NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

întâmplător în Cluj pe peron că “ băiatul ăla marili al lui Cichi din Remetea a
murit”.
Zice că atunci când a auzit numele localităţii a apucat-o un tremur, ea
ştia că Cichi este tatăl meu, dar “băiatul ăla marilii” a fost frati-mio, nu eu,
ce-a făcut-o pe ea să creadă că am fost eu? Dacă Agneta nu auzea întâmplător
aceste vorbe poate că mă mai căuta, poate că mă mai aştepta; pentru ea, eu de
atunci eram mort, am pierit din visurile ei de viitor şi, ca dovadă că m-a iubit,
a rămas credincioasă sfintei Mânăstiri.
Acum, când m-am întâlnit cu ea, n-am întrebat nimic nici despre copil
şi nici despre situaţia ei de după război, ce-au păţit ei acolo la Dej în iureşul
acelor năvalnice răsturnări şi multe altele au rămas neclarificate…
După câte îmi amintesc nu putea fi vorba despre moartea mea, pe zece
sau unspre zece septembrie ruşii ne-au făcut un inventar amănunţit unde
fusesem cuprins şi eu. Probabil fuga mea de la Debreţin, dezertarea mea, să fi
însemnat pentru ai mei că am dispărut sau am decedat. Ruşii trimiteau
familiilor înştiinţări despre soarta noastră în astfel de situaţii. La Cluj se
afişeau astfel de liste, să se fi interesat Agneta de soarta mea acolo? Eu am
întârziat foarte mult prin pădurile din împrejurimile Debreţinului, cam o lună
şi ceva, apoi am trecut în ţară în urma trupelor ruseşti şi româneşti pe căi
dosnice, nevăzut de nimeni….
Şi acum să reiau firul povestirii de unde l-am lăsat. După ce-am
coborât dealurile Carpaţilor Apuseni, am dat de un câmp neted ca-n palmă,
porumburi nesfârşite, aproape uscate, galbene, se întindeau peste tot câmpul.
Aici ruşii ne-au pus serios la muncă şi pe noi şi pe localnici: săpam zi şi
noapte întărituri, la Berten era fixată prima fâşie de apărare a nemţilor pentru
oraşul Debreţin, a doua fâşie era stabilită pe aliniamentul Hoszupaly-
Hajdubagos-Sarand, un vast câmp brăzdat de mari canale pentru irigaţii pe
faimoasele ferme tania. Timpul se schimbase brusc, se lăsase o ceaţă deasă,
începuse să burniţeze, jos se făcuse o mâzgă cleioasă care se lipia de roţi şi se
agăţa de picioare. Nemţii îşi aruncaseră în joc ultimele resurse, instalaseră
puncte de observare peste tot: în copaci, în case răzleţe, în turnurile şi
clopotniţele bisericilor, în poduri şi în căpiţele de fân. Botezul focului l-am
primit în satul Pusta Told unde s-a încins o luptă violentă. Ruşii au pătruns ca
din senin în sat şi, cu toate punctele de observare ale nemţilor, i-au luat prin
surprindere, ca din oală. Pe noi ne-au pus să cărăm muniţii pe linia întâi.
Călcam peste morţi şi peste răniţi cu lăzile de muniţii în braţe; lupta devenise
aprigă şi scurtă, moartea ne pândea din toate părţile…
Mai păstrez din acele timpuri un carnet pe care-mi făceam însemnări
în scurtele mele răgazuri. Mă gândeam că dacă voi muri, se va găsi cineva sămi
ia acest carnet şi să-l trimită celor dragi, chiar voiam să ajungă în mâinile
Agnetei să vadă şi ea prin ce iad am trecut. ,În carnet mai aveam şi trei
fotografii, una în care eram eu cu Agneta, în civil, fotografiaţi la Dej în scurta
130