NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

ăspuns eu prefăcut. “Măăă- îşi lungeşte el glasul ameninţător- ai început să
mă duci cu preşul!” Plecase întâi Agneta, trecuse pe strada din faţa bisericii
să nu creadă nimeni că ea nu vine din oraş şi apoi în urma ei am apărut şi eu,
tot pe unde sărisem gardul, trecând tip-til în chilioara mea de unde aveam de
gând să mă strecor în bucătărie pentru a pregăti mâncarea. ,În graba mea de a
nu fi observat am uitat uşa de la cămară deschisă şi a intrat un câine,
înfăşcându-mi toată şunca din cămară. ,În timp ce câinele fugea cu prada, eu,
uitând unde mă aflu, am slobozit o înjurătură la adresa lui Dumnezeu. Tocmai
atunci apare ca din senin Pater Vardian. Deschide, Doamne, gurile Iadului,
mi-am zis eu, să intru mai repede în el!…
“Cine a înjurat aici?”- întreabă el foarte calm. “Nimeni, cine să
înjure?”- am răspuns eu tot calm. “De ce minţi ,ereticule?”- mă întreabă el cu
o gura care părea că mă înghite şi-mi înfige mâna sub barbă şi-mi ridică faţa
în sus, trosnindu-mi câteva palme grele peste obrajii mei roşii. “La patru să fii
la mine la Stăreţie că te afurisesc, ereticule!”- stiga el la mine, disperat.
Am aşteptat acea oră cu sufletul la gură. ,Încă mai eram plâns, faţa mi
se învineţise şi nu-mi dipăruseră urmele palmelor lui. Voiam să-i fac în voie
şi pentru acest lucru am îmbrăcat masca smereniei. Mă gândii la tata şi la
mama câtă speranţă îşi puseseră ei în mine şi cu ce drag mă aşteptau ei de
sărbătorile de iarnă să fac pe ministraşul la biserică şi eu rătăceam ca Iuda
trădătorul.
“Ai venit?”- mă întreabă el din scaunul Stăreţiei, mângâindu-şi cei doi
ciucuri de barbă care-i atârnau, nepieptănaţi. “Da, Pater Vardian, am venit!”_
i-am răspuns eu îngenunchind în faţa lui şi sărutându-i dreapta. “Care sunt
posturile de peste an?”- coborî el glasul. Care sunt posturile de peste an?
Aceste lucruri le ştiam de la mama! şi începui: miercurile şi vinerile, ajunul
botezului Domnului,postul paştelui, postul sfinţilor Petru şi Pavel, postul
Sfintei Mării, postul tăierii capului Sfântului Ioan, postul zilei crucii şi postul
Crăciunului…
După ce mă ascultă, zâmbi ironic şi mă întrebă: “ştii ce zice Voltaire?”
Nu ştiam ce zisese Voltaire…Auzisem că este un mare scriitor francez, un
mare raţionalist, îi citisem”Naivul” şi”Candid” dar nu reţinusem din ele decât
latura anecdotică a lucrurilor…
“Nu, nu ştiu, Pater Vardian!”-i-am răspuns eu făcându-mă mic de tot.
“Voltaire, reluă el, legând firul gândurilor, zice că dacă n-ar fi Dumnezeu, ar
trebui să-l inventăm!” Voltaire ăsta punea, deci, în joc existenţa lui
Dumnezeu. şi el după o pauză: “Eşti prea mic, fiule,să-ţi dai seama de
sacrilegiul pe care l-ai făcut! De aceea Dumnezeu ne va părăsi, peste noi va
trece o pasăre de foc trimisă de El să ne purifice…”
Adevărul este că atunci când pune stăpânire pe noi sentimentul iubirii
omeneşti dintre bărbat şi femeie, nu al iubirii aproapelui, devenim deodată
conştienţi de existenţa noastră pe pământ şi în numele acestei iubiri, suntem
40