NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

desfăcut cadoul, era un banal batic, şi l-a aranjat pe cap, s-a uitat în oglindă, şi
a venit la mine şi m-a sărutat şi-am sărutat-o şi eu. Nu ştiu de ce dar între
mine şi ea se strecurase parcă o răceală după acest concediu. ,Întâlnirea cu
Agneta parcă mă năucise, fiorul acela de dragoste, primul fior care se naşte în
noi rămâne şi ne obsedează toată viaiţa. Eram conştient că eu nu mai pot
înnoda un fir rupt cu aproape treizeci de ani în urmă…Şi totuşi…Era prima
mea dragoste care înmugurise şi se stinsese ca o floare îngheţată de gerurile
timpurii ale toamnei…
4
Imediat după vizita unchiului Bucsi, am plecat şi eu, împreună cu el,
era o seară de vară cu luceafăr spre Cornul Caprei şi cu jumătate de lună
spânzurată în vârful unor bătrâni goruni; am plecat cu lacrimile în ochi,
mergeam în urma lui având la spinare o legăturică cu mâncare dată de biata
mamă, din toată sărăcia ei îmi tăiase doi pui, îi fripsese şi-i perpelise prin
muşdei, îmi copsese şi două pite ardeleneşti, strânsese de la ceilalţi fraţi
rufărie mai bună şi mi-o dăduse mie. Aurul lunii cădea peste holdele în pârgă,
făcând din acea noapte o noapte ireală. Bătea vântul pe Valea Mureşului
aducând cu el miros de flori proaspăt înflorite şi cântau greierii şi brotăceii
orăcăiau în luncă şi satul ca o enormă fiinţă obosită rămânea undeva în urma
noastră trist, dormind somnul lui…De-abia acum mi-am dat eu seama că s-a
terminat copilăria mea şi încep o nouă viaţă, bună sau rea, departe de ai tăi.
Poate că era mai bine să muncesc la pădure ca ţapinar decât să mă duc prin
străini, oricum nu mă despărţeam aşa de repede de ai mei.
Pentru prima dată în seara asta frumoasă de vară, având în faţa mea
sutana neagră a unchiului Bucsi, mi s-a făcut frică de necunoscutul care mi se
aşternea în faţă. Deşi fusesem crescut în mila lui Dumnezeu, nu eram pregătit
să trăiesc în casa lui, aşa cum îmi spunea unchiul Bucsi. A început să mi se
facă frică de o forţă pe care nu puteam s-o percep cu simţurile mele. Acolo la
noi în sat fusesem adesea la biserică şi mi se părea că sfinţii au ochi vii cu
care mă privesc şi-mi descopere toate gândurile mele şi cele bune şi cele rele.
Auzisem de la bunici că popa, în tinereţele lui, atunci când pictase biserica,
16