NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)
ămânând cu ochii pe cer, cerând milă şi îndurare de acolo de unde de fapt n- o să vină niciodată. Nu ştiu dacă se va întâmpla acest lucru, sunt prea aproape de toate evenimentele; probabil că după ce va trece un timp şi mă voi detaşa de aceste tragice evenimente, în inima mea va răsări iară o rază de speranţă… Acum mă aplecai şi luai de pe mormântul domnului inginer Ionescu o garoafă albă, curată, un alb extraordinar de culoarea zăpezilor pure, îmi luai haina de agăţătoare pe umăr şi plecai către autostradă; reflexele serii băteau în oglinda asfaltului ca nişte licurici pe luciul unei ape, se jucau parcă, apărând şi dispărând în adâncuri. Luminile oraşului se aprinseseră şi ele părând de la această distanţă nişte mărgele strălucitoare înşirate pe o enormă aţă, din când în când farurile maşinilor apăreau şi dispăreau în noapte ca nişte imense farfurii zburătoare care se joacă pe bolta albastră a cerului. Trebuie, mi-am zis, să plec din mijlocul acestor amintiri care mă torturează şi mă vor tortura mult timp dacă voi mai rămâne aici. Ridicai mâna în faţa a două faruri, dar maşina trecu nepăsătoare pe lângă mine, aruncând în urmă gazele de eşapament şi împroşcându-mă cu acel fum înecăcios de benzină nearsă. Trecură şi a doua maşină, şi a treia şi a patra tot nepăsătoare, lăsându-mă în urmă ca un semn de întrebare. Nu stăteam pe loc, îmi pusesem în gând să merg şi eu pe jos până voi găsi un milostiv să mă scoată din acest infern să mă ia, să mă ducă dracului în paradis; aerul serii îmi făcea bine, mă răcorea şi-mi ozona coşul pieptului care se îmbâcsise de-atâta fum de ţigară. ,În sfârşit alte faruri îmi apărură şi eu ridicai insistent mâna să oprească. Era o maşină mare, probabil o Tatră sau un Buceag, scârţâiră frânele brusc şi pe geam scoase capul un ţânc. Prin acel semiîntuneric îi zării faţa pistruiată şi părul în dezordine pe frunte. “Ce doriţi?”- mă întrebă el, preocupat de urletul motorului care torcea. “Să merg şi eu cu dumneavoastră!- îi răspunsei eu, evitând numele oraşului în care trebuia să sosesc pentru faptul că nu-l ştiam. Aştept de o jumătate de oră şi ăştia cu maşinile mici nici nu se uită la mine, s-au boierit!” “He-he-he, behăi el, s-au ajuns, sau dracu să-i ia, poate le e frică de hoţi, hai, urcaţi-vă, să-mi spuneţi unde să opresc că eu sunt în tranzit!” “ ,Înainte!”-îi răspunsei eu tot în zeflemea. “Tot înainte!- repetă el deviza pionierului pe care o ştia probabil din copilărie, hai, Mariţo, se adresă el apoi maşinii,tu eşti rablă, eu cioban şi nu facem nici un ban!”, apoi apăsă pe acceleraţie şi maşina plecă ca un bolid pe autostradă. La început nu-mi plăcu pentru că era distrat, doream să mă lase în pace să-mi ling rănile, să zac preocupat de gândurile mele, căldura din cabină mă moleşise şi mă trăgea la somn. Din când în când priveam prin oglinda retrovizoare cum se depărta acel oraş de mine pe măsură ce urcam dealurile, luminile deveneau nişte steluţe şi blocurile îngrămădiri informe de cuburi… Când voi mai veni pe-aici?- mă întrebam eu cu gândul la Iulişka şi la Pişto şi tot eu îmi răspundeam în gând: niciodată!. Copiii se vor mări, îşi vor 140
da seama şi vor veni la mine, eu în acest oraş nu voi mai călca în viaţa mea! Probabil că la acestă oră mă caută directorul să-mi facă dreptate sau ăia la care-am fost eu în audienţe să-mi ceară date concrete: cum a fost, cum s-a întâmplat, chestii de-astea care nu mă mai interesează. “Toarce, nu alta, nene, mă! Să moară Veta, ia ascultaţi-o şi dumneavoastră, m-a costat o mie jumate şi-o damigeană cu vin toată afacerea, până nu dai, nu iai! Cu ailaltă muream de foame, stăteam cu ea mai mult pe la garaj, nea Mărin ăsta e şef de garaj, oameni suntem, că plecase unu de la Autobază, îl băgaseră la zdup pentru furt şi-i rămăsese Mariţa văduvă: nea Mărine, îi zic eu, mişc şi eu din urechi , ca omu, o sută, două, ce sută, bă, zice, o mie nu zici tu, şi jumătate,bine, nea Mărine, facem afacerea, mă duc şi mă împrumut şi viu cu damigeana şi cu mia jumate la garaj şi gata, pui mâna pe Mariţa! Să moară Veta dacă nu e aşa!” “Maşină bună, i-o laud eu, are motor nou!” “Aş, îmi răspunde el, acu toarce, acu face fasoane! Ca femeia văduvă, până-i afli toate melicurile!” ,Îar tăcurăm, urcam nişte serpentine abrupte şi şoferul era atent la volanul lui. Se zăreau pe fereastră stânci prăpăstioase, hăuri adânci şi coame de dealuri potolite cu câte-o stână spânzurată în vârful lor în care ardea o vatră de foc. Pe parbriz, jos la bord, şoferul îşi lipise o colecţie de ilustrate japoneze cu fete care-ţi fac cu ochiul pe care eu le vedeam în farurile maşinilor care ne depăşeau. ,Îmi pusesem în gând ca de fiecare dată când trece câte-o maşină să privesc o ilustrată. ,În mijloc nebunul pusese Cina cea de taină, sfinţii ăia care se ospătau la masă stăteau lângă nişte fete goale în diferite poziţii obscene, aşezate de o parte şi de alta; unele îţi făceau cu ochiul, altele, privite din alt unghi, îşi schimbau poziţia, pline de lascivitate. “Unde vă uitaţi, mă întrebă el, la expoziţia mea? Să moară Veta, am amestecat sacrul cu profanul, pui tu sfinţii la masă cu gagicilii- astea, ai că eşti nebun, bă Mireo, mi-a zis o fufă de la Platforma chimică care face naveta în oraş şi o mai iau şi eu din când în când la cabină. Fă, i-am zis, le vezi tu peastea? N-aş da nici una pe tine, astea femei, nu tu!” Pe cer undeva deasupra noastră o stea făcu un arc de cerc, stingânduse-n neant. “Domnule, mi se adresă Mirea-ăsta trecând de la un subiect la altul, ce părere aveţi de farfuriile zburătoare?” “Ce părere să am, nici o părere, problema rămâne în discuţie…” “Păi, bine, măi, nene, să moară Veta, mata ai auzit de lespedea de pe mormântul lui Pascal? Ce dracu, domnule, să moară Veta, e posibil ca acum nu ştiu câte mii de ani să fi fost cosmonauţi şi ăştia din ziua de astăzi de-abia se screm s-ajungă pe lună?” “Sunt lucruri pe care nu le pătrundem cu mintea noastră, pământul ca şi cosmosul ca de altfel şi viaţa noastră mai au multe enigme de dezlegat, îmi dădui eu cu părerea, sunteţi însurat?”, îl întrebai eu mai mult în glumă. “Eu?- se strâmbă el la mine, crezi c-am băut gaz, nene, să moară Veta dac-oi face prostia asta vreodată, nuuu, nene, nu! Am fost şi eu două zile cu una de la Alimentara şi ce crezi că-mi făcea, domnule? Să moară Veta dacă nu-ţi spun drept, se- 141
- Page 89 and 90: devenim slugile voastre oarbe, vă
- Page 91 and 92: plăcea să privesc pe fereastră d
- Page 93 and 94: locul lor… “M-or luat şi pe mi
- Page 95 and 96: Deabia acum când m-am întâlnit c
- Page 97 and 98: strânseseră toţi în sală şi t
- Page 99 and 100: 5 N-am stat acasă decât o noapte,
- Page 101 and 102: lăbărţat: “…Doamneee miluie
- Page 103 and 104: şi te trezeşti cu ea anapoda, pof
- Page 105 and 106: dreaptă aerul în semn că a înţ
- Page 107 and 108: de noapte şi cu mâna la ochi, pl
- Page 109 and 110: ea, ştergându-şi ca un copil lac
- Page 111 and 112: ucura. Sărut aerul şi copacii, s
- Page 113 and 114: Scrisoarea mea nu mai are dată, es
- Page 115 and 116: Clădirea Comitetului judeţean de
- Page 117 and 118: miri ce…avocata Pomană a luat re
- Page 119 and 120: stăpânirile sau erau pe cale de a
- Page 121 and 122: eram atenţi şi la glasul piţigă
- Page 123 and 124: adică unchi-to Bucsi, şi a fost a
- Page 125 and 126: aş fi aruncat pe fereastră pe iub
- Page 127 and 128: căsătorie, nu mai merită să poa
- Page 129 and 130: fugeau aiurea. Unul din cei doi ru
- Page 131 and 132: noastră fericire, în a doua era A
- Page 133 and 134: satele noastre s-a instalat stăpâ
- Page 135 and 136: spital sau a fost externată şi a
- Page 137 and 138: Drumul de la Debreţin până acas
- Page 139: fi Dumnezeu să tronez undeva deasu
- Page 143 and 144: La un moment dat s-a oprit din fuga
- Page 145 and 146: PARTEA a treia Viaţa ca labirint
- Page 147 and 148: împărţeau terenurile din faţa b
- Page 149 and 150: tipa! Are picior, are cur, are mijl
- Page 151 and 152: condamnaseră la moarte la Cluj, ş
- Page 153 and 154: de mitralieră pârrr, pârrr…şi
- Page 155 and 156: ăgat divorţ…Zice: acu’sunt li
- Page 157 and 158: că ţii cu Lenin nici nu ne mai ba
- Page 159 and 160: Ochii lui mongoloizi mă luaseră
- Page 161 and 162: integrează noului organism. Trăia
- Page 163 and 164: electrizase, am aprins un foc şi n
- Page 165 and 166: dulce şi catifelată. Vorbea şi r
- Page 167 and 168: ştie această necunoscută de Agne
- Page 169 and 170: Muzica schimbă ritmul, un dans rep
- Page 171 and 172: şi au spânzurat pe Aman…” 4 N
- Page 173 and 174: osândit la frica şi la spaima de
- Page 175 and 176: nix…Dispăruseră ca măgarii-n c
- Page 177 and 178: până la…; nimic!- noi zicem aş
- Page 179 and 180: M-am despărţit de el şi am luat-
- Page 181 and 182: mai aşteptă, se repezi la Panason
- Page 183 and 184: parcă mergeam la o înmormântare.
- Page 185: 185
da seama şi vor veni la mine, eu în acest oraş nu voi mai călca în viaţa mea!<br />
Probabil că la acestă oră mă caută directorul să-mi facă dreptate sau ăia la<br />
care-am fost eu în audienţe să-mi ceară date concrete: cum a fost, cum s-a<br />
întâmplat, chestii de-astea care nu mă mai interesează. “Toarce, nu alta, nene,<br />
mă! Să moară Veta, ia ascultaţi-o şi dumneavoastră, m-a costat o mie jumate<br />
şi-o damigeană cu vin toată afacerea, până nu dai, nu iai! Cu ailaltă muream<br />
de foame, stăteam cu ea mai mult pe la garaj, nea Mărin ăsta e şef de garaj,<br />
oameni suntem, că plecase unu de la Autobază, îl băgaseră la zdup pentru furt<br />
şi-i rămăsese Mariţa văduvă: nea Mărine, îi zic eu, mişc şi eu din urechi , ca<br />
omu, o sută, două, ce sută, bă, zice, o mie nu zici tu, şi jumătate,bine, nea<br />
Mărine, facem afacerea, mă duc şi mă împrumut şi viu cu damigeana şi cu<br />
mia jumate la garaj şi gata, pui mâna pe Mariţa! Să moară Veta dacă nu e<br />
aşa!” “Maşină bună, i-o laud eu, are motor nou!” “Aş, îmi răspunde el, acu<br />
toarce, acu face fasoane! Ca femeia văduvă, până-i afli toate melicurile!”<br />
,Îar tăcurăm, urcam nişte serpentine abrupte şi şoferul era atent la<br />
volanul lui. Se zăreau pe fereastră stânci prăpăstioase, hăuri adânci şi coame<br />
de dealuri potolite cu câte-o stână spânzurată în vârful lor în care ardea o<br />
vatră de foc. Pe parbriz, jos la bord, şoferul îşi lipise o colecţie de ilustrate<br />
japoneze cu fete care-ţi fac cu ochiul pe care eu le vedeam în farurile<br />
maşinilor care ne depăşeau. ,Îmi pusesem în gând ca de fiecare dată când<br />
trece câte-o maşină să privesc o ilustrată. ,În mijloc nebunul pusese Cina cea<br />
de taină, sfinţii ăia care se ospătau la masă stăteau lângă nişte fete goale în<br />
diferite poziţii obscene, aşezate de o parte şi de alta; unele îţi făceau cu<br />
ochiul, altele, privite din alt unghi, îşi schimbau poziţia, pline de lascivitate.<br />
“Unde vă uitaţi, mă întrebă el, la expoziţia mea? Să moară Veta, am<br />
amestecat sacrul cu profanul, pui tu sfinţii la masă cu gagicilii- astea, ai că<br />
eşti nebun, bă Mireo, mi-a zis o fufă de la Platforma chimică care face naveta<br />
în oraş şi o mai iau şi eu din când în când la cabină. Fă, i-am zis, le vezi tu peastea?<br />
N-aş da nici una pe tine, astea femei, nu tu!”<br />
Pe cer undeva deasupra noastră o stea făcu un arc de cerc, stingânduse-n<br />
neant. “Domnule, mi se adresă Mirea-ăsta trecând de la un subiect la<br />
altul, ce părere aveţi de farfuriile zburătoare?” “Ce părere să am, nici o<br />
părere, problema rămâne în discuţie…” “Păi, bine, măi, nene, să moară Veta,<br />
mata ai auzit de lespedea de pe mormântul lui Pascal? Ce dracu, domnule, să<br />
moară Veta, e posibil ca acum nu ştiu câte mii de ani să fi fost cosmonauţi şi<br />
ăştia din ziua de astăzi de-abia se screm s-ajungă pe lună?” “Sunt lucruri pe<br />
care nu le pătrundem cu mintea noastră, pământul ca şi cosmosul ca de altfel<br />
şi viaţa noastră mai au multe enigme de dezlegat, îmi dădui eu cu părerea,<br />
sunteţi însurat?”, îl întrebai eu mai mult în glumă. “Eu?- se strâmbă el la<br />
mine, crezi c-am băut gaz, nene, să moară Veta dac-oi face prostia asta<br />
vreodată, nuuu, nene, nu! Am fost şi eu două zile cu una de la Alimentara şi<br />
ce crezi că-mi făcea, domnule? Să moară Veta dacă nu-ţi spun drept, se-<br />
141