NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

apoi către ăla: bă, Isoscel, bă- da, da, chiar aşa-i zicea cel slab celui gras,
vocabular din geometria plană, scoate sticla aia şi parizerul şi hai, să-i tragem
o masă colea la Bătrânu în pat, să ne ierţi, Bătrâne, că venim aici că e mai la
centru!” “Gata, bă, Trapez!”- zisese cellalt-şi iar jucă scena cu cantiniera,
venea legănându-se cu sticla într-o mână şi cu pachetul cu parizer în cealaltă
mână, asta era mâncarea lor: parizer cu păine şi, după gust, muştar. “S-o
sărute întâi Isoscel pe frumoasă, duse el sticla la gură, auzi, Bătrâne, acolo la
noi în sat, şi iar gâl-gâl-gâl, acolo în sat la noi, reluă el pe alt ton, că eu îs
şoldovean, începu el să vorbească în limba lui ştefan cel Mare, o fo unu,
bădia Mihai, care dughea chei şi se ucea cu dânsele-n iarmaroc la Suşava să
le vândă. Cât şei, bre, pe chele?-întreba unul, o mie şi juma!-îi răspundea ăla,
da’ ce bă-i chelea nevete-ti de-ai scumchit-o aşe? păi, ghine, măi, omule, de
unde ştii tu cât faşe chelea neveste-mi? cum să nu ştiu, zice ăla, c-am dughito
eu! şi ăla cu cheilii, nici una, nici două, pleacă acasă, ia un retevei şi se
pune cu el pe nevastă-sa şi jap! jap! jap! Da nevasta, după şe ia bătaie-i zâce;
tu nu vezi , tontule, că ăla-şi bate joc di voi?- acu pup-o şi tu Bătrâne!”, îmi
întinse el sticla şi mie, tăcând, se oprise parcă toată Moldova din mers,
dispăruse undeva, şi fălcile lui începură automat să toace parizerul, măcina
pur şi simplu, se-auzeau dinţii cum calcă ca pitrele de moară unii pe
alţii…Printre dumicăţi, uitându-se la tovarăşul lui, începea: “… a găsit-o p-
aia, mâncărică- mâncărică, păsărică-păsărică, ce bă, zice, ce dacă are picerilii
aşa, ce scula ştie carte sau are simţ estetic?…”
“Bătrâne, începu Trapez care tăcuse până acum, descleştindu-şi gura
după ce sărută sticla, ăsta a înfundat pe dracu, să vezi eri-seară, îl iau şi pe el
s-o conducem pe tipesă că face naveta tocmai în nord, în cartierul cel nou, are
acolo o garsonieră, o cameră cu instalaţiile sanitare aferente, se strâmbă el,
cum probabil făcea cantiniera când le-aducea aminte că ea e cineva, are
garsoniera aia, ei n-au nimic, sunt nişte păduchi de moldoveni pripăşiţi prin
aceste locuri, doar stâlpul casei, gagiule, dacă ai stâlpul casei bun, stă muierea
la casa ei potolită, hî-hî-hî, şi merge şi prostu cu mine, ea-l cunoscuse mai
demultişor, îi făcusem eu cunoştinţă cu ea la un bal al nostru, al
constructorilor, îi zicea, a dracului, domnu Trapez, domnu’ Tapez în sus,
domnu’ Trapez în jos, eu îi şoptesc: lasă-mă, mă, şi pe mine în seara asta cu
ea…” “Cine zisese să te lase cu ea?”- întervenii eu, pierzându-mă-n lungile
lui paranteze. “Cum cine, Bătrâne, Trapez-ăsta!- se strâmbă el şi făcu o figură
către gras, el nimic, se ţinea scai de noi, că ce lună, că ce stele, că ce vânticel,
o luase la poezie să se dea cult, auzi, mata, până-i zise: auzi, Tanţo, fă-mi şi
mie rost de-o gagică pe-aici, şi Tanţa asta ne duce direct la o colegă a ei de la
seral, strigă, făăă, Mimi, ăăă-răspunse un glas de babă, Mimi e-acasă? Este!
Este! Da’ cine-o cheamă? Cum cine, eu Tanţa! Tu eşti, Tanţo,fir-ai a
Dumnezeului, că nu te mai cunoşteam! şi, Bătrâne, pac!-intrăm şi Mimi-n
casă…şi eu cu Tanţa rămânem în cameră şi el îmi şopteşte: ştii că-mi place
148