NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

apucase de furat cu şefu, azi ceva, mâine, ceva, până m-antrenează şi
pe mine; mă, zice, vino cu maşina la depozit că-mi dă şefu nişte făină şi
zahăr…şi ce crezi, domnule, să moară Veta dacă nu-ţi spun drept, mă duc mai
înainte cu o oră, atunci scăpasem şi eu din tură, şi o găsesc pe tipă cu şefu
călare pe saci, să moară Veta dacă nu e aşa! N-am mai stat la discuţii, am
lăsat-o şi-am plecat dracului acasă…şi ce credeţi, domnule, că s-a întâmplat,
le-a făcut inventarul şi i-a băgat la zdup! Ei, ce zici, dumneata, dacă intram şi
eu în cârd cu ei , nu eram şi eu acu la mititica? Dumnezeu, pupa-l-aş!” “şi v-
aţi despărţit?” “I-am tras vreo două-trei labe peste bucile popoului şi-am
trimis-o acasă la mă-sa! şi vine mă-sa la mine c-o falcă-n cer şi cu una în
pământ, scălămbăindu-se la mine: ce-ai , mă, cu ea? şi eu ştii ce i-am
răspuns? I-aţi curva acasă, cocoană, şi nu-ţi mai zgâi fasolele la mine că vă
fac garaj pe-amândouă! şi s-au dus dracului…Peste câteva zile a băgat-o
statul la zdup şi pe ea şi pe şefu! Asta a fost însurătoarea mea! Dar ce văd eu
în mână la dumneavoastră? O garoafă! O duceţi soţiei?”“Da, îl mint eu şi în
acelaşi timp mă amăgesc şi pe mine, mâine e ziua ei şi trebuie să fiu acasă!”
“Sunteţi plecat de mult?” “De foarte mult…Pe soţia mea o cheamă Marika,
mi-e aşa de dor de ea de când n-am mai văzut-o, mâine o să tragem un chef,
mamă, mamă!” “Ai nu mă-nnebuniţi că trag şi eu pe dreapta şi vă treziţi cu
mine-n casă!” “Mi-ar face plăcere!” “Copii aveţi?- continua el şirul
întrebărilor, învârtind roata volanului şi alternând faza mare cu faza mică,
acolo unde sunt copii e şi fericire!” “Da, am şi copii!” “Conform
decretului?”- se strâmbă el la mine. “Nu tocmai…dar mai e timp!” “Aşa e,
domnu’şef, copilu şi necazu nu ştii când vine!” “Am doi, precizai eu, o fată
şi un băiat!” “Pereche! Să vă trăiască…” “Mulţumesc!”
Atunci când fusese vorba despre căsătorie, Marika mă strânsese de
mână: “Lasă, Mihaly, că eu am să am grijă de copiii tăi ca de copiii noştri, am
să le vorbesc frumos, am să mă port frumos cu ei, am să-i educ ca o adevărată
mamă!” Marika, Marika! ,Îmi apărea dinaintea ochilor chipul palid al Marikăi
aşezat pe catafalc, apoi groapa neagră, enormă, căscată, ca o gură uriaşă, care
o înghiţise, apoi gloata aceea de lume din sat care-o plângea…Aici, undeva,
într-o poiană care, acum noaptea, se vedea ca un ochi negru, la marginea
pădurii, venisem într-o duminică cu ea, un fel de prânz la iarbă verde,
plecasem tot la fel cu o ocazie, cu un camion-cisternă care adusese petrol la
Platforma chimică. Era o dimineaţă însorită de primăvară, dăduse floarea
salcâmului, mirosea toată natura a lavandă, înfrunziseră pomii, un fel de
verde prăzuliu pusese stăpânire pe întreaga pădure şi iarba crescuse mare,
până la glezne. Marika s-a desculţat şi a luat-o la fugă prin acea iarbă, fugea
ca nebuna cu părul vâlvoi şi chiuia, dăduse năvală peste acea natură trezită
proaspăt din latenţele ei, se bucura ca un copil. Fermecată de prospeţimea
aerului şi a întregului univers.
142