NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

integrează noului organism. Trăiam acest fenomen şi nu ştiu de ce, după ce
băusem coniacul care mă melancolizase şi mă moleşise, mă simţeam aşa de
singur în acest univers închis. Priveam strada, o stradă străină, rece, clădirile
ca nişte cuiburi de rândunică părăsite, un décor hibernal, fără zăpadă însă,
lume multă, străină, femei reci, elegante şi reci, care mă sfidau sau mi se
părea mie că mă sfidează, undeva doi sau trei lei enormi aruncau pe gurile lor
larg căscate stropi de apă; pe o parte a stăzii un mic parc pustiu, câţiva
guguştuci căutau hrană pe jos, la o bodegă din apropiere se serviau mici şi se
bea bere, bodega era vizitată mai mult de muncitori, beau şi vorbeau tare, fapt
ce-mi aduse aminte de Trocadero…
Intrai vizavi într-o librărie şi cumpărai o carte apărută proaspăt, mult
timp interzisă, “Aimez-vous Brahms?”, pe copertă autoarea, tânără, pozată
într-un autoturism decapotabil, zâmbia cititorilor, parcă era o liceeană. ,Îi mai
citisem de la domnul inginer Ionescu “Castel în Suedia” şi-mi plăcuse.
Francoise Sagan era ca şi personajele ei, ca şi mine, o rătăcită prin lume care
nu-şi găsea locul…
Mă gândii că are dreptate inginerul Pripescu, nu-mi strică nişte aer de
Orient, trebuie să plec, să plec cât mai departe…Plecările mă adună în mine,
nu mă mai lasă risipit, mă fac mai bun, mai proaspăt, mă întineresc pur şi
simplu şi-mi dă un sentiment de plenitudine. Doi copii se zbenguiau lângă
mine, plecai repede, nu vreau să văd copii, mi-aduc pentru moment aminte de
Pişto şi de Iulişka, îmi vine să plâng, mă abţin, două doamne cred că mă
observă, se opresc şi mă privesc, zic ceva pe nemţeşte, cred că sunt beat, am
băut la bodegă şi acum îmi e rău, dar pleacă urmărindu-mă din priviri.
Nu mai stau, m-am hotărât, plec imediat la cămin; în compania lui
Trapez şi Isoscel mă simt mai bine, ei au metodele lor să-mi alunge tristeţea.
“Bătrâne, ştii ceva? Nu ştii? Păi cum să ştii dumneata dacă stai aici ca o
bufniţă, ieşi, domnule,-n lume, mai mângâie câte-o curvă că are şi ea
nevoie…”
Am luat maşina paisprezece şi într-un sfert de oră am ajuns la
dormitor, dar în loc să-i găsesc pe cei doi acolo, dau de o fată, parcă era un
copil. “Pe unde-ai intrat, domnişoară, că era uşa încuiată?” “Păi să vedeţi,
zise ea încurcată, că am şi eu cheia de-aici! Mi-a dat-o Gicu.” “şi cine este
Gicu-ăsta al dumitale?” “Păi…e muncitor aici!” “Ahaa, gândii eu, trebuie să
fie Trapez sau Isoscel…apoi tare: cel gras sau cel slab?” “Cel slab!”- râse ea
şi se aşeză pe dunga patului. Tăcurăm amândoi câteva clipe, apoi reluai
dialogul: “şi de unde sunteţi?” “Din provincie!”, îmi răspunde ea şi tocmai
atunci observai că avea şi două pachete şi un geamantan puse după uşă. “Sora
lui?”- insistai eu. “Nu, zise ea puţin jenată, logodnică…” “Păi…nu mi-a spus
nimic de dumneavoastră domnu’ Gicu, e secret şmecherul!” “O fi, zice, îmi
cunosc eu marfa!”“şi unde v-aţi cunoscut?” “La Cluj la examene! Am dat
amândoi la Agronomie şi am picat cu succes…” Fata era tare frumoasă, o
161