NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

o!” “Hai afară!”-zisei eu-şi, privindu-l, observai că obrajii lui căpătaseră
culoarea bujorului.
Odată cu acest om începusem să mă agăţ de viaţă ca de un fir de pai, o
dragoste de viaţă apărută aşa din senin. După coniac devenisem ceva mai
vesel, ieşirăm afară şi-mi băgai nasul sub capotă. “Aaaa, domnu inginer, aţi
înecat-o, trebuie să umblăm la bujii, le scoatem, le ardem cu puţină benzină şi
gata!” După ce făcui operaţia aceasta, maşina o luă la centimă. “Mergi prin
oraş că tot mă duc eu pe la judeţeană? Sui-te pe locul mortului, cunoşti
meserie, domnule!”
Din hol apăru o duduie: ţopa! ţopa! ţopa! Avea tocuri înalte şi mergea
ca o paiaţă. “Tovarăşu’ inginer Pripescu, mergeţi cumva în oraş?”- băgă ea
capul pe geamul din faţă al maşinii. “Daaa!- îi răspunse el, zeflemisind-o- cu
ce vă pot servi?” “Aş merge şi eu până la centrală!” “Hai, frumoaso, că te
iau!” “Staţi un pic să -mi iau nişte hârtii!” Pripescu către mine: “Azi se
poartă femeia jnur, fără burtă, fără cur! O vezi, e dată dracului!” Veni femeia
şi se urcă lângă domnul inginer. Era probabil o cunoştinţă veche că se tutuiau.
“Astupă-ţi ciolanele-alea că mă bagi dracului într-un stâlp!” “Unde-ai fost
aseară, că te-am căutat la telefon…” “Tu pe mine?- sări el- ce te-a găsit?”
“Uite-aşa, mi se făcuse dor de tine!” “Tu ştii că de la un timp mi-ai devenit
apetisantă? Te şi visez din când în când…” “ Si cum mă visezi?” “Cum se
visează o femeie, cu faţa-n sus!”- glumi el.
O privii din profil, era tipul secretarei, vopsită pe la ochi, platinată,
pudrată, ştearsă, la vreo trei zeci de ani, cu o haină de blană, imitaţie de zebră,
guler bogat. Dar avea corp, inginerul nu avusese dreptate, femeia de lângă el
avea de toate, dar mai ales o voce plăcută, foşnitoare, mătăsoasă, vorbea puţin
stricat sau se prostea şi această prosteală o făcea mai naivă, mai apetisantă,
vorba domnului inginer Pripescu.
La un moment dat, maşina se opri şi femeia alunecă uşor în stradă,
pierzându-se în mulţime. “O vezi pe tipă?- deschise el vorba, demarând
nervos- vrea s-o iau în Orient, stă de capul meu de un an s-o iau pe orice post:
dactilografă, magazioneră, betonistă, orice, numai să ajungă şi ea să pună
piciorul în ţară străină; aici n-are pe nimeni şi cred că vrea s-o întindă… De
doi ani mă ţin de ea să-mi cedeze şi de doi ani mă duce cu vorba, nu aici,
zice, dincolo…Eu, inginerul Pripescu, specialist în betoane şi în curve să fiu
dus de nas de-o piţipoancă ca asta!…Nebuna mi-a dat de cap! Dar ce să mai
vorbim, domnule Mihaly, şi eu ca şi dumneata, trăim tot cu nefericirea în sân!
Nu ştiu când vor mai veni timpurile alea pe care le aşteaptă toată lumea…”
Care timpuri, mă întrebai eu, şi cu această întrebare pe buze mă lăsă la
punctul numit Farmacie, în centrtul oraşului. Ce timpuri aşteaptă toată lumea?
Mai târziu aveam să-mi dau eu seama unde bătea…Acum, privind centrul
oraşului, îmi veni pe buze o a doua întrebare, oare mă va asimila pe mine
acest oraş? Există şi fenomene de respingere ca inimile grefate care nu se
160