NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

21.12.2016 Views

pe cineva, dar n-am mai găsit decât gropi şi ruine. Vecinii mi-au spus că maicile au fugit în pădure…” “N-am stat nici eu până la sfârşit, după ce au plecat Pater Vardian şi cu Mater Dolorosa; maicile care-au mai rămas au ascuns zece români care erau urmăriţi de jandarmi pentru că dăduseră foc unor vagoane cu grâu, sabotaj, chestii de-astea, şi nemţii, care-au au aflat că eu sunt jidancă, m-au ridicat- asta e fata lui Iţic, a zis un jandarm- şi m-au dus la Buchenwald, ultimul transport, de restul nu mai ştiu nici eu…Tragedia mea de aici a început…Dar ştiu că pe Agneta n-a mai găsit-o acolo, ea plecase înaintea mea să vă caute…Dacă nu mai vin, mi-a zis ea, să ştii că l- am găsit şi ne-am căsătorit… M-ai ştii ceva de ea?-mi se adresă ea mie - în lagăr am întâlnit o fată care-i semăna leit, pusesem ochii pe ea în cele două zile, cât am mers cu trenul…Când am văzut deviza lagărului Idem das seine, adică fiecăruia ce merită, ne-a cuprins groaza, pe mine m-a repartizat la uzinele Gustloff Werke şi de ea nu mai ştiu nimic!” “Doamna Estera, sunt cuprins de emoţie, nici nu ştiţi ce bine mi-a părut că v-am întâlnit!” “După aceea am dus-o greu, dragă, am venit în ţară bolnavă psihic, fugeam de oameni, aveam o mare frică de ei, nu mai voiam nimic, îmi doream doar moartea! M-au internat la Spitalul numărul nouă, am stat acolo aproape un an, apoi m-au întrebat ce meserie îmi place şi mi-am ales să fiu stuardeză, cunoşteam rusa, o învăţasem cât stătusem în Basarabia şi m-au dus la aeroport şi m-au încadrat pe linia Bucureşti-Chiev- Moscova…Această meserie m-a lecuit de singurătate…” “Doamna nu mai are coerenţă în vorbire, mă lămuri domnul cu părul alb, sare de la o stare la alta, uită că nu pe toată lumea o interesează biografia ei…Câteodată şi pe mine mă confundă cu aviatorul ei, ştii ce, dragă, vine ea la mine, nu e adevărat că Marius a murit, Marius eşti tu, Marius a fost un vis, Marius s-a întrupat în tine!” Muzica iar cântă un tango şi doamna iar mă invită la dans; de data aceasta îmi vorbeşte la pertu: “Mihaly, să nu-l iai în seamă, m-am căsătorit cu el că are bani, a fost pilot pe un Tupolev şi a ieşit la pensie.” De la masa lor, Isoscel şi cu Trapez îmi făceau semne că se răceşte mâncarea, aşteptau ca să mă întorc în timpul dansului cu faţa spre ei şi , ca muţii, făceau figuri cu mâinile spre gură sau spre burtă şi Maria râdea ca nebuna, am şi auzit-o: “Lăsaţi-l, fraţilor, în pace că se simte prost în faţa cucoanei!” “Bătrâne, Bătrâne, nu ne mai onorezi cu prezenţa, pardon, scuzaţi, te-ai lipit ca o lipitoare de doamna!”-îl ironiza Isoscel cu ochii pe femeie. “ştii că-s nostimi prietenii dumitale, i-o scrută Estera, e un fel de gaşcă de cartier, îmi place fetiţa aia cu tânărul de lângă ea! Am văzut că s-au distat toată seara împreună…” “Să vă fac cunoştinţă, doamnă, mă oprii eu din dans, prietenii mei, domnul Isoscel, domnul Trapez şi domnişoara Maria…!” “Mai urma ca dumneata să te numeşti Triunghi şi eraţi o întreagă geometrie!- râse cucoana, când auzi aceste nume- îmi pare bine de cunoştinţă, eu mă numesc Estera…” 168

Muzica schimbă ritmul, un dans repede luă locul tangoului şi perechile electrizate se mişcau graţios în acel ritm îndrăcit. “Doamnă, pardon, scuzaţi, îmi oferiţi un dans?”- se repezi Isoscel la noua cunoştinţă şi, nemaiaşteptând încuviinţarea, începu să se învârtă piruietic pe lângă ea… Privii mai atent la Estera, nu arăta nici pe departe vârsta pe care o avea, doar rimelul feţei o trăda, corpul însă, uşor, o întinerea, îi dădea un aer de adolescentă; cu Isoscel făcea o pereche minunată şi se potriveau la dans de minune. “Mario, să laşi gelozia la o parte, zise Trapez, că Isoscel al tău se desfăşoară patetic, a găsit-o pe doamna care-i ţine-n coardă, nu-l mai prinzi toată noaptea! Apoi către mine: am dat-o pe vin, Bătrâne, hai noroc şi la mai mare! Chelner, se adresă el unui picolo care trecu pe lângă noi, mă, voi ştiţi să faceţi muşdei ca-n Oltenia? Usturoi cu sare, mă, şi cu o lingură de supă, că friptura fără usturoi n-are nici-un chichirez, dar repede că se răceşte!” “Vineee!”-îi promise acel picolo şi dispăru printre dansatori. Afară viscolul se înteţise, domnul cu părul alb adusese câteva veşti că maşinile circulă greu sau sunt suspendate. Isoscel îşi aranjase cu Maria o cameră la hotel, eu şi cu Trapez trebuia s-o luăm pe jos până la cămin şi începea să mă îngrijoreze acest drum. Dansul nu se mai termina, muzica părea să ignoreze acea iarnă care se instalase fără panică, oamenii habar n- aveau, se puseseră pe distracţie, păreau să zică, am dat banii, ne distrăm… “Păreţi totuşi trist, domnule Mihaly!”, căută Maria să mă aducă pe pământ. şi chiar eram, Estera venise din altă lume cu amintirile postomol peste mine; din privirile ei, din comportarea ei simţeam că această femeie mă va mai căuta acum sau mai târziu…Toţi oamenii care au un trecut comun se caută şi se găsesc, acum eram stânjeniţi de prezenţa acelui domn cu părul alb pe care mi-l recomandase ca soţ. “Aşa de mult îmi plăcea atunci, eram geloasă pe Agneta că pusese mâna pe tine înaintea mea…”-îi zisese doamna, într-o pauză a dansului. şI apoi starea mea de apatie după divorţ şi după moartea Marikăi, devenisem parcă un obiect, nu mă mai interesa din cotro bate vântul soartei, eram mulţumit că mai trăiesc… “Nu par trist, Maria, chiar sunt!”- şi îi povestii şi ei scurtul episod al vieţii mele, apoi discuţia cu Estera. “Dumneavoastră puteţi să scrieţi un roman despre viaţa pe care aţi trăit-o!” şi discuţia rămase la acest nivel pentru că se terminase dansul şi apăruseră Isoscel cu doamna, întrerupându-ne. “Rămân şi eu la masa voastră, du-te tu, Mihaly, şi invită-l şi pe soţ la această masă!” Făcusem o masă comună toţi şi începurăm să înfulecăm la fripturi şi să bem la vin în neştire; să te ferească Dumnezeu de beţia aviatorului că domnul nostru, aviatorul, acum pensionar, le trăgea bine la măsea şi povestea frumos şi cu talent ce făcuse el la viaţa lui în război…Trapez o dăduse pe bancuri, începurăm întâi cu prietenul nostru, Bulă…De ce are Bulă ochii roşii? Pentru 169

pe cineva, dar n-am mai găsit decât gropi şi ruine. Vecinii mi-au spus că<br />

maicile au fugit în pădure…” “N-am stat nici eu până la sfârşit, după ce au<br />

plecat Pater Vardian şi cu Mater Dolorosa; maicile care-au mai rămas au<br />

ascuns zece români care erau urmăriţi de jandarmi pentru că dăduseră foc<br />

unor vagoane cu grâu, sabotaj, chestii de-astea, şi nemţii, care-au au aflat că<br />

eu sunt jidancă, m-au ridicat- asta e fata lui Iţic, a zis un jandarm- şi m-au dus<br />

la Buchenwald, ultimul transport, de restul nu mai ştiu nici eu…Tragedia<br />

mea de aici a început…Dar ştiu că pe Agneta n-a mai găsit-o acolo, ea<br />

plecase înaintea mea să vă caute…Dacă nu mai vin, mi-a zis ea, să ştii că l-<br />

am găsit şi ne-am căsătorit… M-ai ştii ceva de ea?-mi se adresă ea mie - în<br />

lagăr am întâlnit o fată care-i semăna leit, pusesem ochii pe ea în cele două<br />

zile, cât am mers cu trenul…Când am văzut deviza lagărului Idem das seine,<br />

adică fiecăruia ce merită, ne-a cuprins groaza, pe mine m-a repartizat la<br />

uzinele Gustloff Werke şi de ea nu mai ştiu nimic!”<br />

“Doamna Estera, sunt cuprins de emoţie, nici nu ştiţi ce bine mi-a<br />

părut că v-am întâlnit!” “După aceea am dus-o greu, dragă, am venit în ţară<br />

bolnavă psihic, fugeam de oameni, aveam o mare frică de ei, nu mai voiam<br />

nimic, îmi doream doar moartea! M-au internat la Spitalul numărul nouă, am<br />

stat acolo aproape un an, apoi m-au întrebat ce meserie îmi place şi mi-am<br />

ales să fiu stuardeză, cunoşteam rusa, o învăţasem cât stătusem în Basarabia<br />

şi m-au dus la aeroport şi m-au încadrat pe linia Bucureşti-Chiev-<br />

Moscova…Această meserie m-a lecuit de singurătate…”<br />

“Doamna nu mai are coerenţă în vorbire, mă lămuri domnul cu părul<br />

alb, sare de la o stare la alta, uită că nu pe toată lumea o interesează biografia<br />

ei…Câteodată şi pe mine mă confundă cu aviatorul ei, ştii ce, dragă, vine ea<br />

la mine, nu e adevărat că Marius a murit, Marius eşti tu, Marius a fost un vis,<br />

Marius s-a întrupat în tine!”<br />

Muzica iar cântă un tango şi doamna iar mă invită la dans; de data<br />

aceasta îmi vorbeşte la pertu: “Mihaly, să nu-l iai în seamă, m-am căsătorit cu<br />

el că are bani, a fost pilot pe un Tupolev şi a ieşit la pensie.”<br />

De la masa lor, Isoscel şi cu Trapez îmi făceau semne că se răceşte<br />

mâncarea, aşteptau ca să mă întorc în timpul dansului cu faţa spre ei şi , ca<br />

muţii, făceau figuri cu mâinile spre gură sau spre burtă şi Maria râdea ca<br />

nebuna, am şi auzit-o: “Lăsaţi-l, fraţilor, în pace că se simte prost în faţa<br />

cucoanei!” “Bătrâne, Bătrâne, nu ne mai onorezi cu prezenţa, pardon, scuzaţi,<br />

te-ai lipit ca o lipitoare de doamna!”-îl ironiza Isoscel cu ochii pe femeie. “ştii<br />

că-s nostimi prietenii dumitale, i-o scrută Estera, e un fel de gaşcă de cartier,<br />

îmi place fetiţa aia cu tânărul de lângă ea! Am văzut că s-au distat toată seara<br />

împreună…” “Să vă fac cunoştinţă, doamnă, mă oprii eu din dans, prietenii<br />

mei, domnul Isoscel, domnul Trapez şi domnişoara Maria…!” “Mai urma ca<br />

dumneata să te numeşti Triunghi şi eraţi o întreagă geometrie!- râse cucoana,<br />

când auzi aceste nume- îmi pare bine de cunoştinţă, eu mă numesc Estera…”<br />

168

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!