NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

împărţeau terenurile din faţa blocurilor; erau mulţi tineri şi mai mult bărbaţi,
unii fumau şi glumeau, alţii dădeau zor şi plecau la servici.
M-am prezentat la birourile şantierului trei cu o adresă de la Forţele de
muncă. “Da, zice un tânăr care păruse că mă ascultă, dar cred că nu înţelesese
nimic din ce-i spusesem eu, da, da, luaţi loc!- şi stătui pe nişte canapele lipite
de perete, tânărul era în conversaţie cu o duduie, o tot peria şi-o mângâia cu
mâna pe gât şi pe obraji, pe amândoi obrajii; bănuii că-i era foarte dragă după
felul cum o privea, ea se gudura pe lângă el ca o mâţă, mai c-ar fi plecat, mai
c-ar fi rămas “Zici că vii după masă Tinuţo?”-îi zisese Tinuţa sau Tincuţa, că
nu auzisem bine. Ea tăcea, punea capul în jos, el la fel, rămăsese doar cu o
mână pe obrazul ei şi i-l cipea, ea se roşise, probabil că eu îi stingheream.
“Da!”, zisese ea cu o jumătate de gură şi dispăruse pe o uşă interioară.
Doamneee, îmi ziceam eu, frumoasă mai e dragostea asta, de-ar ţine-o
Dumnezeu numai aşa, dar Eros e parşiv şi înşelător, ce-i place astăzi, mâine
devorează…
“Da, da, mă introduse tânărul după ce rămase singur cu mine, văd
adresa, la noi numai de ăştia vin!” Atunci nu mi-a sărit fisa cine sunt ăştia,
numai după, în contact cu băieţii, aveam să aflu cine sunt ăştia. şi mă trimite
să-mi fac formele pentru cămin, undeva cam la vreo cinci-şase sute de metri
de centrul şantierului, era un cămin de nefamilişti şi de mâine, la lucru!
La cămin mă luară doi băieţi în primire: “Nou, Bătrâne?” “Nou,
băieţi!” “Te luăm cu noi la mortar!” “Merg, băieţi!” Veseli băieţii, nici armata
cred că n-o aveau făcută; erau un fel de Stan şi Bran, unul slab şi scund, altul
gras, o matahală de om care nu făcea nimic până nu-l întreba pe celălalt.
Umblau teleleu cam toată ziua, după fufe, ziceau ei, şi seara îmi împuiau
capul cu balivernele lor despre femei. “Salve, Bătrâne!” “Salutus, Bătrâne!”
“Măă, îi ironizam eu, voi să nu-mi spuneţi c-aţi fost iar la curve că minţiţi, cei
cu atâta latină-n voi?” “Din popor, Bătrâne, că la fără frecvenţă, latina,
nix!” “Nuş’ce dracu- zisese ăla grasu-l-a găsit pe bazbuzucu-ăsta- şi arătă
către cel slab care rămăsese aşa, într-o poziţie de nevinovat, scărpinându-se-n
cap, de fapt pe chelie, că n-avea păr, de, tânăr şi fără păr, nu mai văzusem aşa
ceva, nu- ş’ ce dracu dracu a văzut ăsta la una de la cantină- şi începu să râdă
ca un nebun, hî-hî-hî-hî, că merge aşa, şi-şi făcu picioarele lui înalte două
paranteze în formă de o şi începu s-o imite p-aia, uite-aşa, şi se fâţâia şi-şi
scutura fundul, imitând-o pe cantinieră prin cameră, era artist, nu altceva, dat
dracului, şi apoi începea: Femei, femei, e plină lumea de nebune/ De ce v-aţi
mai născut pe lume…,Întâi lua poză ca Herlea, zicea el, apoi rar: Fe-mei, femeiii…,
întindea o mână înainte, cu corpul drept, ţeapăn, capul sus, privea
undeva pe pereţi, cealaltă mână uşor îndoită la spate şi mergea aşa prin
cameră: E plină lumeaaa de nebuneee/ De ce v-aţi mai născut pe lumeeee?”
Când zicea lumeee celălalt îşi schimba poziţia, se îndrepta spre el şi asculta
ce asculta şi apoi se întorcea spre mine: “Ăsta nu se mai face bine, Bătrâne!,
147