NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

nix…Dispăruseră ca măgarii-n ceaţă! Dacă m-ar fi întrebat ei: “Ce faci,
Bătrâne?” Le răspundeam: “Joc tare, noaptea asta m-au vizitat trei gagici:
Estera, nevastă-mea, şi călugăriţa de la Dej! Dar ei, nicăieri! Paturile erau
făcute şi pe marginea patului lui Isoscel, uşor Maria suspina, torcea parcă un
verset din Apocalipsă…
5
De la întâi inginerul Pripescu m-a trasferat la treaba mea. Macaraua
era acum dragostea mea, în sfârşit, solitar acolo sus, puteam să-mi ling rănile,
să visez, să privesc lumea minusculă care mişuna pe străzi, puteam să privesc
dealurile, câmpia, blocurile, cerul, păsările…Libertatea unui om de-aici vine,
îmi ziceam, de la puterea de a visa. ţi se iau averile, te poate sluţi fizic cineva,
te poate arde pe rug, dar nu-ţi poate lua libertatea de a visa; visul!- iată ce
măreţie i-a dat Dumnezeu omului, cine visează este un om bogat…
Mă despărţisem de Trapez şi de Isoscel şi nu mai voiam să mai ştiu de
ei. Mă supărase scena aceea când am găsit-o pe Maria plângând pe marginea
patului. “Ce ai, Mario, cine te-a supărat?”- am apucat eu s-o întreb şi în acea
clipă parcă ceva s-a rupt în ea şi a început să plângă în hohote. “Am crezut
în el, domnule Mihali, l-am iubit ca o proastă şi acum m-a aruncat ca pe o
cârpă, zice că nu-i trebuie lui însurătoare, că n-are după ce bea apa…Ce le
spun eu părinţilor mei? Cum mă justific în faţa lor? Că noi ne pregătisem de
nuntă…” “Taci, Mario!”, am căutat eu s-o liniştesc, mi se făcuse milă de ea,
era şi ea un suflet de om părăsit, în ea mă vedeam pe mine…Când îţi pierzi
încrederea în omul cel mai drag, parcă ţi se dărâmă cetăţi, oşti întregi ţi se
îneacă, tu însuţi ai senzaţia că ţi se surpă lumea sau că te nărui într-un abis.
Dar după un timp, Mario, când priveşti totul cu detaşare, ai impresia că ai
trecut printr-o boală şi te-ai refăcut, râzi şi priveşti ironic ca la un altul, nu-ţi
vine a crede că chiar tu ai fost capabil de asemenea slăbiciuni. Nu mai plânge,
Mario, că tu trebuie să-ţi regăseşti demnitatea pierdută, iată ce-ţi trebuie
ţie…Tu eşti frumoasă, eşti tânără, ai viitorul în faţă…” şi am făcut-o să tacă.
“ştii că ai dreptate, domnule Mihaly!-mi-a zis ea după o lungă pauză de
reflecţie- oare mă voi dezmetici eu din boala asta?” “,Încearcă, o îndemnam
175