NGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS-roman (1)

ne-am aruncat în pământul jilav, am tras căruţa într-un lan de porumb şi am
mascat-o cu frunze de stejar, iar cailor le-am dat drumul să pască prin nişte
stufăriş , fiind morţi de foame; ploaia de gloanţe s-a oprit, ruşii au plecat târâş
spre observator chiorându-se prin nişte binocluri, unul din eu a scos un aparat
de transmisie şi a început să vorbească repede cu superiorii lui.
Aşa ne-a prins noaptea, sleiţi de puteri şi nemâncaţi; eu cu Vida Baci
ne-am retras spre căruţă şi ne-am trântit să ne odihnim, cu o sentinelă lângă
noi, formată din doi soldaţi, bătrânul s-a perpelit toată noaptea şi mă striga
mereu :” Măi, Mihaly, murim, mă!” “Şi ce dacă!”- îi răspundeam eu. “Păi tu
crezi că moartea e aşa o jucărie?” “E mai ceva ca o jucărie! Eu vreau să mor
şi nu ştiu cum să fac!” “Tu glumeşti?” “Nu glumesc deloc!” şi târziu de tot
am aţipit cu ochii pe cer numărând stelele, trebuie să fi dormit bine din
moment ce am visat un vis foarte frumos. Era război, ca şi acum, eu stăteam
tot la armeanul Lazăr Deleş, odată, într-o zi oarecare mă pomenesc cu
doamna Deleş la mine la magazii :” Mihaly, mă strigă ea, te aşteaptă la poartă
o fată frumoasă!” “E Agneta!”- zic eu şi fug repede s-o întâlnesc, dar acolo ,
în loc de Agneta, m-a întâmpinat un rus cu mitraliera întinsă spre mine.
Doamna Deleş mă strigă: “Mihaly, întoarce-te înapoi că Agneta a luat-o la
fugă spre luncă!”. Auzind-o aşa, am luat-o şi eu după Agneta. Rusul a început
să tragă cu mitraliera în mine, trăgea şi gloanţele ricoşeau şi nu-mi făceau
nimic. ,În vale am găsit-o pe Agneta făcându-şi baie, era despuiată şi se spăla
pe cap, lua apă cu pumnul şi şi-o punea peste părul despletit. Era tot vară,
frunzele copacilor foşneau, adiate de un vânticel cald, iarbă mare, pufoasă,
plină de maci roşii sălbatici şi de crăiţe şi de ochiul-boului, mirosea a parfum
adus de vânt şi-a porumb şi dovleac copt…Eu m-am aşezat pe iarbă, mi-am
lepădat un flanel şi l-am aşternut să vină şi Agneta. Doamneee şi frumoasă
mai era când venea spre mine, ca o naiadă cu corpul ei sălbatic, se despletise
şi fuiorul părului îi atârna lung până la mijloc, avea ochii umezi şi speriaţi,
scăpase parcă de la moarte, dintr-o imaginară încăierare şi se agăţase de mine,
ca o ultimă scăpare. Eu am luat-o de mână şi am fugit cu ea în pădure, acolo
l-am întâlnit pe Vida Baci, era pădurar, avea o barbă albă şi era foarte bătrân,
slăbise şi-şi legase cornul de vânătoare la brâul roşu. “Ce e cu voi pe-aici?”-
ne-a întrebat el. Eu i-am răspuns că fugim de război, Agneta se ruşinase de
goliciunea ei şi pusese capul în jos în spatele meu. “Nu mai e nimeni în sat!- a
zis el- e totul distrus, haideţi la coliba mea în pădure!” După ce-am ajuns ne-a
spus: “Staţi aici şi iubiţi-vă în linişte, războiul aici nu va veni niciodată!” Şi
ne-am băgat în nişte fân cosit proaspăt care mirosea a luncă. “Aveţi grijă, mai
copletă el , că pe aici mai vine şi Iulia Thot!” După ce a plecat pădurarul,
Agneta mi-a luat mâna şi m-a rugat: “Ia pune mâna ,Mihaly, pe pântecele
meu să vezi cum mişcă!” “Da, da, e băiatul nostru!”, îi repetam eu şi-o
mângâiam, până când a venit o fiinţă necunoscută, părea să fie Iulia Thot, şi
ne-a rugat să nu ne împreunăm aici căci în acest loc a fost omorât legionarul,
122