NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

A murit! A murit şi Marika, a murit în sufletul meu şi Iulia! Au murit toţi ai
mei… Trăiesc doar Pişto şi Iulişka şi pentru ei vreau să-mi iau zborul spre alt
tărâm mai bun.
M-am trezit, de fapt m-a trezit domnul inginer Pripescu care a venit
foarte bucuros: “Mihaly, am scăpat de maşină! Am vândut-o şi-am făcut rost
de parale! Avem ce cheltui în aventura noastră! Hai să sculăm doamnele şi să
mergem prin oraş să vadă şi ele ce-i de văzut aici la Istambul! La ora două
avem avion spre Roma! O să cerem azil politic în Italia.”
Nu mai ştiam ce-i cu mine, lucrurile luau un aspect real. Am intrat în
cameră la doamne şi le-am găsit îmbrăcate, le-m spus şi lor ultimele noutăţi
în materie de plecare şi au rămas foarte încântate. Pentru ele Roma era oraşul
cel mai interesant din lume!
Am ieşit în oraş şi ne-am plimbat până la orele douăsprezece când
trebuia să mergem la aeroport. Istambulul este Orient, balcanism, şi Occident
la un loc. Rar de tot mai străbat urmele trecutului lui legendar. Peste acel
Constantinopol s-a suprapus cultura otomană, clădiri amestecate, tradiţie şi
modernism, comerţ la tarabă, multe bijuterii din aur, turcii cu narghilelele lor
trăgând din ele fum şi dându-l filozofic pe nas. Istambulul este în rezumat
Bazarul. Aici găseşti de toate pentru toţi, dar noi nu mai aveam nevoie de
nimic şi ne-am retras către aerodrom. Avionul ne aştepta pe pista de decolare.
Era un aerbus modern în care erau călători pestriţi, mulţi englezi şi italieni
veniţi în excursii.
Când ne-am ridicat în aer, mi-au venit câteva lacrimi pe obraz, m-am
închinat şi mi-am prins bine centura de siguranţă. Toată lumea era mută.
Privea curioasă la cerul albastru care ne înghiţea ca pe nişte nimicuri; zburam
printre norii zdrenţuiţi fără ţel, fără patrie…Doamneee, ce ne va rezerva
viitorul?
SFÂRŞIT Râca, 24 octombrie 1980
184