NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

tipa! Are picior, are cur, are mijloc, are faţă gen Aura Urziceanu, zăpăcita aia
care cântă muzică uşoară şi-o apucă ăăitul câte-o oră, are de toate, ce mai! şi
iese cu ea pe alee, avea o alee lungă cu o boltă de viţă nobilă şi ce dracu face
el nu ştiu că supără fata sau pe babă, că le confundase, mă-nţelegi? ,În casă
întuneric şi el, nerăbdător, a confundat fata cu baba, hî-hî-hî! De-atunci Mimi,
agâm, domnule, nix, domnule Trapez, era fată cu onoare, pardon, mă-nţelegi,
Bătrâne, şi l-a dat dracului pe bazbuzucu-ăsta!”
“Hai, mă, plimbă sticla aia!”, fu rândul lui Trapez să-l ia la rost pe
Isoscel; nu-i plăcu povestea, rodea întruna la parizer, dintrodată se făcu
linişte, afară se-auzea bătând vântul, începuse un spic de ploaie, sus pe
acoperiş, o tablă făcea zgomot, bonc, bonc, bonc.
“Vine iarna, Bătrâne, iarna cea mârşavă, cea hoaţă, cea curvă, care
pentru noi, constructorii, înseamnă sinucidere: să lucrezi pe schele, să acoperi
geamurile cu polietilenă şi să tremuri prin camerele pustii, tencuindu-le,
făcând mortar şi cărându-l şi aruncându-l la două zeci de grade minus, de-aia
fug, domnule, toţi din construcţii…”- zise sceptic Trapez.
“Bătrâne, mi se adresă şi Isoscel, trist , foarte trist, probabil că acele
câteva clipe de tăcere care ne-aduseseră aminte de ce avea să vie, îl
melancoliză, eu sunt pe fir să aflu ceva din viaţa ta, mi-ai spus că eşti tot de
ăştia, scăpaţi de 23 august cu amnistia, mi-ai povestit şi cum a fost acolo; eu,
să fiu sincer, te-am crezut, te-am crezut după păr, erai tuns ca peria, şi te-am
mai crezut că erai în curent cu ce era acolo, cu organizarea, adică, ştiai precis
că nu mai e buda aşezată în centru ca pe vremuri, că acolo e boierie curată,
cearceafuri pe paturi, curăţenie, organizare…Eu îţi spun că m-ai minţit! Cine
te credea cu violul, ai stofă, dumneata eşti om de viol, apoi ai zis complice la
o crimă, că ai stat doi ani, că n-ai familie, că n-ai copii, că n-ai pe nimeni pe
pământ…Am stat nopţi întregi şi mă gândeam la tine, nu puteam să dorm, îmi
apăreai trist sub pleoape, domnule, omul ăsta ascunde ceva, are cultură, are
maniere, are bun simţ, dar…tace, tace şi oftează, te-am auzit strigând într-o
noapte-n vis o femeie care începe cu I, Iulia sau Iuşca, nu-mi mai aduc bine
aminte…I-am zis ăstuia, bă, cu Bătrânul e un mister, un mare mister, ce dracu
ascunde nu ştiu, noi de fapt nu ştim nimic despre tine, nici cum te cheamă,
nici de unde eşti, nici ce e cu tine pe acest şantier, aşa picat din lună…Nu te
cheamă, domnule, Kiraly Mihaly?-o fi ungur, zice ăla de la biroul şantierului,
o fi, am zis eu, după accent, o fi că vorbeşte cam stricat…Când ce să vezi?,
ieri mă întâlnesc cu un şofer din coloana a patra care adusese ciment şi var, tu
cu Trapez treceaţi la lucru, bă, zice ăla, şoferul ăla, ştii că pe ăsta îl cunosc?
ei, zău? -să fiu al dracu dacă nu-l cunosc- zice- ăsta e macaragiul de la noi,
ăsta e Mihaly, e o întreagă poveste cu el, săracul… şi-mi povesteşte, Bătrâne,
toată viaţa ta…şi tu, Bătrâne, tăceai şi noi te-am crezut ca proştii…Tu voiai
să-ţi îngropi trecutul şi noi, eu cu Trapez-ăsta, să îngropăm dacă se poate zice
aşa, viitorul…”
149