felul şi cu serviciul, astăzi m-am gândit că n-
am mai fost pe la Marika demult, am tot sperat să obţin o învoire de la
serviciu şi să mă duc şi pe la ea, deşi mă cam supărase. “Nu mai stăm de
vorbă decât după divorţ!”- îmi spusese ea la ultima întâlnire şi mie mi se
păruse un gest nelalocul lui, adică, stai, băieţică,acolo în banca ta că facem
dragoste atunci când vei termina tu cu necazurile tale. Eu aveam şi am şi
acum altă părere despre dragoste, dragostea nu e ceva ce aştepţi să vie, este
un sentiment spontan, este ca şi foamea şi ca şi setea, n-o planifici…
După decepţia ei, devenise foarte calculată: să fim ponderaţi că suntem
oameni mari în toată firea… “Să ştii Marika că nu-mi place felul cum pui tu
problema!”-i-am spus ultima dată când am plecat de la ea, făcând un pic pe
supăratul. şi totuşi nu ştiu de ce te simţi mai în siguranţă când ţi se îndreaptă
gândul spre o femeie şi când, fie şi minţindu-te, îţi crează speranţa că cineva
de pe acest pământ ţine la tine. E probabil o căutare a noastră, a bărbaţilor, de
a ne identifica cu noi înşine şi cu semenii noştri, cu natura, de a fugi de
singurătate, de prea multele probleme insolubile, poate şi un paleativ
împotriva morţii…şi mi-a venit în minte ziua aceea din Munţii Apuseni când
coboram scările la Peştera Scărişoara. “Ah!- a chiuit cineva lângă mine cu un
glas subţire, mătăsos,- mi-a scăpat pantoful!” “Cine vă pune, domnişoară să
41