NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

şi au spânzurat pe Aman…”
4
Nu-mi dădusem seama când am ajuns acasă; Trapez se lăuda că el
m-a adus pe sus, eu, din contră, cred, sunt convins că eu l-am adus pe el, am
tras de el ca de o matahală prin nămeţii de zăpadă… “ştii ceva ,Bătrâne, cred
că Isoscel n-a plătit consumaţia şi a întins punga aviatorul, cred că el a plătit,
Isoscel mi-a făcut cu ochiul, dându-mi de înţeles că n-are nici un ban,
Dumnezeu ne-a scos în cale pe Estera asta cu aviatorul ei că altfel dormiam
pe la miliţie…”
,Încercam să nu-l mai văd şi să nu-l mai aud pe domnul Trapez al meu,
nu mai voiam să mai petrec astfel de scene penibile, îmi pusesem în gând să
trăiesc un capitol al vieţii noi pe care eu îl numeam în forul meu interior
Drumul Damascului ( aluzie poate şi la plecarea mea în Orient), să trăiesc
adică în abstinenţă, un fel de autoflagelare, de autopedepsire. şi nu mică mi-a
fost mirarea când toată noaptea, împotriva voinţei mele, am visat-o pe
Estera: Estera călugăriţă, Estera vampă, Estera concubină, trăiam cu ea,
dormeam cu ea, îi frângeam oasele în împreunări carnale oribile,
dezgustătoare, Estera spioană, pusă pe urmele mele de o forţă supranaturală
să mă urmărească, să vadă ce fac, ce gândesc, cum trăiesc…
Mă culcai, Trapez deja sforăia, se trântise îmbrăcat în pat şi dormea
de-abinelea, iarna se înteţea, viscol în puterea cuvântului, urla natura, urla
oraşul, urlau lupii printr-o pădure imaginară, eu eram cu caii şi cu căruţa la
tăiat lemne, eu cu cei trei fraţi şi cu tata, eu trăgeam de ţapină lângă el. “Hai
,măi, taică, trage şi tu după puterile tale că e viaţa grea, fir-ar a dracului de
viaţă, trage şi tu uşor să nu te boşorogeşti că tu nu eşti făcut să ţii ţapina-n
mână ca băieţii ăştia, şi arătă spre cei trei fraţi care se omorau cu buşteanul
să-l urce-n căruţă, la tine Dumnezeu a fost mai nedarnic, te-a făcut mai
pipernicit, tu eşti bun de solgărbirău, am să vorbesc cu unchi-to Bucsi să te
ducă la liceu să nu te mai chinui pe-aici!” şi ieşise luna care-şi vărsa argintul
ei peste argintul zăpezii, era un peisaj din Disneiland, feeric, dulce, cu un râu
ce curgea la vale printre zăpadă în cuiburi de apă; stelele şi ele aprinseseră
cerul ca o catedrală gotică cu Drumul robilor plin de puzderie de luminiţe,
totul pe un fond muzical din Debusy…De undeva de departe venea o fată, am
171