NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

Căutam să răstălmăcesc acel vis în fel şi chip, mă gândeam că poate i
s-o fi întâmplat ceva soră-mi, urcarea aceea la cer era poate fericirea peste
care dăduse ea acolo la Cluj, măritându-se cu domnul Zoltan, sau bucuria
întâlnirii mele cu Agneta, dragostea noastră care ne sălta din mocirla
timpurilor către un cer senin… Mai târziu, când dădusem pe la ea prin Cluj să
mă conving de traiul ei, am găsit-o foarte nenorocită: devenise o slugă în casa
unui hapsân! ,Îmi spunea că ar fugi în lume, dar n-are unde… Tot atunci, în
acea noapte, şi apoi mai târziu, când dădusem de greutăţi insurmontabile, miam
dat seama că furtuna aceea era viaţa în care fusesem aruncaţi ea şi cu
mine, desprinşi de familie şi de casa în care ne născusem şi crescusem. N-am
mai dormit toată noaptea, plănuiam cu închipuirea mea bolnavă, să-mi
croiesc un alt viitor, voiam să fug cu Agneta undeva departe să scăpăm de
zidurile negre ale mănăstirii. Dar deocamdată erau numai visuri de copil…
Dimineaţa a dat de mine Părintele Visarion şi m-a invitat să merg în
oraş. Se purta cu mine frumos, aproape ca un părinte şi m-a rugat să-i spun lui
tot ce-am pe suflet. I-am povestit ce mi s-a întâmplat şi el mi-a trecut mâna
prin păr şi m-a mângâiat uşor: “Eşti prea mic ca să înţelegi totul…Noi acum
suntem la o răscruce de drumuri…” Atât mi-a zis şi s-a oprit din gândurile
lui. Nu mai sunt mic, părinte, îmi venea să-i zic, tâlcuiesc viaţa aşa cum o
simt eu. Dar n-am mai deschis gura mult timp până am ajuns în oraş şi a oprit
trăsura în faţa unei prăvălii. şi el: “Să dăm pe la prăvălie să-ţi cumpăr nişte
pantofi mai frumoşi, ăştia ţi s-au rupt!” Pentru prima dată mă simţeam umilit,
primeam pomană. Am pus capul în jos şi am tăcut…Mi-a cerut cei mai
frumoşi pantofi şi cei mai scumpi, m-a rugat să mă dau jos din trăsură şi să-i
probez, m-am încălţat cu ei, pe cei vechi i-am aruncat în nişte boscheţi şi mi
se părea că toată lumea e a mea.
De la Părintele Visarion am început întradevăr să învăţ ce e viaţa, mai
întâi mi-a adus cărţi laice de la Mater Dolorosa în ungureşte. “Citeşte-lezicea
el- viaţa de aici se învaţă, nu din biblie!” Acum l-am citit pentru prima
dată pe Petofi şi-am înţeles primii fiori ai dragostei mele faţă de Agneta. Am
citit”Divina comedie “ a lui Dante şi mi-a plăcut zborul lui prin lumile ideale
alături de Beatrice, apoi “Mizerabilii” Lui Victor Hugo, Thomas Hardy,
surorile Bronte, etc… Mi s-a deschis deodată o altă lume în faţă, o lume care
venea de departe, cu preocupările ei, cu trăirile ei, mai apropiate de sufletul
meu. Am început să-i împrumut aceste cărţi şi Agnetei pe furiş, şi, după ce le
citea şi ea, aveam discuţii interminabile despre personaje, despre morală,
despre lume…
Ea vedea lumea aşa: o libertate totală ca-n societăţile primitive, să te
mişti în voie, fără prejudecăţi, fără ură, fără războaie… Actul moral- susţinea
ea- se învaţă, toţi suntem imorali şi ne naştem din imoralitate şi toţi devenim
morali la o vârstă oarecare…Despre reuşita în viaţă ea învăţase un citat, parese
din “Ecleziast” care suna cam aşa: “şI iarăşi am văzut sub soare că izbânda
33