NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

şi astăzi mă întreb cum a intuit Peter-Bacsi schimbarea mea la faţă,
cum a citit el în mine starea aceea de fericire care se instalase în inima mea
după ce o întâlnisem pe Agneta.
Mai târziu nu mai avea să-mi pară rău de ce făcusem, văzusem aici
lucruri pe care Boccacio le descrisese cu mult înaintea mea. Primul lucru care
m-a dezgustat şi a alungat ultimii Dumnezei din mine a fost o întâmplare care
m-a făcut să mă hotărăsc să fug cu Agneta cu tot, departe, undeva, unde să
muncim cinstit şI să trăim cinstit şi, dacă fuga aceasta ne reuşea, destinul meu
pe pământ ar fi fost altul, poate o sărbătoare continuă, poate o viaţă mai
frumoasă…
Era într-o după masă, tot în acea toamnă mohorâtă, îmi făceam de
lucru prin curtea mânăstirii, măturam sau strângeam frunzele uscate, căzute
din castanii de pe aleile bisericii. Din clădirea stăreţiei apare supărat şi abătut
de-abinelea Pater Vardian, se apropie de mine şi mă întreabă dacă îl cunosc
pe părintele Visarion. “Da, îl cunosc, i-am răspuns eu binevoitor, acum câteva
clipe îl văzusem la poartă, stătea de vorbă cu Mater-Dolorosa.” Mater-
Dolorosa era şefa stareţă, o cunoscusem prin intermediul Agnetei, era o
femeie frumoasă, sub treizeci de ani instruită la Roma, la Vatican, venise
decurând în mânăstire din Ungaria, trimisă de Episcopia de Budapesta.
Agneta mi-o descrisese aspru: “A venit asta aici cu disciplina ei severă, ne
ceartă din orice şi ne pedepseşte, pare o zripţuroaică venită din Infern.”
“Mergi şi adu-l la Stăreţie!”-îmi porunceşte Pater-Vardian. M-am dus
să-l caut în chilia lui şi nu l-am găsit, am încercat apoi în cancelaria şefeistareţe,
doar îl văzusem cu câteva clipe cu ea la poartă. Am intrat în cameră şi
n-am văzut pe nimeni, numai hainele lor stăteau atârnate într-un cuier lângă o
masă. ,În timp ce mă uitam prin cameră, aud căzând ivorul de la uşa de-afară
şi apoi, după câteva clipe de tăcere, apa clipocind în baie, amestecată cu
chiot de femeie, probabil că apa fierbinte o făcea să scoată acele sunete…
Câteva clipe n-am ştiut ce să mai fac, rămăsesem stană de piatră, am încercat
să sar pe fereastră, dar fereastra avea giurgiuvele groase printre care nu
puteam să mă strecor; am vrut să mă bag sub pat, să stau acolo până se vor
îmbrăca şi vor ieşi. Nici această soluţie nu era bună: dacă ei rămâneau cu
impresia că m-am strecurat acolo să-i urmăresc.
Mater Dolorosa fusese trimisă aici de mătuşa ei, Clara Romulus Popp
de Debreţin, soţia baronului Romulus, reprezentant de frunte în guvernul
hortist; toţi o ştiau aici de frică, pe lângă misiunea apostolească, ea avea şi
una politică, era de ajuns să mişte un deget şi imediat zburai din mânăstire!
Acum înţelegeam eu frământările lui Pater Vardian, în jurul lui se ţeseau
nişte intrigi pe care el atunci nu le bănuia.
27