NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

ăzboi, îi concentrase şi pe cei trei fraţi ai mei şi îmi spunea că nu ştie nimic
de ei de aproape două luni, mă anunţa că sora mea cea mare Iulişka, se
măritase cu un mare domn din Cluj, îmi dăduse şi mie adresa ei, sperând că
poate în vacanţa Crăciunului o să dau pe la ea; o chema Zoltan Iulinka şi sta
pe strada Puţului, numărul cincispre zece, avea prăvălie şi trăia pe picior
mare. Mama era îngândurată cu cele două fete rămase acasă cărora le cam
trecuse vârsta măritişului şi nu le va mai lua nimeni, n-au nici-un fel de zestre
şi pe deasupra nu sunt nici prea frumoase. Tata- zicea mama- e foarte bucuros
că m-a primit aici şi n-are cum să-i mulţumească unchiului Bucsi, de-abia
aşteaptă să vină sărbătorile să mă audă cântând cu cantorul Deleş la biserică..
şi noaptea am visat-o pe soru-mea, Iulinka, era îmbrăcată într-o rochie
albă de mireasă şi mergea printr-o pădure desculţă, mergea încet, călca pe
vârful picioarelor pe covorul verde de iarbă şi ţinea mâinile întinse după un
văl invizibil. Cu ea mergeam şi eu, mai eram cu doi băieţi din sat, un fiu de
român şI altul de ungur. şi zice feciorul de român: “Soru-ta asta e
nebună,Mihaly!” şi eu: “Nu e nebună, mă,ea caută cărările cerului, vrea să
găsească un drum sau o scară să se urce la Rai!” şi ăla: “Eşti nebun şi tu, voi,
ungurii, aţi înnebunit cu toţii!” şi atunci feciorul de ungur, auzind toate astea,
îmi strecoară pe la spate o lamă de brişcă şi eu i-o înfig ăluia între coaste. Fiul
de român cade jos şi din spinarea lui a ţâşnit un jet de sânge şi sângele, cum
cădea jos, se prefăcea în flori…,În câteva minute a apărut o poieniţă de flori
roşii, un fel de bujori şi garofiţe şi Iulişka să le culeagă şi să le facă buchete şi
le sufla cu faţa în soare şi petalele lor zburau ca o ploaie de confeti pe
deasupra noastră…De sus dintr-un stejar strigă deodată un jandarm: “Cine a
dat cu cuţitul?” Avea pana aceea de cocoş la căciulă şi o mustaţă mare şi
răsucită şi feciorul de ungur a strigat: “Ăsta!” şi am luat-o la fugă cu sorumea
de mână, îndemnând-o să meargă mai repede că ne omoară. ,În faţa
noastră s-a făcut un pod din firicele de nori, era parcă o scară din fuior alb şi
Iulişka a început să urce pe acea scară spre porţile cerului, urca încet, parcă
plutea şi norii aceea parcă fierbeau-fierbeau a furtună… Dintrodată s-a
deschis cerul, s-a luminat, era un peisaj astral minunat…Apoi a urmat o
detunătură de armă, înfundat: poc! “ Nu se poate să tragă în noi!”-a zis
Iulişka. Zgomotul acela a fost aşa de tare încât s-a zguduit tot pământul. A
venit apoi o furtună, întâi un uriaş vârtej care a amestecat totul, apoi un ropot
de ploaie cu foc şi cu piatră, cu şerpi şi cu broaşte care cădeau în
răstimpuri…Printre fulgere o vedeam pe Iulişka cum se zbătea să ajungă mai
repede sus în Rai…
M-am trezit din acest vis suflând greu, mi se făcuse urât în chilioara
mea, era un întuneric dens, mi-am pipăit faţa care-mi era tumefiată, se
umflase de palmele primite de la Pater Vardian de ciudă că nu-l găsisem pe
Părintele Visarion.
32