NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

dulce şi catifelată. Vorbea şi râdea tare, glumind când cu Trapez, când cu
Isoscel şi, când se întorcea la unul şi la altul, părul ei bogat cădea în bucle pe
spate, dar şi în faţă peste ochi, peste ochii aceia care-şi mişcau luminile ca
două mărgele scăpate dintr-un şirag, întinerind-o.
Restul lumii mi se păru caraghioasă, la două mese trase una lângă alta
se aşezase un grup de tineri, trei băieţi şi două puştoaice liceene care veniseră,
cred ,să asculte muzică şi să danseze, la altă masă un domn blond cu părul
alb, în vârstă vorbea intim cu o doamnă tot în vârstă, îmbrăcată fistichiu şi
arogantă…Restul, lume pestriţă care nu se bucura de un cămin cald acasă şi
venise aici, ca noi, să-şi mai destindă stomacul şi psihicul cu mâncărea şi
cântecele balaoacheşilor.
Trapez comandă primul, primise instrucţiuni de la Isoscel, care se
dusese să facă rost de o cameră pentru Maria, să ceară ce-i zisese el, adică
cele patru feluri de mâncare.
,În orchestră apărură şi un chitarist cu barbă, fără vârstă, borţos, care-şi
ţinea instrumentul pe burtă şi apoi un havaienist cu instrumentul introdus în
priză care dădură semnalul începerii. Sala se animă, oamenii deveniră ceva
mai veseli după câteva pahare; ochii Mariei, căzuseră parcă în paharul cu
votcă, faţa ei se întristă şi deveni din roză, aproape roşie, sub privirile lacome
ale lui Isoscel. “Domnule Mihaly, vă cred un om serios, zise ea, aproape
şoptindu-mi la ureche, ce părere aveţi de băiatul ăsta? Să-l iau?, nici eu nu
ştiu ce să mai fac, sunt într-o mare dilemă!” “ Domnişoară, acolo unde e
dragoste, trebuie să fie şi încredere! Dar nu se pot da lecţii şi nici verdicte! Ce
să-ţi spun eu? Dacă-ţi spun să-l iai şi pe urmă o dai în bară? Depinde de
hotărârea dumitale!”
Muzica ataca un tango, se sculă domnul de la masa vecină şi-şi invită
consoarta la dans, Isoscel o invită şi el pe Maria şi trecu pe ringul de dans cu
ea. Trapez bea şi tăcea, asculta muzica şi privea la perechile care dansau.
“ştii, Bătrâne, ce mi-a spus Isoscel? Că n-o ia…şi uite-te şi dumneta la ea, ce
n-are fata asta?” “O iubeşte?”- îl întreb eu. “Ha, ha, ha,ce, Bătrâne, a iubit
ăsta vreodată la viaţa lui? Habar n-are ce e iubirea! Să trăiască şi el bine cât o
ţine! Te rog, Bătrâne, şopteşte-i şi ei chestia asta, să nu se mai ţină după el…”
“Eu n-o fac, de ce să le stric eu dragostea?” “Nu le-o strici, îi deschizi ochii
ei!”
Lumea acesta deveni foarte caraghioasă pentru mine, caraghios era
domnul acela foarte elegant care dansa cu femeia îmbrăcată foarte fistichiu,
caraghioase erau şi celelalte perechi, caraghios era şi Isoscel cu Maria,
caraghiosi eram şi eu cu Trapez, şi iarna cu viscolul ei, caraghioasă mi se
părea şi viaţa cu meandrele ei, labirintica viaţă care mă adusese aici!
Stând aşa singur şi privind spectacolul, îmi adusei aminte de o
întrebare pusă de avocatul Spânache înainte de divorţ: dumneata ai dus-o pe
Iulia vreodată la restaurant, la dans, la cinema? Nu, nu o dusesem niciodată!
165