NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

în alergări nu este a celor sprinteni şi nici izbânda în luptă a celor viteji, şi tot
aşa: pâinea nu este a celor înţelepţi, bogăţia nu este a celor chibzuiţi şi cinstea
nu este a celor învăţaţi, fiindcă vremea şi întâmplarea îi poartă pe toţi pe
pământ.”
11
Nu mai dădusem de mult pe la Trocadero, de fapt ţineam mult la
promisiunea făcută copiilor, voiam să fiu totuşi pentru ei un tată bun. Vedeam
că mă paşte ratarea dar luptam s-o înlătur, să nu mă cucerească ea pe mine.
Domnul inginer Ionescu mă oprea adesea în pauzele de prânz şi luam
masa împreună. ,Îmi plăcea să stau cu el de vorbă pentru că aveam ce învăţa
de la el. Mă chema în cabina lui, o baracă din pefeleu în mijlocul materialelor
de tot felul, ne încuiam acolo şi începea să-mi povestească ce-şi aducea el
aminte din viaţa lui. “Diseară, mă ademenea el, sper să te am de client la
Trocadero!” “Nu mai merg acolo, domnule inginer, simt pe zi ce trece că mă
ratez şi am de crescut copiii-ăia!” “Fiecare om se ratează odată-şi-odată,
deschidea el vorba despre acest subiect, atunci când se cască prăpastia dintre
intenţii şi realizări, dintre ceea ce voim să ajungem şi ceea ce suntem şi cu
orice eforturi, nu mai reuşim să reparăm nimic, începe ratarea…Mie mi-a
plăcut zborul…,Îmi plăcea să domin lumea de acolo de sus, din acel albastru
siniliu al cerului, îmi plăcea să respir aerul înălţimilor; mă urcam cu ştuca
până dincolo de nori şi apoi cădeam în lupinguri ameţitoare până jos şi iar o
luam în sus…şi azi mă întreb eu ce-am căutat în Germania, copil de trupă, să
se agaţe de viaţa mea acea nenorocită de bănuială că m-am dus acolo să ajut
Reihul, eu, un copil, care la acea dată nu visam decât zborul…şi-acum se ţin
rahaţii ăştia de securişti după mine că sunt duşman de clasă…”
“Lăsaţi, domnule inginer- încercam eu să-l consolez- că sunteţi un om
realizat, nu trebuie să vă mai preocupe acest vis, ar trebui să ne preocupe mai
mult viitorul…” “Rahat!- excama el- ce viitor? Dar să lăsăm asta că aici şi
pereţii au urechi, mai bine vin diseară la Trocadero să mai stăm la un pahar
de vorbă, hai, zău, promite-mi; aş vrea să-mi spui şi despre situaţia ta, cum
mai stai cu divorţul ăla, dac-ai mai fost pe la Marika şi să-mi mai povesteşti
ce mai face pârlitul ăla de Spânache! Acum du-te, te-aşteaptă ăia de la zidărie
să le pui pereţii în cap!”Şi mă lua de mână şi mă împingea pe uşă afară, îi era
frică să nu vorbească prea mult; câteodată povestea două-trei ore în şir şi i se
părea c-au trecut doar câteva minute, altădată se întâmpla invers, stătea câteva
minute şi i se păreau ore. “Hai, la muncă cu voi, că înşelaţi statul de bani şi
34