NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

satele noastre s-a instalat stăpânire românească şi ăia împreună cu ruşii ne
împuşcă dacă aud că am părăsit posturile!” M-am despărţit de el şi am hotărât
să fug…
12
Păşind jos de pe scările tribunalului pe caldarâmul străzii spălate
proaspăt, am avut o senzaţie ciudată ca în copilărie când păşeam primăvara
prima dată desculţ prin iarba verde; mi-a venit s-o iau ca mânjii la fugă pe
marele bulevard şi să strig în gura mare că în sfârşit, sunt liber, o libertate pe
care n-o mai simţisem demult.
Soarele se ridicase sus şi se lăsase căldura, o căldură înăbuşitoare,
amestecată cu o toropeală grea, ameţitoare, sufocantă. Am căutat să beau un
suc rece, dar n-am găsit; m-am abătut prin parc crezând că foşnetul copacilor
îmi face bine, am ocupat un loc pe o bancă cam singuratică pe care mai
stăteau doi tineri îndrăgostiţi, dar m-am sculat şi am plecat dându-mi seama
că le tulbur frumoasele lor clipe de dragoste, îi sânjeneam din povestea lor.
M-am întins pur şi simplu undeva pe iarbă cu faţa în sus, gândindu-mă deacum
la viitorul meu. Mi-am amintit întâi de Marika, va fi ea pentrtu mine o
soţie ideală? Voi mai rămâne la acelaşi servici să-mi omor zilele cu Polizarie
sau Belizarie ăla pe macara? Mai este cazul să mai rămân eu în acest oraş în
care petrecusem atâtea necazuri? Deşi îl construisem aproape din temelii,
acum manifesta faţă de mine o indiferenţă şi o respingere care mă dureau. Din
acest oraş dispăruse cel mai bun prieten al meu, inginerul Ionescu, n-
aveam cui să mă mai destăinui, n-aveam de la cine mai auzi o vorbă bună.
Acum, dacă mai exista el, îl invitam la Trocadero şi-i ceream sfatul, oricum
în asemenea momente aş fi ţinut seama de sfatul lui.
Un lucru este cert, sunt liber, ca o pasăre care poate să-şi ia zborul în
orice clipă spre alte ţinuturi. Voi lua masa la Marika să mă bucur împreună cu
ea de această libertate. M-am sculat şi am plecat spre casa ei, am dat pe la
cofetărie şi am luat un Cheri Brandi şi o ciocolată, am mai întârziat un pic pe
la un chioşc de ziare, apoi am mai căscat gura pe la nişte vitrine şi în jurul
orei treisprezece am fost la poartă la ea. Am găsit storurile ferestrelor trase.
“E la ţară, mi-am zis, de unde să ştie ea că vin eu astăzi? Sau poate că este
prin oraş…?”
133