NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

că a mâncat ardei mult! De ce a făcut Bulă soba în mijlocul casei? Ca să aibe
încălzire centrală… Maria: De ce nu se însoară Bulă? Isoscel: Că e
homosexual! Trapez: Că n-are puţă! Maria: Să-ţi fie ruşine, obraznicule, are
ce zici tu, dar n-are femeie pentru puţa lui! Trapez: Adică cum n-are femeie
pentru…? Aviatorul: O fi având vrun făcăleţ, domnule! Estera: Cine
vorbeşte! Eu, ca să depăşesc pornografiile: De ce nu se duce Bulă la Biserică?
Maria: Că nu crede-n Dumnezeu! Eu: Nu! Estera: Că n-are Biserică! Isoscel:
De ce Bulă nu se face aviator? Aviatorul: Că inundă toată Oltenia! Râseră
toţi: adică face pe el încât inundă toată Oltenia. Estera-mi făcu cu ochiul,
Maria o prinse de braţ şi-i spuse ceva la ureche, vorbeau despre mine şi nu-mi
plăcea; nu-mi plăcea ca doamna Estera să ştie mai mult despre mine faţă de
ce-i spusesem eu. Maria mă trăda, Estera o descosea…
Solista care cânta, acea panoramă de femeie, imita pe Angela Similea
şi o imita bine, ceva cu iarnă, iarnă…, saxofonistul se umfla-n instrument şi
făcea nişte fălci de bou, violonistul îndulcea totul, vioara, zicea aviatorul, este
filozoful orchestrei,ea melancolizează şi te incită la amintiri, călcată uşor pe
corzi, îţi gâdilă inima, acordeonul ţi-o calcă-n picioare şi chitara ţi-o spală la
maşina de spălat…Toţi şi toate joacă pinpong cu biata inimă! La câte trebuie
să mai reziste şi ea! La câte emoţii? La câte bucurii, la câte plăceri şi mai ales
la câte neplăceri?…
Isoscel cu Maria se scuzară, că oboseală, că una alta, şi plecară la
cameră. Trapez: Ce mai facem, Bătrâne, domnii sunt locatari, noi trebuie să
facem pe Emil Racoviţă la polul sud prin iarna asta! Estera se juca cu mâna
prin aer, parcă prindea fluturi. Aviatorul pusese capul pe masă, aterizând cu
imaginarul avion cine ştie pe ce aerodrom al vieţii. Numai singurătatea mea
era reală, aşa mi se părea mie, restul era vis, şi muzica, şi restaurantul, şi
Maria cu Isoscel, şi Trapez, şi Estera asta cu numele ei din Biblie, şi aviatorul
ei melancolic, un vis care venea dinspre real spre fantastic, dinspre iarna asta
brutală care şi ea la rândul ei devenea un fel de metaforă a vieţii… şi această
părere sub imperiul vinului devenea certitudine! “Ce te bălăceşti în ochii mei,
Estero, îmi venea să-i strig femeii care prindea fluturi, care este dorinţa ta,
regină?” Regina Estera a răspuns: “De am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, ooo,
rege, şi dacă binevoieşte regele, atunci să ni se dăruiască viaţa mie şi
poporului meu, după ruga mea. Căci suntem vânduţi noi, eu şi poporul meu,
spre ucidere, spre nimicire şi pieire…” şi s-a sculat regele de la ospăţ plin de
mânie şi s-a dus în grădina Palatului, iar Aman a rămas să roage pe regina
Estera pentru viaţa sa, căci vedea bine că regele hotărâse pieirea lui. Când
s-a întors regele din grădina Palatului, Aman tocmai se aruncase pe patul pe
care se afla Estera. şi a zis regele: Vreai încă să siluieşti pe regină aici, în
casa mea? Eununcul Harbona a zis: Iată şi spânzurătoarea pe care a
pregătit-o Aman pentru Mardoheu, care a grăit de bine de rege, stă la casa
lui Aman, înaltă de cinci zeci de coţi. Iar regele a zis: Spânzuraţi-l acolo!
170