NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

osândit la frica şi la spaima de singurătate, începusem să tremur, mi se făcuse
frică, frică de fiare, frică de moarte, frică de iele…Cum e când eşti sluţit din
dragoste? “Ielele te ielesc, îţi ia o mână, un picior şi rămâi olog toată viaţa!”-
mă avertizase tata. “Aiurea!-ar fi zis domnul inginer Ionescu- fii, domnule
serios!”
Şi din pădure venea însăşi regina iernii, regina Nordului, îmbrăcată în
alb, cu picioare colilie, desculţă, călca pe zăpadă ca pe iarbă şi păşea uşor,
ridicându-şi rochia cu o mână din poale la fiecare pas. “Eu sunt Ondina, mi se
prezentă ea, Regina Nordului!”
“Agnetaaaa!, de ce minţi, tu eşti Agneta, de ce ţi-ai lepădat veşmintele
negre de călugărie, de ce ţi-ai părăsit mitocul şi te-ai rătăcit pe-aici? Până
când mă mai torturezi? Voiam să închid acest capitol al vieţii şi acum îmi
apari iar în faţă…Până când să mă obsedeze numele tău şi umbra ta, tu nu
vezi ce rece eşti, mai rece ca iarna, mai rece ca Nordul de unde zici tu că vii
transfigurată-n Ondina? ştiu că tu trăieşti printre gheţurile veşnice, ştiu că-ţi
plac grotele glaciale, fantasmagorice, unde ţi-ai făcut cuibul, ce mai cauţi în
calea mea?”
“Măi, Mihaly, mă, se prosteşte ea în glas ca atunci când ne jucam ca
doi copii în curtea castelului pe care-l păzeam, de ce te supără prezenţa mea?”
Avea în voce o dulceaţă, un răsfăţ, o dulce lentoare care mă ameţea, voiam
să-i întind braţele s-o cuprind, s-o strâng, s-o sărut, dar nu îndrăzneam, sau nu
puteam, mi-era frică să nu mă îngheţe şi pe mine. “Ce-ai zice, tu, de Agneta
ta dac-ar veni la tine, dacă ar părăsi Mânăstirea şi-ar veni la tine ca soţie, aşa
cum de altfel i-ai scris?” Avea laseri în ochi cu care mă săgeta, lumini
misterioase care se rostogoleau şi-i jucau drăceşte pe pupile, înfiorându-mă…
“Aş rămâne rece, Agneto, rece de tot ca un călugăr benedectin, viaţa are
Labirintul ei prin care te rătăceşti adesea şi din care ieşi (dacă se mai poate
ieşi) sleit de puteri; câte să mai rabde şi biata inimă şi câte să mai sufere, câte,
Agneto, câte?” “Da, Mihaly, ai dreptate, îmi răspundea ea, dar eu am venit la
tine să te scot din acest Labirint, n-aş putea spune că am o misiune laică de-a
te scoate de-acolo de unde ai intrat cu Dedal, nu, misiunea mea e de ordin
sentimental, să-ţi aprind flacăra dragostei şi să ţi-o întreţin…Tu, Mihaly, eşti
orb fără dragoste!”
şi frumoasă se mai făcuse Agneta, albul rochiei transparent lăsa să se
întrevadă un corp de putană cu forme dulci, roze, ca marmora lăcuită de
mâinile lui Fidias, cu rotunjimi nebănuite de rotule şi şolduri şi de sâni
pârguiţi, vesperali, aţâţători şi buze senzuale, moi, cărnoase roşii ca cireşile
de mai, umezi, buze pe care odată i le învineţisem sărutându-i-le, strivindu-ile
chiar, între ale mele; şi ce corp!-balerină, desculţă aşa părea că-şi joacă un
mare rol pe scena grandioasă a naturii, plină de graţie…
Femeia e tentaţie, gândeam eu, de aceea urmează în lume perpetuarea,
de la Eva până la Agneta femeia e tentaţie şi bărbatul un subtil instrument de
173