NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

“Mulţumesc, Mater Dolorosa, dar eu v-aş ruga ceva şi mai important, Agneta
are rude în oraş şi nu îndrăzneşte să vă ceară voie să le viziteze…” “Cine e
Agneta asta?”- mă întreabă ea curioasă. “Fata care vă serveşte masa!” “,Îi dau
voie oricând doreşte că e o fată bună!”
Şi în acea sâmbătă Agneta a ieşit prima dată pe uşa Stăreţiei după
rugăciunea de prânz ,iar eu am sărit zidurile gardului în urma ei şi-am apucato
de mână şi-am luat-o pe o potecă prin spate şi-am mers cu ea aşa aiurea pe
linia fierată până ne-am trezit într-o pădurice de stejar. Era toamnă mohorâtă,
uscată şi prăfuită, câmpul tot parcă se îmbrăcase în doliu, negru şi pustiu, pe
jos covor de frunze uscate, sunau sub paşii noştri ca nişte mătăsuri bătute de
vânt; Agneta tăcea, tăceam şi eu,îi simţeam răsuflarea aproape şi pulsul prin
palma pe care i-o strângeam cu palma mea, acele firişoare de vine cum se
zbăteau sub podul palmei ca nişte mici viermuşi. Mie a început să mi se facă
frică. Agneta a început să plângă: “Mihaly, ce facem noi?”- m-a întrebat ea
printre lacrimi. “Nici eu nu ştiu, Agneta!” “Tu, îmi şopteşte ea încet, trebuie
să ştii că eu n-am pe nimeni pe pământ! Bunica aia care m-a crescut şi m-a
adus aici a murit şi eu am rămas singură, dacă ne află Mater Dolorosa ne
afuriseşte pe amândoi.” “Nu trebuie să-ţi fie frică de Mater Dolorosa, eu am o
taină cu ea…” “Ce taină?”- mă întreabă ea curioasă. şi-i povestesc
întâmplarea cu Părintele Visarion după care rămâne buimacă, nu mi-a mai
replicat nimic, a întors faţa spre mine şi i-am descoperit ochii-aceia plânşi,
trişti şi frumoşi ca două migdale răscoapte şi obrajii roşii şi fierbinţi ca pala
focului şi i-am prins faţa între palme şi-am sărutat-o şi ea a căzut moale cu
capul pe umărul meu, tăcută, într-un extaz dulce…Am strâns-o în braţe cu
ochii pierduţi în zare până departe, la marginea pământului şi-am descoperit
acolo o culoare pe care n-o mai văzusem niciodată: un roşu –liliachiu care se
vărsase peste tot orizontul… Nu-mi dădeam bine seama dacă mă aflu într-un
vis sau aevea, Agneta lângă mine părea coborâtă din basmele pustei, o regină
de la curtea lui Atila care coborâse pe pământ să mă zăpăcească…şi în acele
clipe mi-a apărut pentru prima dată în imaginaţia mea Pater Vardian cu
răutatea lui sub chip de drac…
“Hai să mergem!”- s-a rugat Agneta de mine, într-un târziu. “Unde?”-
am întrebat-o eu. Aş fi plecat cu ea acasă, oriunde şi poate aş fi făcut bine, nu
lăsam întâmplările vieţii în voia sorţii să-şi bată joc de noi în acest hal…
Adeseori, de acolo de sus când mânui macaraua aceea de-asupra
oraşului, printre furnicarul acela de lume, mi-apare câte o fată de vârsta
Agnetei în faţă aducându-mi aminte scena aceasta de dragoste şi-mi vine să
strig după ea ca un prost:”Agnetaaaa!” Apoi mi se cască în faţă pustiul acela
de timp de aproape patru decenii şi-mi strâng mâna pe manşa macaralei,
răzbunându-mă pe fierul acela rece şi mut.
Când am venit în mânăstire, m-a luat în primire Peter-Bacsi: “Unde-ai
fost, pui de călugăr, că te-a căutat Pater Vardian?” “Aici, unde să fiu?”-i-am
39