NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

« În acest oraş am ajuns noaptea, cerul se întunecase, nori
ameninţători în partea de răsărit anunţau prin fulgere largi care luminau tot
orizontul că va veni ploaia. şoferul cu care sosisem mă lăsase pe undeva pe
centură, cu maşina lui n-avea voie s-o ia prin oraş; nu-mi dădeam bine seama
pe unde mă aflu deşi venisem de atâtea ori cu marfă. Erau nişte coclauri
neumblate, pe o parte a şoselei se deschidea o perdea de lăstar, pe cealaltă
nişte pământ ridicat, probabil rambliul căii ferate. Din faţa mea apăru un beţiv
cântând, venea probabil de la vreun chef, cânta şi vorbea singur:Toată lumea
s-a culcat/ Numai eu prin cârciumi beat…Când m-a zărit a strigat la mine:
“Băi, somnambulule, bă!” Vorba asta m-a supărat. Somnambulul…Adică un
om care merge dormind, un bolnav care merge visând…
La ora aceea tânjam după un pat, aş fi dormit şi nimic mai mult, aş fi
dormit o noapte lungăăăă, lungăăă, cât viaţa mea; dacă nu erau norii aceştia,
m-aş fi culcat sub cerul liber, pe o bancă undeva prin grădina publică, mi-era
însă frică şi de hoţi, auzisem că oraşul e plin de puşlamale care mişună
noaptea prin locurile dosnice, îmi croia una şi mă descotorosea de ultimele
parale din buzunar.
La gară!- mi-am zis- acolo se doarme bine, pe la unsprezece se stinge
forfota şi poţi dormi, mă culcasem de atâtea ori în fel de fel de gări, şi mai
mici, şi mai mari, şi mai calde , şi mai reci, şi iarna, şi vara şi mă obişnuisem,
băgam capul în gulerul hainei şi adormeam.
Acum altceva mă preocupa pe mine, mă întrebam mereu unde
greşisem, unde era eroarea, dacă era vreo eroare, de ce mă exclusese acel oraş
din viaţa lui, acea lume în care trăisem până la această vârstă. Nu mă mai
gândeam nici la Pişto, nici la fată, cu atât mai mult la nevastă-mea; mă
obseda eroarea, un fel de eroare de calcul pentru care luasem câmpii. Mă
gândeam că dacă ar mai fi trăit domnul inginer Ionescu, poate rămâneam
acolo, treceam peste orice şi rămâneam împreună cu el. Aşadar eram exclus
din acel oraş şi din acea lume, de fapt greşesc când zic exclus, eu mă
autoexilasem, eu singur îmi purtam crucea; ruperea cu trecutul, mă gândeam
eu, nu se poate face decât autoexilându-te undeva în neant, să nu mai vezi şi
să nu mai auzi nimic din acea lume…
După acea noapte dormită pe băncile de lemn din gară, biciuit de
tunete şi fulgere şi de-o ploaie furtunoasă, m-am sculat dimineaţa şi-am luat-o
încet spre Forţele de muncă. Buletin? Nix! Ce fac cu miliţia? La Forţele de
muncă m-au lămurit repede: “Nu încadrăm pe nimeni fără buletin de oraş
decât salahor în construcţii, muncă necalificată, salahoreală pe şantiere…De
acord! şi mă trimite într-un cartier nou care se finisa, jos era o întreagă
forfotă, viitorii locatari făceau muncă voluntară, tasau pământul, săpau,
greblau, plantau pomi, un fel de arbuşti ornamentali, măsurau cu sforile,
146