NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

spital sau a fost externată şi a plecat acolo în satul ei într-un concediu
medical?
“Mi-e imposibil s-o găsesc, domnule, am răscolit toate saloanele, nu
există nici o bolnavă la urgenţe cu acest nume! A fost una Marika ce a
decedat alaltăeri, dar nu poate fi vorba despre persoana pe care o căutaţi!”
“Daţi-mi mie voie acolo în secţie!”- insistai eu cu inima îndoită, aş vrea să
vorbesc eu cu surorile, poate aflu totuşi ceva. “Poftiţi, dar îmbrăcaţi halatul
ăsta să nu vă prindă doctorul de gardă că mă dă afară!”
Acolo la urgenţe am găsit o soră care croşeta la lasetă. “Da, vă rog, mă
întâmpină ea indiferentă văzând că bag capul pe fereastră, ce doreşti
dumneata?” “Aş vrea cu Marika Partenie, a fost adusă aici la urgenţe cu
câteva zile în urmă!” “O fi fost, zise ea cam sastisită, dar, de aici, merg la
celelalte secţii, de unde să ştiu eu cu ce diagnostic a plecat ca s-o pot căuta la
ce secţie a fost repartizată! Nu ştiţi cu ce diagnostic a venit?.” “Nu ştiu,
doamnă, de unde să ştiu eu?” “Să mă duc să întreb pe celelalte femei din
salon, poate ştiu ele ceva!” “Vă rog!”- insistai eu, atent la discuţiile lor prin
deschizătura uşii. “A fost, a fost- se-auzea o voce de femeie, a fost cu mine la
reanimare, Doamneeee, ce s-a mai zbătut!” “şi?”- am intrat eu împins parcă
de o stranie presimţire. “Au ridicat-o alaltăeri părinţii!” “S-a zbătut până şi-a
dat sufletul!”- a zis o altă femeie de lângă ea. “Cum, le întreb eu, a murit
Marika?” “Din păcate, da, domnule!”- zice aceeaşi femeie. “Doamnă, reiau
eu discuţia pe alt ton, poate n-a fost ea, era o femeie înaltă, robustă, plină de
sănătate!” “Se poate, domnule, dar a făcut septicemie, sau cam aşa ceva…”
Am tăcut, n-am mai putut să mai zic nimic, ce era să mai comentez; am
închis uşor uşa şi am luat-o încet spre ieşire. Totul se învârtea cu mine, parcămi
luase Dumnezeu minţile şi nu mai ştiam ce fac. “,Îmi pare rău, zice sora,
să vă dau nişte extraveral, ceva?” “Nu, nu-mi mai trebuie nimic!”- am mai
avut eu puterea să mai zic şi simt deodată, de la acea înălţime cum întreg
oraşul o ia razna cu mine, se învârtea ca o ilustrată pusă la roata norocului, cu
o viteză ameţitoare, blocurile se amestecau cu străzile şi cu maşinile şi cu
pietonii şi se transormau într-o roată ameţitoare, informă. “Halatul,
domnule!”- strigă portarul după mine. ,Îi dau halatul fără să pot scoate o
vorbă şi o iau uşor la vale pe aleea cu platani. Nu ştiu de ce aveam senzaţia că
mă aflu într-o junglă, oamenii treceau pe lângă mine ca nişte umbre
preistorice, le vedeam decât forma de bipede, mi se părea că au în mâini pari
cu care aşteaptă să mă lovească, să mă scuipe şi să urle după mine. La
întretăierea cu bulevardul m-am rezemat de un gard, nu mai aveam direcţie
şi-am vrut să mai stau un pic să-mi revin. ,Îmi desfac haina şi mi-o agăţ în
vârful unei uluci, mă aplec sub robinetul unei pompe de apă să mă răcoresc;
apa îmi făcu bine, parcă m-a trezit dintr-un vis la realitate…
Două cucoane trec pe lângă mine şi exclamă, sarcastic: “Ai dracului de
beţivi nenorociţi, nu pot să mai rabde nici ziua!” Vasăzică aşa arătam eu, ca
135