NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

şi m-a dus la Spitalul de boli nervoase să-mi facă un control,cunoştea şi
rezultatul testelor la care mă puseseră. şi ce făcuseră? Dăduseră chix! Toate
rezultatele erau în limitele normalului…şi domnul miliţian, supărat că nu i-a
ieşit pasenţa, m-a luat şi m-a depus la penitenciar…Voia să mă scoată un
huligan şi chiar m-au scos la judecată. Zice judecătorul că nu se poate ca un
om normal să-şi arunce un semen al lui pe fereastră. Păi dă-l dracului de
semen, după ce-l prinzi cu nevasta-n casă, el, neştiind pe unde să scoată
cămaşa, se aruncă pe geam ca un prost! şi mi-au dat şase luni la locul de
muncă…”şase luni, domnule Spânache, şi copiii îmi mureau de foame
acasă…” “Bine, dar n-ai executat pedeapsa..” “N-am executat-o! Văd c-o ştiţi
şi pe-asta! A venit domnul inginer Ionescu la mine şi m-a îndemnat să fac
recurs, a doua sau a treia zi am ieşit la raport la comandantul închisorii,
plecam la muncile agricole, se lăsase aurul toamnei peste câmpie şi sufletul
meu plângea ca şi toamna aia nenorocită cu vânturi şi cu ploi amarnice peste
toată câmpia Banatului, am ieşit la raport-zic- şi i-am spus ce-am pe suflet şiatunci
comandantul, un om al lui Dumnezeu, a zis: fă şi dumneata o cerere şi
depune-o la Direcţia Penitenciarelor şi aşa am făcut şi a doua zi de dimineaţă
mă duce în hainele alea învărgate în sala tribunalului să mi se judece
recursul…Acolo am rămas înmărmurit, toată sala era plină cu muncitorii de
la Trust, veniseră sau îi adusese domnul inginer Ionescu să-mi fie martori.
Judecătoarea, aceeaşi care mă condamnase, dă citire cererii mele şi mă
întreabă dacă am avocat, n-am, am strigat eu, de unde să iau eu avocat în
puşcărie? şi atunci sare domnul inginer Ionescu şi-i strigă în batjocură:
judecaţi-l fără avocat!- dar dumneata în ce calitate vorbeşti?-îl întreabă ea- în
calitate de clasă muncitoare!- strigă el- priveşte-n sală toţi muncitorii ăştia
sunt avocaţii lui! şi dintr-o dată s-a muiat femeia. Căzuse parcă cerul pe ea!”
“Tot al dracului a rămas inginerul Ionescu!”-îşi dădu cu părerea Spânache.
“La deliberare- reluai eu- mi-au dat un an jumate la locul de muncă. Astă
nenorocire mi-a adus femeia mea, domnule Spânache!” “ştiu, zice el supărat,
femeia n-ar trebui să aducă nenorociri bărbaţilor, ea ar trebui să aducă fericire
şi dragoste în casele oamenilor! Din păcate mai sunt şi astfel de femei…!
Copiii cu cine stau?” –sare el de la una la alta. “Cu mine, ei cunosc situaţia şi
s-au ataşat de mine!” “Asta nu e bine- încheie el şi plecă cu ochii pe ceasorice
s-ar întâmpla, mama rămâne mamă pentru copii! Mamele au rezonanţe
sfinte în inimile copiilor…”
8
26