NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

londă scundă cu o faţă încadrată de nişte bucle mătăsoase, cârlionţate, când
zâmbea, o făcea într-o parte a gurii şi-i rămânea o gropiţă în obraz care-i da
tot farmecul. “Trebuia să vină şi ei la ora asta, probabil că mai au vreun
cibuc.”- îi scuzai eu, văzând nemulţumirea fetei că nu-l găsise acasă, aşa cum
probabil stabiliseră. “ştiţi, reluă guraliva, eu trebuia să vin mâine aşa cum îi
scrisesem, dar am avut o ocazie cu un văr al meu de la uzină care-a venit
acasă şi m-a adus şi pe mine.” Se dezbrăcă, îşi puse haina de piele pe pat şi-şi
desfăcu pantofii din picioare. “ştiţi, continuă ea, n-am mai primit nimic de la
el şi trebuia să punem nunta că mămica mi-a zis: Meri, ori albă, ori neagră,
terminaţi, fată, odată, intraţi şi voi în rândul lumii că-ţi trânteşte fantele un
copil şi rămâi cu el pe drumuri, dar eu, lasă, mămico, că-l cunosc eu, e
sufletist, ţine la mine! ţine pe dracu, zice ea, băieţii din ziua de azi e şmecheri,
uite a lui Prepulgel făcu copil de fată mare? Făcu! Se poate, reflectă ea, are şi
ea dreptate, ca părinţii, de!” “,Înseamnă că jucăm la nuntă!”-îi ţinui eu
isonul. “De-aia am venit şi eu, ori albă ori neagră!”
,Într-o oră tot cerul se schimbase, se întunecase spre răsărit, nori grei
se săltaseră şi cucereau acum întreaga boltă cerească metru cu metru. Veneau
nişte fulgi mari ca de vată, întâi lin, uşor, apoi, după câtva timp, viscolit, cu
un crivăţ violent, transformându-i într-o pulbere albă, care venea în cercuri ca
o furtună de nisip, acoperind totul. Privit pe fereastră, spectacolul naturii
deveni măreţ, se răvăşise parcă tot cerul, se obrăznicise, nu mai încăpea în el,
căuta forme noi de manifestare şi le căuta stihic coborând printre blocuri, pe
străzi, prin parcuri.
“Ninge frumos, zise blonda, aducându-mi aminte de anul trecut când
eram la pregătire la Cluj. Ne-a prins tot la fel o furtună, eu cu Gicu voiam să
mergem la Grădina botanică, să învăţăm să cunoaştem plantele şi, aşa din
senin, dintr-un firişor de nor, a venit o furtună, încât în câteva minute s-a
amestecat cerul cu pământul, apa curgea pe străzi, vântul rupsese copacii, se
oprise circulaţia şi Gicu mă ia de mână şi fuge cu mine, hai undeva, zice, pe
dealul Feleacului, vom găsi noi acolo un cuib unde să ne uscăm…”
Varianta Trapez, după ce o expediază pe blondă: “Bătrâne, pardon,
scuzaţi, dar eu n-am avut nici-o vină, cazul fusese că eu umblasem cu Isoscel
ca zăpăciţii pe dealuri şi ochisem cuibul, mă gândeam că aici c-o gagică am
trăi ca-n sânul lui Adam. Era o stână părăsită cu fân proaspăt pe jos şi-un
peisaj mortal, se vedea Clujul ca-n palmă, pardon, scuzaţi, amurguri şi
răsărituri de soare fantastice, covoare de iarbă pe care-ţi venea să te tăvăleşti
ca bivolii…şi când am luat-o pe Meri de mână, acolo mi-a fost gândul, dă-o
dracului de facultate, fata se lipise de mine, intrase în sufletul meu, îmi
declarase dragoste până la sfârşitul vieţii, pardon, scuzaţi, şi fug cu ea spre
deal, avea pe ea o rochie de stambă care, după ploaie, se mulase pe corpul ei
din care ieşeau aburi calzi, mirosind a carne proaspătă de femeie, care mă
băgase şi pe mine-n draci, pardon, scuzaţi, ajungem la stână, Meri mă
162